O să fie bine

The Economist crede că moștenirea principală a lui 2021 este instaurarea unei certitudini a incertitudinii. „Noua normalitate” constă într-o permanentă schimbare a regulilor și un efort intens și obositor de adaptare la o realitate în permanentă schimbare. Duse sînt obiceiurile și obișnuințele din anii premergători pandemiei. Autorii revistei fac o paralelă cu ceea ce s-a întîmplat după atentatele de la 11 septembrie 2001 cu traficul aerian. Călătorii au fost obligați să se conformeze unui set de obligații aflat în permanentă schimbare: mai întîi nu au mai putut lua cu ei obiecte ascuțite, apoi au trebuit să se descalțe la controlul de securitate, apoi lichidele au devenit suspecte, la fel și laptop-urile etc. Cu fiecare pericol nou a apărut o regulă nouă și viața a devenit un pic mai complicată. 

Publicația britanică are probabil dreptate. Tentativa de a face cumva ordine în viața noastră e probabil sortită eșecului, iar noua normalitate va continua să ne consume energia și nervii cel puțin un an de zile de acum încolo sau pînă cînd vom fi mult prea obosiți pentru a mai remarca cît de mult s-au schimbat lucrurile și ce departe sîntem de rutine pe care altădată le credeam veșnice. Va mai fi lumea la fel? Nimeni nu știe, dar cînd a stat vreodată timpul pe loc? Schimbări ar fi venit și dacă n-am fi devenit cu toții brusc experți în epidemiologie. Nu în același ritm, nu toate disruptive, dar ar fi fost. 

Dacă încercăm pentru un minut să dăm deoparte motivele de pesimism, o să vedem că din anii aceștia rămîn și cîteva lucruri bune. Lockdown-urile și restricțiile ne-au învățat să apreciem mai mult ce aveam – probabil nu mai eram conștienți de multă vreme ce acces uriaș aveam la lumea întreagă și cît spațiu de explorat (din toate punctele de vedere) ni se oferea. Și ni se oferă încă. Apoi, foarte mulți dintre noi au înțeles că tehnologia poate ajuta. Au învățat lucruri noi, le pot folosi acum, pot cîștiga bani de pe urma lor sau pot întreține relații care altfel s-ar fi pierdut. Închipuiți-vă pentru o secundă cum ar fi arătat pandemia asta în anii ʼ80. Izolare fără Internet. Mult mai multe slujbe ar fi dispărut, prieteniile ar fi trebuit să se întrețină din voci fără chipuri în apeluri telefonice scumpe.

Aceleași restricții au avut și efectul neașteptat de a aduce o conversație despre libertate în rîndul unor sectoare de populație care altminteri ar fi avut probabil cu totul alte preocupări. Sigur că această conversație (antivaccin, împotriva certificatului verde etc.) e pe alocuri toxică, uneori de-a dreptul stupidă și dăunătoare, dar exercițiul ei va rămîne cu cei care o poartă. Poți spera onest că data următoare cînd se va pune problema restrîngerii drepturilor sau abuzurilor guvernamentale, halucinații de azi vor fi un pic mai atenți.

Pe de altă parte, foarte mulți dintre noi au fost obligați la mici reevaluări ale mediului în care trăiesc. Unii s-au mutat la țară, alții au ales să se întoarcă în birouri doar parțial, alții au decis să plănuiască și pentru dezastre, nu doar pentru vacanțe. Cumva am devenit mai umili, ne-am dat seama cît de fragili sîntem și ce ușor se poate duce totul dracului. În același timp, ne-a intrat în vocabular cuvîntul „reziliență”. Cu fiecare grijă nouă, cu fiecare motiv de prudență de care nu eram conștienți, am descoperit că putem face față unor lucruri altădată intolerabile. Pe cît de fragili, pe atît de rezistenți.

Și avem motive să exersăm în continuare. Sînt vreo 25 de ani de cînd România nu a mai fost preocupată cu adevărat de inflație, de exemplu. Stabilitatea prețurilor nu mai era de mult o problemă reală în sondajele care ne măsoară îngrijorările. Este acum. La fel și criza energetică. Să amintesc și de posibilitatea unui război major la granițele noastre? Nu o mai fac, are grijă Vladimir Putin să genereze un șir de știri și analize cum n-au mai fost probabil de la invadarea Irakului. Cu diferența că acum Ucraina se pregătește de invazie, iar agresorul are nefericitul obicei de a fi absolut neplăcut cu vecinii. „Cu cine se învecinează Rusia? Cu cine vrea ea.” Ăsta nu e banc despre reputație, ci avertisment.

Aș fi amintit aici și despre contextul politic intern, însă cred că e suficient să aruncăm o privire pe propunerea de buget pentru 2022 și să vedem pe unde mai cresc sumele alocate. Să vedem cine are cele mai mari procente și să remarcăm cum creșterile acelea nu sînt niciodată explicate. Politic am scris? Probabil am vrut să scriu „de securitate”. 

The Economist are dreptate, sînt vremuri complicate. Dar o să fie bine. Nu poate fi altfel.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.