O rugăciune la Bicaz

Publicat în Dilema Veche nr. 1025 din 30 noiembrie – 6 decembrie 2023
Iconofobie jpeg

Într-o vară a anilor ’70, pionier (de şcoală primară) fiind, am plecat în vacanţă cu părinţii mei şi cu o familie prietenă. Făceam acest lucru anual şi e oarecum surprinzător că mi-a rămas acel august atît de puternic întipărit în memorie. Motivaţia se leagă, probabil, de revelaţia infantilă (trauma?) prilejuită de respectiva experienţă. Chiar în prima seară a sejurului nostru montan (la Bicaz), tatăl meu şi fostul lui coleg de facultate (capul celeilalte familii de drumeţi) hotărîră o ieşire, alături de mame, la ceea ce au numit „o oră” de vizitare a barajului şi de retrăire, pesemne narativă, a intervalului lor studenţesc. Zis şi făcut. În mod straniu însă, „ora” de admiraţie a entuziasmului comunist (infiltrat în pereţii terifianţi ai construcţiei) se dilată monstruos, căpătînd, cel puţin în mintea mea şcolară, dimensiuni seculare. Fusesem nevoit să accept compania unui băieţel cepeleag şi ochelarist (mai mic cu un an decît mine) cu care dezvăluiam, pe măsura trecerii timpului, foarte rare şi inconsistente afinităţi. Reţin că deja citise Românii supt Mihai Voevod Viteazul (de care eu, jenat, nici măcar nu auzisem!) şi încerca să localizeze semne de bătălii „răzeşeşti” prin noroiul pădurilor potociene.

Într-un interval relativ scurt, am ajuns la disperare. Mi se părea că părinţii, în diabolică şi mutuală conspiraţie, ne abandonaseră, decizînd, poate, să fugă din ţară şi să înceapă o nouă viaţă, sub noi identităţi şi cu noi progenituri. Privindu-l pe cepeleag, înţelegeam perfect o astfel de opţiune, dar nu pricepeam în ruptul capului ce îi apucase pe ai mei. Îmi făcuseră mereu impresia unor părinţi grijulii. Şi dacă, totuşi, în reprezentările lor intime, nu eram – eu însumi – decît un întristător cepeleag (ochelari nu purtam, dar, asaltat de demonii anxietății, devenisem nesigur şi m-am pipăit de vreo două ori pe nas)? Dacă, în realitate, mă detestau pentru că nu citisem Românii supt Mihai Voevod Viteazul şi concluzionaseră că, față de un asemenea copil ignorant, orice catastrofă este acceptabilă, chiar şi sinuciderea, prin planare, de pe barajul Bicaz? Această ultimă deducție mă lovi ca un trăsnet, prin conotațiile ei oribile. Dumnezeule, de aceea nu se întorceau părinţii! Păţiseră ceva. Un accident, o crimă, un jaf, o amnezie galopantă, un şoc psihic, un lucru, neîndoios, apocaliptic.

Lacrimile îmi umplură cu violenţă ochii. Picioarele mi se înmuiaseră, iar mîinile îmi erau reci ca gheaţa. M-am retras după un copac, profitînd de faptul că atenţia companionului fusese complet absorbită de un fragment de fecală cabalină, pe care îl bănuia tutun mestecat de un oştean moldovean. Am ridicat ochii umezi către un crîmpei de cer, decupat de vîrfurile brazilor milenari şi am zis, în şoaptă, cu glas tremurat: „Te rog, Doamne, fă să se întoarcă părinţii mei cu bine la mine! Dacă mă ajuţi, sînt de acord să  mor eu, bătut de golani, noaptea, între blocuri” (nu trebuie să surîdeţi la modelul sacrificial pe care îl ofeream la schimb – în anii ’70, angoasa colectivă cea mai mare, legată de criminalitate, era chiar aceasta, să fii bătut de golani, noaptea, între blocuri). Apoi, după un moment de ezitare, am adăugat: „Cînd voi fi de optzeci şi cinci sau nouăzeci de ani...”. Tîlcul povestirii traumatice stă, aş spune eu acum, la aproape o jumătate de secol de la eveniment, tocmai în bizara rugăciune de mai sus. Nu conotaţia ei perversă, de „fentare” a lui Dumnezeu, mă uimeşte, ci altceva.

Vorbind însă despre „fentarea” lui Dumnezeu, nu mă pot abține de la o digresiune anecdotică. Un cioban trece un pod şubred, peste o prăpastie, la vreme de furtună. Podul scîrţîie din toate încheieturile. Oierul, speriat, începe să se roage: „Doamne, ajută-mă să trec! Am să aprind o lumînare la altar!”. Furtuna, mai grozavă, podul, mai scîrţîitor. Omul, îngrozit: „Te implor, Doamne! Am să postesc şi am să merg mereu la biserică!”. Podul pîrîie îngrozitor. Ciobanul, verde la faţă, cade în genunchi şi strigă: „Doamne, ajută-mă, că jumătate din averea mea o dau săracilor!”. Se opreşte furtuna, trece insul în partea cealaltă, se şterge de sudoarea rece de pe frunte, îşi face cruce şi zice: „Mulţumescu-ţi ţie, Doamne, că mare milostivire ai făcut!… Acum, în privinţa ultimei chestii, nădăjduiesc că n-ai luat-o chiar în serios…”.

Ca atare, nu faptul că încercam să-l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală (ce trecea, iată, şi peste spaima de a fi rămas orfan) să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea. Codrinel, pionierul, spera nu numai să supraviețuiască, ci să supraviețuiască cu orice preț. „Negocia” cu Dumnezeu ca un afacerist vorace, fără scrupule… În seara epifanic-traumatică, m-am dovedit ridicol în temerile mele. Părinţii au revenit și ne-au apostrofat „că doar cu balegă de cai mai lipsea să ne jucăm”. De bucuria revederii am tăcut mîlc, fără a-mi clama inocența. Mai mult, la întoarcerea acasă, am citit, spăsit, Românii supt Mihai Voevod Viteazul.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.

image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png
image png
Vechiul și noul Predeal
Pînă una-alta, în ciuda prețurilor la schi, stațiunea continuă să fie una foarte populară
image png
Frustrările care fac AUR posibil
Presa vorbește despre despre pensii speciale, dar evită, de multe ori, stînjenită, să discute despre corupția din mediul privat și averile gigantice apărute peste noapte.
image png
„Solidaritatea este sîngele care ține în viață proiectul Uniunii Europene”
Nu este de așteptat să se înlocuiască prea curînd regula unanimității cu regula majorității pentru asemenea decizii.
image png
Memorizare vs. gîndire critică?
Uitînd, desigur, că înainte de a fi critică, gîndirea trebuie să existe.
image png
Viciile unui muzeu inexistent
Dar asta e în America, care a fost scutită de experiența comunistă.
image png
Noi sîntem români! Prin delegație
Am constata atunci că noi sîntem patrioți doar prin delegație. Români prin delegație.
image png
Winston Churchill, cu istoria-n dinți
Nu știu exact ce te-ar putea face să îți dorești să cumperi o pereche de dinți falși de-ale lui Winston Churchill.
image png
Litleboi și istoria mare
Toți s-au speriat de bomba numită Little Boy.
image png
Legit
Asemenea cuvinte rezistă uneori mai bine, dar pot fi ușor abandonate și înlocuite, odată cu schimbarea modei lingvistice.
image png
Extrageri echitabile din urna digitală
Am vorbit cu mai mulți profesori despre cum se desfășoară procesul.
p 7 jpg
Noul și vechiul Napoleon
Napoleon a intrat în istorie și sub numele de „micul caporal”.
image png
Carnavalul Veneției
O caracteristică a celor costumați din cap pînă în picioare, intrați în rolul carnavalului, cum s-ar spune, mi s-a părut a fi înălțimea.
image png
Umbra FMI. La București
Managerii și antreprenorii își doresc ca o creștere a fiscalității să fie însoțită de reducerea cheltuielilor bugetare

Adevarul.ro

image
Orașul în care oamenii au declarat război operelor de artă. Sculpturi furate, vandalizate sau batjocorite pe internet
Chiar dacă Iașiul este un important oraș cultural al României, se pare că locuitorii nu sunt atât de prietenoși cu operele de artă care își fac apariția pe străzile orașului. Astfel, nu puține au fost momentele în care sculpturile expuse au fost furate, vandalizate sau intens criticate
image
Medic din România, anchetat în Marea Britanie pentru proceduri medicale „delicate” pentru propria satisfacție sexuală
Un medic român din cadrul Serviciului Național de Sănătate Publică din Marea Britanie a fost radiat pentru că a efectuat proceduri medicale, inclusiv pe copii, pentru propria satisfacție sexuală.
image
Fiul unui om de afaceri din Brăila, prins cu 4 kilograme de aur, arme și 400.000 de euro în mașină. Conducea băut, drogat și fără permis
Fiul unui cunoscut afacerist din Brăila, a fost prins beat la volan și fără permis de conducere. Bărbatul avea în autoturism peste 400.000 de euro, patru kilograme de aur și 7.000 de lei

HIstoria.ro

image
Spectaculoasele grădini ale Palatului Versailles
Spectaculoasele grădini sunt situate în partea vestică a palatului și sunt alcătuite din Parcul Versailles și Grădina Versailles-ului.
image
Cetățuia Brașovului, inspectată de trei împărați ai Austriei
Cetățuia Brașovului a fost suficient de importantă încât să fie inspectată de trei împărați ai Austriei și impunătoare cât să atragă atenția reginei României, „ultima romantică a Europei”.
image
70 de ani de la marele viscol din februarie 1954
De-a lungul secolului XX, România a avut parte de ierni teribile, atât prin temperaturile scăzute, cât și prin cantitățile uriașe de zăpadă care au căzut, însă puține au produs o impresie atât de puternică precum a făcut-o cea de la începutul anului 1954, rămasă în istorie ca iarna „marelui viscol”.