O intervenţie proastă a intelectualilor

Am realizat de curînd o temă la Dilema veche despre implicarea şi rolul intelectualilor în politică. Opiniile exprimate în acel grupaj erau variate şi de sens contrar. Îmi exprimam în articolul de deschidere ideea că intelectualii sînt încă importanţi, măcar şi pentru faptul că intervenţiile lor enervează atîtea nulităţi şi lichele din clasa politică şi din presă. Ca orice altă acţiune publică, apelurile şi intervenţiile intelectualilor au efecte şi sînt binevenite dacă întrunesc anumite condiţii. Cred că acele intervenţii care sînt realiste şi pot schimba ceva sînt binevenite. Astăzi însă vreau să discut un caz de intervenţie nerealistă şi care ar putea avea efecte colaterale perverse. Mă refer la scrisoarea prin care şase personalităţi au cerut ca legea lustraţiei care ar trebui să fie discutată de Camera Deputaţilor în această toamnă să interzică accesul în funcţii publice "pentru vinovaţii de masacrul din decembrie 1989 şi mineriada din 1990". Cererea este semnată din partea Alianţei Civice de Sorin Ilieşiu, din partea Societăţii Timişoara de Florian Mihalcea, de două asociaţii de revoluţionari, de Liga studenţilor, iar cel mai proeminent nume de acolo este cel al lui Vladimir Tismăneanu. Evident, primul vizat de acest apel este Ion Iliescu, cercetat penal, cum bine spune apelul, pentru faptele din 1989 şi 1990. În nici un chip nu vreau să îl apăr aici pe Ion Iliescu. Am scris de curînd un articol publicat de cîteva ziare locale care se numea chiar "De ce nu merită Ion Iliescu o bătrîneţe liniştită?". Articolul pleca de la cartea despre mineriade publicată recent de Alin Rus, unde rolul de instigator al lui Iliescu la mineriada din iunie ’90 este probat chiar cu declaraţiile sale de atunci şi cu mărturii ale unor mineri implicaţi. Deci nu mai trebuie să fiu convins că Ion Iliescu a fost şi mai este un personaj nociv pentru politica românească. Mai ales, nu merită o bătrîneţe liniştită din cauza lipsei totale de remuşcări pentru ce a făcut atunci. Cred însă că cererea de includere a acelor fapte în legea lustraţiei este o exagerare, o tactică proastă care ar putea să bată ultimul cui în coşciugul acestei legi. În primul rînd, din punct de vedere legal, cererea celor şase semnatari amestecă lucrurile şi principiile de drept, făcînd o eventuală lege a lustraţiei în această formă total inaplicabilă. Lustraţia pleacă de la un principiu al responsabilităţii colective a unor categorii de decidenţi aflaţi în funcţie în timpul regimului comunist. Mai presus de toate, lustraţia nu este o pedeapsă, ci un mijloc de apărare a democraţiei. Cei lustraţi nu sînt trimişi la Canal şi nu sînt băgaţi în puşcării, cum se practicau pedepsele colective în timpul tinereţii revoluţionare a lui Ion Iliescu. Cei lustraţi nu mai au dreptul la acces în anumite funcţii publice, de unde ar putea lovi în democraţie, dar îşi pot vedea liniştiţi de afaceri, scris memorii sau intrigărie politică, după preferinţă. Iată de ce a vorbi despre lustraţie ca despre stalinism întors pe dos, cum fac Iliescu şi acoliţii, reprezintă o ticăloşie şi o schingiuire a logicii. De altfel, există precedente legale pentru ideile de mai sus. CEDO a acceptat lustraţia ca principiu de responsabilitate colectivă, a lăsat la latitudinea ţărilor din Estul Europei să voteze asemenea legi, dar nu pentru că anumiţi oameni trebuie pedepsiţi, ci pentru că noua societate democratică trebuie apărată de ei (cazul Zdanoka vs Letonia). Acestea fiind spuse, devine evident că nu putem aplica lustraţia celor vinovaţi de crime în decembrie 1989 şi iunie 1990. Acolo este vorba despre crime individuale care trebuie pedepsite individual. Dacă vrem ca Ion Iliescu să fie pedepsit pentru ce a făcut, atunci trebuie judecat şi condamnat (ceea ce ar presupune inclusiv interzicerea anumitor drepturi civile) în procesele despre care tot vorbim de atîţia ani, fără să se întîmple mare lucru. Dar nu se poate vorbi despre lustraţie pentru evenimentele de la Revoluţie. Lustraţia se aplică unor categorii. Nu văd cum am putea scrie o lege a lustraţiei care să se aplice acelor evenimente. Care ar fi, cu alte cuvinte, categoria vizată? "Vinovaţii de crime" nu reprezintă o categorie definibilă legal, ci cel mult o sumă de indivizi cu responsabilităţi individuale. Care ar putea fi categoria vinovată de acele crime? Cine era la putere atunci din punct de vedere legal? Consiliul Frontului Salvării Naţionale? O vom lustra pe Doina Cornea şi pe ceilalţi puşi de Iliescu pe listă, ca să dea bine la televizor? Pentru mineriada din 1990 cine este vinovat? Guvernul în funcţie atunci? Ar fi ceva să-l vedem pe Andrei Pleşu lustrat pentru mineriadă. Problema cu acest apel este că are nişte intenţii bune, dar încurcă instrumentele şi riscă să strice şi puţinul cîştigat pînă acum. Adică o lege trecută la limită prin Senat atunci cînd PNL şi PD se mai înţelegeau, într-o formă discutabilă, dar cu speranţa că va fi îndreptată în Camera Deputaţilor. Astăzi, situaţia politică este cu totul alta. Chiar dacă Bogdan Olteanu spune că lustraţia este pe lista priorităţilor sale, mă îndoiesc că PNL riscă să-şi pună PSD în cap pentru această lege, cînd a făcut compromisuri mult mai mari în alte domenii. Iată de ce sînt destul de sceptic în legătură cu şansele pe care le mai are ideea iniţială de lustraţie. Dacă le cerem politicienilor să o schimbe astfel încît să-i includem acolo preferenţial pe cei care ne enervează, va rezulta un text uşor desfiinţabil la Curtea Constituţională şi la CEDO şi nu facem decît să le dăm prilejul de a o îngropa definitiv.