O idee liberală pentru locuinţe

Premierul Tăriceanu a spus că guvernul său va construi 80.000 de locuinţe pe an, accesibile celor cu venituri modeste. Accesibil însemnînd undeva la 40.000 de euro. Cîteva zile mai tîrziu, s-a anunţat oficial că România va lua un credit extern pentru a construi 9.000 de locuinţe sociale care vor fi închiriate tinerilor, prin ANL. Din păcate, guvernul liberal nu face decît să umfle o politică trecută, foarte prost gîndită şi execrabil aplicată. Dacă vă aduceţi aminte, guvernul Năstase a investit şi el masiv în locuinţe. După promisiuni şi intenţii s-ar fi zis că situaţia trebuia să fie ameliorată acum. Nu e cazul. Prima problemă e faptul în sine că statul român se apucă el să construiască şi apoi să distribuie casele. Iar statul e un prost constructor şi cumpărător, în general plătind mai mult decît face. A doua problemă: distribuţia locuinţelor. Nevoia fiind cu mult mai mare decît poate statul să construiască, sistemul e corupt. Cum era de aşteptat, nimeni nu are încredere că distribuţia e corectă (consiliile locale împart casele), iar criteriul de alegere pare a fi mai degrabă apropierea de putere. Adică se aleg cu case în primul rînd cei care sînt rude, care îi cunosc sau care pot să îi corupă pe cei din comisii (nenumărate scandaluri au izbucnit cu consilieri locali aflaţi ei înşişi pe liste, cazurile de la Timişoara şi Bucureşti îmi vin acum în minte). Asta în ce priveşte aplicarea, dar soluţia respectivă, chiar aplicată bine, ar fi suferit de probleme de concepţie. Nu a fost clar niciodată cine beneficiază cu adevărat de această investiţie. ANL e un fel de bancă ce spune că lucrează pentru tinerii cu nevoi, dar din cînd în cînd izbucnesc scandaluri prin presă cu vile construite de ANL. De ce e nevoie de bani publici pentru ca preşedintele CNA să se mute la vilă în nordul Capitalei? (exemplul lui Ralu Filip e luat la întîmplare, listele sînt lungi şi cuprind actori, cîntăreţi, demnitari; în general oameni care s-ar zice că şi-ar permite ceva pe cont propriu). Mi se va spune că oamenii au plătit pentru vile. Întrebarea rămîne: de ce să plătim funcţionarea ANL, pentru ca oameni cu venituri foarte mari să locuiască mai bine? Cui foloseşte ANL? După exemplele acestea, s-ar zice că celor mai săraci şi celor mai bogaţi dintre români. Să fi ocolit guvernul special clasa de mijloc? În realitate, clasa de mijloc intră în locuinţele care ar trebui să ajungă la săraci şi bogaţii intră în locuinţele care ar trebui să fie ale clasei de mijloc. De ce rămîn săracii pe dinafară? În primul rînd, pentru că un om care cîştigă 3 milioane de lei nu are nici conexiunile, nici banii necesari să corupă comisiile de la primării. Apoi, chiar dacă ar putea să o facă, în cazul său chiar şi o chirie la stat, să spunem în jur de 20 de euro, plus întreţinerea poate înghiţi tot salariul. Deşi pe hîrtie apartamentele ANL sînt pentru cei cu venituri modeste, de fapt ajung tot la oameni cu venituri bune, adică la clasa de mijloc. Doar că ajung la aceia care ştiu, pot şi vor să corupă sistemul. Cum casele făcute de stat nu sînt multe, şi noi generaţii vin din urmă, se îngroaşă permanent numărul celor cu venituri relativ bune care au nevoie de o casă. Cu alte cuvinte, clasa de mijloc stă cu părinţii sau plăteşte chirii imense în sistemul privat total nereglementat, în vreme ce guvernul face planuri nerealiste şi ipocrite de a-i ajuta pe săraci (rog stîngiştii să se calmeze; cred că e legitim să-i ajuţi pe săraci cu altfel de politici - ajutoare sociale, locuri de muncă etc. - dar nu construind în numele lor case pe care nu şi le permit şi care oricum nu ajung la ei). Să revenim la ideea premierului, care pune în aceeaşi propoziţie "40.000 de euro" şi "venituri modeste" şi să discutăm despre zona privată: 40.000 preţul casei (apartament două camere confort I într-o zonă decentă, dar periferică, din Bucureşti, confort II dacă zona e centrală) înseamnă un avans la bancă de minimum 10.000. Rata la un împrumut pe 20 de ani la acest credit este de aproape 300 de euro (calculat grosier). Ca să respecţi condiţiile BNR, salariile din gospodărie ar trebui să însumeze peste 900 de euro. Cine are 10.000 de euro în cont (plus taxele şi comisioanele, încă vreo 2.000) şi 900 de euro în casă/lună nu are un venit modest în România, ci unul serios peste medie. Iar premierul face case de 40.000 de euro pentru cei cu venituri modeste. Se înţelege de aici că e mai bine să cîştigi puţin, că te alegi cu o casă scumpă de la stat (în teorie, în fapt nu se întîmplă asta, cum am demonstrat). Morala: dacă ai un salariu decent de, să zicem, 400 de euro şi băncile te ţin la uşă, meriţi să stai cu părinţii. Recapitulare: avem o piaţă privată în dezvoltare ameţitoare, avem o masă de săraci pe care trebuie să-i ajutăm altfel, avem o masă de oameni cu salarii decente pe care piaţa nu îi ajută şi avem acum un guvern liberal care întreţine şi dezvoltă o piaţă paralelă, unde casele construite scump şi foarte dezirabile se distribuie prin corupţie. Asta nu e gîndire liberală, ci soluţia unui politician cu mintea la alegeri: mai multe blocuri de arătat la popor, cu "ANL" scris pe ele cu litere mari de neam prost şi cu multe panglici de tăiat. Ce ar trebui făcut? După ce preţurile au crescut masiv în ultimii ani, construcţia de blocuri private a devenit atractivă. Doar că numai segmentul de sus al clasei de mijloc are acces la aceste case noi. O politică liberală, raţională şi eficientă de intervenţie a statului ar trebui să meargă pe logica: să ajutăm piaţa să-şi facă treaba. Adică guvernul ar trebui să asiste oamenii care au ceva resurse, dar care pică sub baremurile băncilor. Şi anume în două feluri (preferabil concomitent): 1) să contribuie cu o parte din avans (sau să garanteze împrumuturi speciale) şi 2) să subvenţioneze o parte din dobînda la credit, astfel încît să tragă în jos limita celor din clasa de mijloc care îşi permit o casă (veche sau nouă) în sistemul privat de credite. Pentru primul punct, există deja un parteneriat cu o bancă, ar trebui doar extins. Avantajele acestei soluţii: a) o mulţime de oameni, majoritar tineri, care au chef de muncă şi ceva resurse ar primi şansa pe care o aşteaptă, deci politica ţinteşte exact nevoia socială; b) în loc să cheltui 40.000 de euro pentru a ajuta o singură familie, cu rezultate şi "adrisanţi" îndoielnici, e mai ieftin să pui doar o parte din bani, ajutînd astfel mai multe familii; c) corupţia e eliminată, sistemul are efecte imediat şi se bazează pe iniţiativa beneficiarilor şi a constructorilor, deci merge de la sine (ANL trebuie desfiinţată); d) tinerii profesionişti cu venituri peste medie din marile oraşe au votat masiv Alianţa D.A. la alegeri şi ar avea un motiv să nu regrete alegerea. Ei nu au nevoie de panglici tăiate, ci de oportunităţi să-şi vadă de viaţă.