„O Europă durabilă, un viitor durabil“

Acest titlu este de fapt sloganul cu care Finlanda a preluat, pe 1 iulie, de la România, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. După zilele de caniculă de la sfîrşitul lunii iunie, sloganul vine ca o briză reconfortantă întrucît Finlanda este campionul Europei în materie de comportament ecologic şi îşi propune să insufle acest spirit întregului continent.

Merită analizat interesul crescînd, din ultimii douăzeci de ani, pentru acest termen, durabil. În Franţa, el a fost introdus în limbajul politic de preşedintele Jacques Chirac. El a vorbit primul despre necesitatea unei dezvoltări durabile, şi a continuat apoi să vehiculeze această idee, şi anume că obiectivele economice pe termen scurt sînt de fapt nefaste. În ultimele două decenii, mai ales după ce China a trecut la economia de piaţă, a devenit tot mai evident că modelul de producţie şi de consum adoptat de întreaga umanitate nu poate să dureze. A devenit limpede şi faptul că planeta nu poate suporta la infinit presiunea unui productivism agresiv însoţit de epuizarea resurselor şi de risipă absurdă.

Civilizaţia umană nu poate dura dacă oamenii nu-şi vor schimba atitudinea faţă de mediul înconjurător, iată ce încep să înţeleagă atît oamenii, cît şi responsabilii politici, deşi cinismul clasei politice în-tîrzie adoptarea unor noi comportamente, ecoresponsabile.

Finlanda, ţară numărînd 5.500.000 de locuitori, condusă de un guvern social-democrat aliat cu ecologiştii, îşi propune să contribuie la forjarea unei conştiinţe ecologice în Europa. Ca să dea un bun exemplu, oraşul Helsinki a decis să-şi închidă centralele electrice pe bază de cărbune. În şcoli, copiii sînt învăţaţi că trebuie să economisească apa şi energia electrică. Consumatorii sînt sfătuiţi să nu cumpere chiar tot ce cred ei că le trebuie. Există şi produse pe care le putem împrumuta doar pentru o anumită perioadă. De unde şi conceptul de bibliotecă introdus în unele magazine de vestimentaţie la modă. Doriţi să purtaţi pentru o vreme nişte haine la modă şi nişte accesorii? Împrumutaţi-le, bucuraţi-vă de ele şi apoi aduceţi-le înapoi, vă costă mai puţin şi evităm în felul acesta risipa – iată filozofia unor buticuri precum Tampere şi Järvenpää de la Helsinki.

Finlandezii sînt şi în avangarda unui nou tip de turism, numit şi el durabil. Puteţi să vă bucuraţi de natură şi de călătorii fără să emiteţi în atmosferă cantităţi enorme de bioxid de carbon, cam aşa ar putea fi formulat sloganul acestui nou tip de comportament. Acest turist grijuliu faţă de natură va prefera, de exemplu, călătoriile cu trenul în locul celor făcute cu avionul. Se ştie deja că un traseu cu avionul poate însemna o cantitate de bioxid de cabon de 40 de ori mai mare decît cel parcurs cu trenul. De altfel, din ţările nordice vine o nouă tendinţă, numită „flygskam“. Totul a început în Suedia cu un fel de boicot al zborurilor aeriene. Tot mai mulţi scandinavi consideră că trebuie să ne fie ruşine atunci cînd luăm avionul, mai ales pe distanţe scurte, întrucît contribuim astfel la distrugerea stratului de ozon şi la poluarea planetei. Nu e glumă, acest tip de culpabilitate sau de culpabilizare funcţionează, iar Agenţia suedeză de transporturi arată că numărul de pasageri a scăzut în Suedia cu 4,4% de cînd a apărut fenomenul „flygskam“.

Tot în ţările nordice este vizibil şi aşa-numitul „efect“ Greta Thunberg. Tînăra activistă suedeză preocupată de protecţia mediului înconjurător a dat o lecţie de civism foarte mediatizată la începutul acestui an: fiind invitată la Forumul economic de la Davos, din Elveţia, ea a optat pentru o călătorie cu trenul, care a durat 32 de ore, decît una de două ore şi jumătate cu avionul. Sigur, nu toată lumea îşi poate permite acest lucru, dar toată lumea poate reflecta, de exemplu, la flagelul vacanţelor scurte cu avionul. Cînd sute de mii de oameni iau un zbor low cost pentru a petrece doar un week-end într-o altă capitală sau oraş al Europei, este limpede că gestul lor nu are o conotaţie durabilă.

Turismul durabil rimează cu alte formule similare: produse durabile, finanţări durabile, mobilitate durabilă, transport durabil, oraşe durabile… Termenul durabil are o conotaţie ecologică: în orice domeniu, acţiunile noastre sînt durabile dacă avem grijă să nu risipim ceea ce nu noi am produs, ci ni s-a dat (de către natură), dacă avem grijă să nu poluăm apele şi atmosfera, să nu cumpărăm mai mult decît avem nevoie şi să nu umplem chiar în fiecare zi cîte o pubelă întreagă cu deşeuri menajere…

În Finlanda s-a mai dezvoltat şi o reţea de restaurante slow food, precum şi o ecogastronomie, punînd accentul pe produsele proaspete locale şi de sezon. Europa, impulsionată şi de Franţa, se doreşte oricum în avangarda mişcării ecologice mondiale. Mediile de informare ar face bine să popularizeze ceva mai mult iniţiativele responsabile în materie de consum şi comportament cotidian, decît să reia publicităţile iresponsabile ale societăţii de consum.

Recent, la summit-ul G20 de la Osaka, responsabilii europeni s‑au fotografiat împreună cu omologii lor din Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay. Motivul este semnarea unui tratat de liber-schimb cu aceste ţări, considerat „istoric“. De fapt, el este iresponsabil, întrucît va stimula supraproducţia şi va face să circule dintr-o parte în alta a planetei mii de tone de produse care nu sînt indispensabile. Europenii vor putea, de exemplu, să mănînce anual 99.000 de tone de carne de vită provenind din America Latină. În timp ce producătorii de carne europeni vor rămîne cu produsele lor nevîndute. Acest tip de tratat de liber-schimb este departe de a fi durabil.