Note de pe marginea unui război (II)

Continuă eforturile umanitare despre care vorbeam săptămîna trecută, ba chiar iau amploare. Mobilizarea românilor întru ajutorarea refugiaților e încă în faza de entuziasm și nu pare să se domolească. Dar asta e o cursă lungă. Relatări anecdotice de prin Polonia vorbesc deja despre un soi de oboseală a localnicilor, mai ales din orașele de graniță. Va apărea și aici. 

În rîndul țărilor aflate aproape de front, România este totuși mai puțin apăsată de povara refugiaților decît Polonia, destinație predilectă pentru ucraineni, sau, mai ales, Moldova. Din punctul de vedere al raportului dintre numărul de refugiați și cel al populației, țara vecină are cea mai dificilă sarcină dintre toate statele aflate la granițele Ucrainei. Moldovenii par să se descurce deocamdată, însă dau semne că nu vor putea să o facă prea multă vreme. Dinspre Chișinău apar apeluri la ajutor. Situația nu scapă partenerilor occidentali ai Moldovei. Probabil niciodată capitala moldoveană nu a fost scena atîtor vizite la nivel înalt într-un timp așa de scurt. Moldova va fi ajutată, s-a spus pe diverse voci. Cît de rapid și cît de eficient va fi ajutorul acesta vom vedea foarte repede. 

***

În România, relatările despre criză sînt uneori bizare. O știre despre mirările unui ucrainean în fața prețurilor românești s-a viralizat rapid și a dat prilejul unor lamentări și comparații total nepotrivite.

Însă dincolo de scăpările tabloide ale presei românești, pe toate fronturile se duce un război încrîncenat al propagandei. O încercare disperată de a controla fluxurile de informație care pot întoarce soarta evenimentelor din confruntarea directă. Judecînd doar după informațiile ucrainene, pare că Kievul rezistă îndîrjit aproape fără pierderi în timp ce armata rusă e nimicită pe toate fronturile. Adevărul trist e că, cu toate pierderile reale sau închipuite, rușii au avansat. Mai puțin decît își doreau probabil, dar au avansat. La fel de adevărat e că, deși greu de evaluat, pierderile ucrainenilor sînt și ele serioase. Fascinați sau speriați de evenimentele din imediata noastră apropiere, uităm uneori că acest război nu are nici două săptămîni de cînd a început. 

Sînt soldați ruși care se laudă pe rețele sociale cu colecții de ecusoane ale soldaților inamici uciși. Ucraina, însă, are de partea sa guvernele occidentale care continuă într-un ritm accelerat aprovizionarea cu armament. Un articol din New York Times dezvăluia amploarea operațiunii – 17.000 de arme antitanc trecute peste granițele României și Poloniei. La asta se adaugă și sprijin pentru securitatea cibernetică și, probabil, multe alte lucruri despre care vom afla mult după încheierea războiului. Ucrainenii mai au de partea lor și cvasi-unanimitatea opiniei publice din lumea liberă. Iar asta înseamnă inclusiv apeluri emoționale la intervenția NATO sub forma impunerii unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei. Nu încape îndoială că o astfel de intervenție ar ajuta guvernul de la Kiev, însă ea presupune o confruntare inevitabilă și directă cu Rusia, cu toate consecințele care pot decurge din ea. Și aici, dincolo de emoții, trebuie să intervină rațiunea. Cît de departe se poate merge în sprijinul Ucrainei? Cît vrem să riscăm? 

Și invers, ce riscăm dacă Ucraina pierde acest război? Răspunsul la întrebarea asta are culori diferite în funcție de locul în care este formulat. Pentru români, baltici sau polonezi arată într-un fel. Pentru neozeelandezi sau palestinieni total diferit. 

***

Spre deosebire de ucraineni care domină spațiul, Rusia comunică puțin, laconic și uneori amenințător. Și toată avalanșa de informații, propagandă și campanii de dezinformare creează o evidentă stare de tensiune. Sînt sigur că inclusiv printre cititorii Dilemei vechi sînt destul de mulți care și-au pus măcar teoretic problema „Ce-ar fi dacă..?” și au încercat să își planifice cumva „războiul”. Înainte de a judeca astfel de gînduri, cred că e mai important să realizăm că ele sînt firești. Ne naștem cu istoria acestor locuri în ADN și știm cît de repede pot degenera lucrurile.

Pe de altă parte, România a avut inteligența (sau norocul, dacă vreți așa) de a lua deciziile corecte privind orientarea politică și militară în ultimii 30 de ani. E un război dincolo de granițele noastre, dar niciodată în istoria modernă nu am fost într-o situație mai bună din punct de vedere al securității. 

N-am să insist, așa cum văd că se întîmplă foarte des zilele astea, asupra riscului ca acest conflict să degenereze într-unul mult mai mare. Da, evident că riscul există. Dar drobul de sare nu a căzut încă și poate nu va cădea niciodată. Iar dacă ucrainenii reușesc să reziste sub bombele rusești fără să renunțe la ceea ce au ales să fie, cred că și noi o să reușim, într-o situație incomparabil mai bună, să ne păstrăm cumpătul.

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.