Noima necazurilor uitate

Publicat în Dilema Veche nr. 339 din 12 - 18 august 2010
Noima necazurilor uitate jpeg

„Aţi confundat formularele. Completaţi din nou cererea de intrare în ţară. Nu îmi dau seama de ce nu vă pricepeţi la lucruri atît de simple. Este prima oară cînd intraţi în Franţa?“ Funcţionarul era vizibil iritat, nervos pe americanul venit în concediu, pe la începutul anilor ’50. Replica însă a venit prompt. „Mă scuzaţi, am mai fost în Franţa o dată. Numai că, pe plaja Omaha, la debarcare, nu am găsit nici picior de oficial francez care să mă înveţe cum să completez formularele de intrare în ţară.“ 

Autorităţile franceze au, zilele astea, o problemă nou descoperită, bine mediatizată în Hexagon: cetăţenii români (cei mai mulţi, de etnie romă) care adastă prin tabere improvizate, întru sîcîitoare cerşetorie şi enervante hoţii de prin buzunare. Poliţia reclamă resursele uriaşe care sînt consumate în lupta cu criminalitatea măruntă dimprejurul numitelor tabere. Aşa că, în tam-tam media, au trecut la demontarea aşezărilor ilegale. Este drept că prima întrebare, inevitabilă, este cum de s-au putut construi respectivele aşezăminte. Care parte a administraţiei locale nu şi-a făcut treaba? Ăstimp, ministrul francez al Afacerilor Europene avertizează România asupra costurilor politice (ne-aderarea la spaţiul Schengen), în cazul în care Guvernul de la Bucureşti nu ia măsuri imediate, programatice şi asumate, pentru a rezolva problema romilor aterizaţi în Franţa. „Sînt cetăţeni ai României, creează probleme celorlalte state membre, rezolvaţi“ – zic francezii. „Sînt cetăţeni ai Uniunii Europene, nu le putem îngrădi dreptul la liberă circulaţie, asta e o problemă la nivelul Uniunii“ – răspunde Guvernul României. 

Pînă la urmă, asistăm la o dispută clasică pe motive de resurse şi imagine. Cetăţenii români/comunitari care fac probleme în spaţiul francez/comunitar sînt săraci, fără educaţie, cu puţine şanse de a-şi găsi un loc legal de muncă. Este deci nevoie de multă imaginaţie şi bani pentru a crea politici coerente şi eficiente care să redreseze situaţiunea. Franţa nu a reuşit prea bine atunci cînd a fost vorba despre astfel de programe, destinate unor minorităţi defavorizate. Dovada stă măcar în regularitatea cu care au loc aprinderi spontane de automobile în cartierele mărginaşe ale Parisului, locuite de cetăţeni francezi de origine maghrebiană. Nici România nu are imaginaţia necesară, nicicum forţa administrativă (ori materială) pentru a pune în practică atari programe pentru ţigani. Ceea ce s-a încercat cu oarecare succes (de exemplu, locurile preferenţiale, în licee, pentru copiii de ţigani) s-a adresat, mai degrabă, romilor din zonele urbane, mai puţin celor cu adevărat săraci, din satele şi comunele patriei. 

Aşadar, măcar din punctul de vedere al experienţelor anterioare, pasarea problemei de la nivel bilateral spre cel comunitar ar părea justificată (recunosc: presupunerea că la Bruxelles s-ar găsi resurse suplimentare de imaginaţie şi creativitate poate părea hazardată). Necazul este că aici intervine bătălia de imagine. Cum să recunoşti eşecul administraţiei (pentru francezi) sau al politicilor sociale naţionale (pentru români)? În plus, cît este de tentant, în vremi bugetare grele, să dai vina pe alogen, pe străin… Este drept că ţiganii-cetăţeni români din Franţa reprezintă o oarecare cheltuială suplimentară pentru contribuabilul francez (asistenţă socială, medicală, cheltuieli cu justiţia, locurile în puşcării, poliţişti mai mulţi), dar nu şatrele ad-hoc au creat deranjul bugetar cu care se confruntă cam toate guvernele statelor membre. Este doar simplu să dai vina pe ele. Iar prăpădiţii de acolo nu au nici educaţia, nici credibilitatea necesare pentru a-şi face auzite argumentele (marea majoritate sînt cioflingari, adică fără ocupaţie). 

Dialog real prin anii ’50, cînd Franţa decisese să se distanţeze de NATO. „Nu va mai rămîne picior de soldat american pe pămînt francez“, zice, la un cocteil, un general francez. „Perfect“, răspunde generalul american, „ne ajutaţi, înseamnă, cu nişte excavatoare, să mutăm şi cimitirele din Normandia, nu?“ 

P.S. Franţa a fost, în anumite momente, la ananghie. Ţări mai bogate şi mai puternice i-au sărit în ajutor. Frumos ar fi să întoarcă gestul. 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.