Ni s-a scumpit corupţia
M-am uitat pe cifrele unui sondaj şi am rămas perplex. La o primă vedere nu înţelegi nimic din partea referitoare la corupţie din ultimul "Barometru al politicilor publice" realizat la comanda Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Se pune acolo întrebarea "Aţi apelat la... (diverse categorii profesionale) în ultimii 5 ani?". Cei care au apelat sînt întrebaţi apoi: "Aţi dat în schimb altceva (bani, cadouri sau servicii) decît taxele legale?". Recordul este deţinut de medici: 40% dintre cei care au fost la medic, au plătit altceva decît taxele legale. Apoi urmează profesorii - 25%. La ceva distanţă sînt poliţiştii (13%), tribunalele (11%), funcţionarii de la Primărie (9%). În cazul bisericii, întrebarea este uşor diferită: "Aţi fost la biserică sau aţi apelat la preot în ultimele şase luni?". Pentru cei care au fost: "Aţi plătit ceva?". 51% au plătit. Pînă aici nimic ciudat, biserica încasează taxe legale. Doar că se insistă cu altă întrebare: "Aţi luat chitanţă pentru banii plătiţi?". 58% dintre cei care au plătit, nu au luat chitanţă. Recapitulare: 4 din 10 români care au trecut pe la medic i-au dat ceva. 1 din 4 români a plătit un profesor, iar dintre cei care au fost la biserică, jumătate au scos bani din buzunar şi dintre aceştia aproape 6 din 10 nu au primit chitanţă, deci au făcut un fel de tranzacţie personală cu preotul. Cu gîndul la aceste cifre, să mergem la întrebarea referitoare la cele mai corupte categorii profesionale. Ziariştii sînt cel mai puţin corupţi. Eu, personal, ştiu mai mulţi ziarişti şpăgari decît orice altă categorie profesională, dar e din cauza mediului. Pe locurile imediat următoare în clasamentul purităţii naţionale, vin preoţii şi profesorii. Din cele 16 categorii profesionale înşirate acolo, medicii sînt abia pe locul 8. În sfîrşit, cele mai corupte categorii sînt parlamentarii, oamenii de afaceri, miniştrii, poliţiştii, judecătorii şi procurorii. Acestea fiind cifrele, avem o problemă de interpretare. Poate sondajul e prost. Totuşi, pare în regulă. Poate poporul nu e bun. Nu te poţi supăra pe popor sau o poţi face ca partidul comunist din RDG, îndemnat de celebra poezie din 1953 să schimbe poporul care nu s-a dovedit vrednic de el. Dincolo de glumă, ca să fie înţelese, cifrele respective trebuie trecute prin filtrul unor teorii. Citind sondajul, mi-am amintit de ideile asupra corupţiei ale politologului bulgar, Ivan Krastev (strînse într-un volum în 2004 - Shifting Obsessions, Three Essays on the Politics of Anticorruption, CEU Press). În cel mai bun dintre aceste eseuri, Krastev îşi pune întrebarea: cum se face că în Europa, fostă comunistă, publicul crede că acum trăieşte într-un regim mai corupt decît comunismul? Şi asta, indiferent de mersul tranziţiei, cifrele fiind similare în Rusia, Bulgaria şi Polonia. Or fi într-adevăr democraţiile mai corupte decît comunismul? Krastev răspunde că nici vorbă. Comunismul era un regim hiperbirocratizat şi hipercorupt, dacă înţelegem corupţia ca abatere de la normele legale, oricare ar fi ele. Doar că natura corupţiei diferă. În comunism, corupţia făcea regimul suportabil, organiza accesul cît mai multor oameni la bunuri, care altfel nu se găseau, şi nu implica în special banii, cît se baza pe ceea ce ruşii numeau "blat", polonezii "zalatwic sprawy", iar noi, românii, "pile". Krastev spune că am trecut de la societatea lui "fă şi mie un favor" la societatea lui "dă şi mie o mită". Corupţia în comunism cuprindea reţele cît mai întinse pentru a fi eficientă (medicul avea şi el nevoie de cineva la Primărie, cel de la Primărie ar fi vrut pe cineva la casa de comenzi şi tot aşa, cu cît ştiai mai multe persoane într-o asemenea reţea, cu atît mai bine). Corupţia în postcomunism implică şi mize mai mari (privatizări, contracte, licenţe etc.) şi implică inevitabil mai puţini oameni, este exclusivistă. Cu alte cuvinte, corupţia s-a scumpit şi e doar pentru cîţiva. Cred că de aici putem pleca să interpretăm cifrele din sondajul nostru. Cum de medicii, profesorii şi preoţii nu sînt corupţi, deşi lor le plătim cel mai des? Cred că răspunsul se găseşte în reprezentare: de fapt, nu ne-am lămurit pe deplin dacă asta se numeşte corupţie şi e ceva reprobabil. Cum spune un om într-un focus-grup, citat de Krastev: "pila (relaţia) nu este corupţie, aşa cum adulterul nu este o crimă". După părerea mea, relaţia cu profesorul şi medicul păstrează încă ceva din încărcătura simbolică a pilelor. E drept că a devenit o relaţie pur monetară. Nu te mai duci cu ţigări la medic, dar nici nu-ţi vine să nu-i dai ceva. Cînd bunica mea s-a internat în spital şi aşteptam înfriguraţi rezultatul unei biopsii, mama a încercat să-i dea nişte bani medicului. Acesta a refuzat repetat, iar cînd bunica a auzit de refuz, s-a panicat: o să mor, nu-i aşa? Altfel de ce ar fi refuzat medicul banii? De ce funcţionau pilele în comunism? Erau un efect a ceea ce Janos Kornai numea "societatea de penurie". Cererea era cu mult mai mare decît oferta, pentru aproape orice, şi simplul fapt că aveai bani nu mai era de ajuns, trebuia să fii membru într-o reţea de cunoştinţe. Care sînt ultimele rămăşiţe ale societăţii de penurie? Sănătatea şi educaţia (de calitate). Nu primim suficiente servicii pentru banii pe care (nu) îi plătim pentru sănătate. În plus, relaţia asimetrică (nu poţi să te arăţi client nemulţumit la medic, sau o poţi face, dar pe riscul tău) ne îndeamnă să fim concilianţi, să îmblînzim sistemul. Deci, la medic nu se cheamă corupţie, se cheamă că sîntem oameni cu el. Asta fiind teoria, ce ne facem cu politicienii? Sînt văzuţi drept cei mai corupţi dintre români, deşi foarte puţini dintre noi au întîlnit un politician în ultimii 5 ani, darămite să-l fi şi mituit. Adevărat, dar cei puţini, care au făcut-o, nu au cîştigat acces la brînză sau la medicamente compensate, s-au ales cu fabrici şi contracte guvernamentale, doar ştim asta din presă. Şi aici ni se deschide alt paradox: cum se face că un guvern care a mai mişcat cîte ceva pe frontul anticorupţiei, este văzut mai corupt sau egal de corupt cu Guvernul Năstase? Pentru acest paradox am altă teorie, săptămîna viitoare.
