Necesara Albanie

Pe undeva, prin ianuarie 1990, zice-se că Ion şi Ivan s-au dus spre Dunăre. Fiecare, pe malul lui. Era vai de mama lor, după 45 de ani de excese. Ce mai, erau ca după beţie: ochii roşii, dureri de cap, sete încontinuu. Nervoşi, iritaţi, nevorbiţi. Colac peste pupăză, mai erau şi săraci lipiţi. Şi cum stăteau ei şi se uitau în Dunăre, văd în apă, fiecare în parte, reflecţia celuilalt. Ion îl vede pe bulgar, Ivan îl vede pe român. "Ptiuuu, dar urît e ăsta, măiculiţă!", gîndesc amîndoi. "Urît rău. Te pomeni că aşa oi arăta şi io? Cu ochii roşii, plin de cearcăne, cu pantalonii rupţi? Să nu-l mai văd. Nu pot să-l sufăr." Din ziua aia s-a pornit gîlceava. Competiţia între România şi Bulgaria pe drumul spre Europa a fost extrem de interesantă, amuzantă şi plină de învăţăminte. Vă amintiţi cînd distinsa doamnă Meglena Kuneva, fost negociator-şef al Bulgariei cu Uniunea Europeană (actual comisar pentru protecţia consumatorului), a propus "decuplarea", adică separarea negocierilor, pentru că, zicea dumneaei, nu doreşte ca ţara sa să piardă timp aşteptînd România pe drum? Peste doar puţină vreme, România a început să fie mai bine văzută la Bruxelles. Hop şi-ai noştri: decuplarea! Ce, era să pierdem aşa ocazie? Totul, de un haz desăvîrşit, de dragul sublinierii înspre politica de-acasă a faptului că, iată, nu sîntem ultimii, alţii sînt mai slabi ca noi. Nostimada acestei atitudini perfect simetrice pe cele două maluri ale Dunării mă face să recunosc utilitatea Albaniei în cam toate statisticile curente. Albania este, în general, mai săracă, mai coruptă, mai amărîtă decît noi şi bulgarii. De aceea, de fiecare dată cînd românii pierd în faţa bulgarilor ("Pînă şi bulgarii sînt peste noi") sau cînd, invers, bulgarii sînt în urmă ("Pînă şi românii ne-au depăşit"), consolarea este imediată: "Măcar albanezii sînt pe ultimul loc, nu noi". Asta ne mai dă ceva comfort, ne mai linişteşte, ne mai dă un răgaz. Ultimul (cronologic) răcnet în materie de cursă inter-ţări s-a consumat cînd cu cele mai recente rapoarte de monitorizare. Bulgarii au ieşit mult mai şifonaţi. Li s-a oprit decontarea unor fonduri deja cheltuite, au fost trataţi drept ţară cu justiţia totalmente nereformată, cu probleme mari în materie de crimă organizată. Ai noştri, jubilaţie. Politicieni şi presă, deopotrivă, bucurie mare! Sîntem mai puţin răi ca bulgarii! Dincolo de Dunăre, supărare simetrică: ne-au depăşit românii! Tema de fond, adică reformarea administraţiilor celor două ţări, s-a mai discutat şi ea, e drept, dar numai după primul val emoţional. Probabil, de-abia după ce ambele maluri ale Dunării şi-au amintit că Albania nu este nici măcar candidat la aderare. Să fie blestemul Balcanilor, veţi zice... Chestiunea cu capra vecinului, cea care trebuie să se îmbolnăvească des. Margine de Europa, moravuri înapoiate, noi şi bulgarii, pfui... Nici poveste. Necesara Albanie trebuie globalizată rapid, căci e necesară. Azi, parcă mai mult ca în ultimul timp. Prin presa anglo-saxonă se foloseşte "Schadenfreude", cuvînt provenit din germană. El este echivalentul lingvistic utilizat, iată, de "ceilalţi", de civilizaţiile vest-europene, ca expresie a bucuriei legate de starea de sănătate a caprei din vecini. Contextul: criza de sistem pornită de la "prea-puţin reglementata piaţă americană". "Schadenfreude"-le e însoţit, cum altfel, de invitabilul "v-am zis eu că...". După care se completează cu: "pieţele dau greş?", "capitalismul este la limitele sale?", "economia făcută doar de dragul îmbogăţirii, fără nici o preocupare pentru cei săraci, este periculoasă?". Europa ar avea tentaţia să facă sîc-sîc, peste Ocean, americanilor. Uşor complexată de faptul că măreaţa Strategie Lisabona (cum să îi ajungem din urmă pe americani muncind ca europenii) are rezultate subţirele, te-ai aştepta ca Uniunea să înceapă cu seria de "v-am zis noi". Spre cinstea lor, Instituţiile din Bruxelles (cu excepţia Parlamentului European, unde discursurile s-au ţinut şuvoi) au păstrat o tăcere îngrijorată. Un singur accent, venit şi de la Sarkozy, şi de la Angela Merkel. Ei vorbesc, invariabil, despre "această criză pe care nu noi am provocat-o". Care poate fi, în cursa dintre americani şi europeni, echivalentul Albaniei? America de Sud? Nici poveste. Ţările din regiune (mai ales Brazilia) au ritmuri foarte bune de dezvoltare. Asia? Nu e cazul. China şi India dau de mult fiori economiilor vestice. Rămîne Africa. Guverne incompetente, democraţii dubioase, corupţie generalizată, crime pe bandă, conflicte etnice îngrozitoare. Drept urmare, la ultima reuniune, Fondul Monetar Internaţional atrage atenţia că nu trebuie să uităm Africa şi face apel la continuarea programelor de asistenţă. În ciuda crizei. Participanţii, americani şi europeni, uită de criză pentru 30 de minute. Zic trei vorbe de sprijin şi pleacă acasă, să-şi vadă de-ale lor (adică de criză). Pînă la urmă, nici noi şi nici bulgarii nu punem mîna să-i ajutăm pe albanezi. Ne trebuie aşa cum sînt. Acest text a fost scris într-un excelent hotel din Sofia. Vinul lor roşu este cel puţin la fel de bun ca al nostru. Oraşul e curat. Serviciile, bune. Despre legume, nu mai zic... Fabuloase. La sfert de preţ. Sper să mă lase pe avion cu cele 20 de kile de castraveţi, că-i pun la borcan.