Muntele

Publicat în Dilema Veche nr. 601 din 19-25 august 2015
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Învăţăm învăţînd, făcînd sau trăind. 

Dacă stau să mă gîndesc bine, cred că cel mai important lucru pe care l-am învăţat făcîndu-l a fost muntele. Evident, nu eu am făcut muntele, ci viceversa. Dar, pentru a te lăsa plămădit de munte, ca lutul care-şi aşteaptă mîinile, e nevoie să-ţi legi şireturile la bocanci, să-ţi cîntăreşti de zece ori fiecare lucru pe care îl pui în rucsac, să te asiguri că ai o prelată de cort care să nu te doboare cu greutatea ei, dar nici să nu lase ploaia să te năpădească în somn şi, dacă nu găseşti ce-ţi trebuie prin magazine, cum se întîmpla pe cînd m-a prins patima muntelui, să fii în stare să-ţi fabrici totul de unul singur.

Într-un CV respectabil, o pasiune de felul ăsta şi-ar găsi locul la rubrica „hobby-uri“. Pentru mine însă, ca şi pentru mulţi alţi împătimiţi ai muntelui, ea a însemnat mult mai mult decît o formă agreabilă de a-mi petrece timpul liber. 

Se poate să fi moştenit plăcerea de a colinda prin păduri şi pe piscuri de la tatăl meu, însă cel care m-a învăţat gustul muntelui a fost dirigintele din şcoala generală, profesorul de educaţie fizică Florian Frazzei. El ne-a dus, de pildă, pe mine şi pe colegii mei de clasă, pe cînd încă nu primiserăm buletin de identitate, în Retezat, cel mai larg şi mai impunător masiv muntos din România, ghidîndu-ne chiar şi în rezervaţia naturală de acolo, unde turiştii nu au acces decît cu o aprobare specială. Şi tot el ne-a „predat“ lecţiile de bază ale muntelui.

Muntele are reguli ferme. Nu lua cu tine mai mult decît ai nevoie, de pildă. Şi: ia cu tine tot ce-ţi trebuie. Vestimentar, cele două reguli puse cap la cap înseamnă să ai un rînd de haine pe care să le porţi pe drum şi încă unul de rezervă, care să nu se ude şi-n care să poţi dormi. Dimineaţa n-ai de ales. Chiar dacă hainele din ziua precedentă nu au apucat să se usuce, le tragi pe tine şi porneşti. Şi, vă asigur, porneşti iute. 

Muntele m-a învăţat două lucruri fundamentale: gustul libertăţii şi sentimentul camaraderiei. 

Sînt o mulţime de feluri de a înţelege libertatea. Eu m-am obişnuit cu cel pe care ţi-l inculcă experienţa montaniardă. Tot ce cari în cîrcă e suficient cît să nu te doboare şi să nu-ţi trebuiască nimic altceva. Din punctul ăsta de vedere, seamănă cu experienţa mistică a retragerii în deşert. Numai că muntele e un deşert maiestuos, care te cheamă să-l străbaţi. Mai exact, să-l urci. 

Nu cred că exagerez atribuind un sens mistic experienţei montane. La vremea iniţierii, citeam pe nerăsuflate multe şi de toate şi aşa am ajuns să pun cap la cap două cărţi care, aparent, nu au nimic în comun:

de Matei Călinescu, editată în 1969, reeditată în 1971 şi retrasă din circulaţie după ce autorul a părăsit România în 1973, şi

de Lionel Terray, publicată în traducere românească în 1972. Prima este un eseu narativ al unui tînăr scriitor şi critic literar care îşi caută reperele intelectuale şi existenţiale într-o lume pervertită şi debusolată. Cea de-a doua reuneşte memoriile de expediţie ale unui alpinist încercat, născut şi crescut la poalele Alpilor. Zacharias Lichter este un fel de filozof creştin care-şi trăieşte viaţa în acord cu credinţele sale, în dorinţa de a ieşi din robia condiţionărilor pe care le socotim indispensabile: sursă sigură de venit, locuinţă, asistenţă medicală etc. Previzibil, Lichter detestă turismul, dar dispare cînd şi cînd în peregrinări în care îşi pierde urma. Terray, în schimb, e un „profesionist“ al escaladelor dificile, a căror miză nu e nici gloria, nici satisfacţia autodepăşirii, ci, aşa cum spune titlul cărţii, o pură gratuitate. Lichter şi Terray împărtăşesc, în felul foarte diferite, mistica mundană a libertăţii, de o puritate la fel de severă ca şi imperativul etic kantian. 

Muntele are reguli ferme. Nu merge de unul singur. Orice incident se poate transforma într-o catastrofă. Poţi merge în doi, însă cel mai bine e în trei. În cazul în care unul trece printr-un episod de epuizare sau are o gleznă scrîntită, altul merge după ajutor şi cel de-al treilea rămîne cu cel vătămat. Şi, mai presus de toate: trei e deja o „societate“ în care poţi lua decizii, chiar şi în cazul divergenţelor radicale de opinie. 

Aveam vreo 15 ani cînd am făcut prima escapadă montană pe cont propriu, cu alţi doi prieteni de aceeaşi vîrstă. Am ales Piatra Craiului şi n-a fost o alegere inspirată. Vremea era proastă, iar noi eram neexperimentaţi. Am urcat în creastă. Mergeam prin ceaţă, orbeşte, pe o potecă agăţată între două abisuri, pe care nici măcar nu le puteam vedea. Ploua fără istov şi fulgera încontinuu, cînd mai departe, cînd mai aproape. Mergeam toţi trei în tăcere, cu inima strînsă. După două-trei ore, cam la jumătatea traseului, un fulger a izbit chiar lîngă noi. Ne-am oprit. Unul a spus: „Eu nu merg mai departe“. Era palid, îi tremurau buzele, glasul. „Eu cobor.“ Să fi coborît prin ceaţă, fără drum, pe vreunul dintre versanţii prăpăstioşi ai Pietrei Craiului, aducea a sinucidere. Am reuşit, în doi, să-l liniştim pe prietenul panicat. Au fost vorbe dure, cred că şi o pereche de palme, pentru ieşirea din şoc. Memoria se descarcă de astfel de detalii. Am continuat să mergem, am ajuns cu bine la capăt. 

M-am întrebat după aceea cum ar fi fost dacă şi cel de-al doilea prieten ar fi spus să coborîm. Aş fi mers, probabil, cu ei. Probabil n-aş mai fi avut şansa să povestesc această întîmplare. 

Oamenii, scriam ceva mai demult, îşi au fiecare propria configuraţie de valori, în raport cu care judecă existenţa şi semenii. Multă vreme în grila mea de afinităţi elective m-am folosit de testul intuitiv dacă aş merge sau nu cu persoana respectivă pe munte. În traducere, asta însemna dacă persoana cu pricina e sau nu capabilă de camaraderie. Şi dacă putem împărtăşi acelaşi sentiment tăcut al libertăţii, fără de care muntele rămîne un hobby care oricare altul. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.  

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

taul mare rosia jpeg
Cum arată fisura din barajul de la Roșia Montană. A fost chemat un expert pentru o soluție tehnică
Situația la Roșia Montană continuă să fie critică. La fața locului a ajuns și secretarul de stat Raed Arafat. A fost chemat un expert pentru a oferi o soluție tehnică.
varf de lance vechi de 2 000 de ani FOTO MJI jpg
Descoperire spectaculoasă la Piscul Crăsani. Vârf de lance din fier, vechi de două milenii, găsit în Ialomița
Descoperire de excepție a arheologilor Muzeului Județean Ialomița pe șantierul arheologic Piscul Crăsani. Este vorba despre un vârf de lance din fier, cu o vechime de peste 2.000 de ani.
Ruşii de la Gazprom încă mai studiază traseul South Stream
Gazprom a oprit livrările de gaze către Italia. Eni se așteaptă ca situația să persiste și luni
Italia nu va primi gaze de la Gazprom în acest weekend, a anunțat grupul italian Eni precizând că situaţia va continua probabil şi luni.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.