Mucegai și geamuri sparte

Dacă România ar fi o casă, am observa pe zidurile ei igrasie. Am vedea cum se insinuează umezeala prin toate colțurile, cum se ridică spre acoperiș și distruge încet-încet nu numai zugrăveala, dar și orice urmă de confort al celor care locuiesc acolo.

E lichidul ăsta scîrbos care urîțește clădirea și care îi face pe unii dintre locatarii ei să plece, pe alții să se retragă în mansardă, în timp ce cei mai mulți dintre ei se ceartă.

Tehnic, nu lipsesc nici banii, nici priceperea. Există ingineri, zugravi, constructori și poeți care să dea rost renovării. Și totuși nimeni nu o face. Cei cărora li s-au încredințat cheile și banii preferă să facă orice altceva decît să se ocupe de administrarea imobilului.

În alte case, administratorul e bețiv sau absent. În România, e ticălos. În foarte multe altele, e decent și asta se vede mai jos pe stradă. Casa noastră e aia urîtă din capătul neplăcut al drumului. Aia cu geamuri sparte pe care copiii vecinilor sînt sfătuiți să o ocolească atunci cînd ies la joacă.

O banală recapitulare a știrilor din ultima săptămînă ne arată că, încet-încet, problema estetică devine secundară:

● Acuzat de implicare în moartea unui polițist, fostul ministru de Interne Gabriel Oprea a fost primit ca membru al unui sindicat al polițiștilor. Asta spune mai multe despre sindicat decît despre Oprea. Scurtcircuitul în continuumul spațiu-timp nu e departe.

● Alți polițiști cu funcție au decis să declanșeze o anchetă împotriva unui coleg care a îndrăznit să poarte o banderolă pe care scria „Fără penali“. Ca să nu uităm epoca sovietică timpurie, șefii omului au chemat un psihiatru. Un psihiatru!

● Pentru că am ajuns aici, premierul informal, dl Darius Vâlcov, și-a cerut scuze în Cancan pentru că a publicat datele medicale ale unui om pe care nu îl place. Tot din sovieticul timpuriu vine și explicația pentru gest. Consilierul premierului (asta e funcția oficială) încerca astfel să demonstreze că a te opune PSD e un semn că ai probleme de sănătate mentală. Între timp, Ministerul Muncii îl cercetează tot pe omul ale cărui date au fost publice. De ce nu?

● Același domn de la Guvern a testat cumva atenția și toleranța la absurd a publicului care îi plătește salariul emițînd un raționament imbecil (n-am alt cuvînt) din care rezulta că oamenii care participă la demonstrații sînt antifasciști, dar ascultă de ordinele cuiva pe care același domn Vâlcov îl asociază cu nazismul (președintele României). Și pentru asta și-a cerut scuze în Cancan.

● Pentru că am menționat datele personale, cred că a trecut prea puțin băgată în seamă declarația primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, care a dezvăluit că ministrul de Interne are acces la conversații private la care n-ar trebui să aibă acces, ba chiar le și folosește dacă crede că îi sînt utile.

● Trec aici și greșelile din manualele unice, prea multe pentru a le enumera, dar suficient de importante pentru a întări opinia că România trece printr-un proces intens de degradare.

● Nu îl uit nici pe nefericitul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a reușit cumva să pună dezastrul pestei porcine africane în seama politicienilor vegetarieni din Opoziție. Felul în care își construiește omul ăsta raționamentele e undeva la intersecția dintre stupefiant și stupefiante.

● Merită amintit în treacăt și ministrul Justiției, Tudorel Toader, care cînd nu îl „ievaluează“ inoportun pe șeful instituției care cercetează atacul Jandarmeriei asupra populației din 10 august, are grijă să își asigure un viitor (și mai) prosper ca notar public.

Toate pe fondul normalizării infracțiunii penale ca atribut neesențial al conducătorulor statului și al fraudelor retorice care, adesea, confiscă subiecte perfect legitime pentru a le arunca la coșul de gunoi al propagandei.

Rudy Giuliani, proaspătul prieten al domnilor Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, a devenit cunoscut aplicînd, ca primar al New York-ului, o strategie intitulată „a ferestrelor sparte“. Pe scurt, asta înseamnă că un administrator public trebuie să intervină cît mai repede și mai ferm pentru a evita cronicizarea și acutizarea problemelor. Cei care au inventat politica asta au observat că o casă lăsată neglijată pe o stradă nu numai că duce la scăderea prețurilor celorlalte case, dar va încuraja spargerea altor geamuri, pentru ca într-un timp foarte scurt zona respectivă să atragă toate tipurile de infracționalitate.

Ei bine, casa noastră, România, avea geamurile sparte, dar nu pe toate. Nu s-a intervenit la timp și nu suficient de ferm. Între timp, nu numai că mucegaiul și igrasia domină interiorul, dar controlul a fost preluat de personaje care, cu un termen politicos, pot fi numite dubioase. Interesul acestei elite extractive e să acapareze orice se poate acapara cu investiții minime. În timp ce se zbat să scape cu prada, degradarea a ajuns deja la structura imobilului. Acum ne temem de cutremur.

Probabil lucrurile își vor reveni la un moment dat. Dar ce trebuie să învățăm din experiența acestor zile e că toleranța la derivă face ca dezastrul să se insinueze pînă la nivelul la care devine tot mai greu de gestionat.

Scriu rîndurile astea cu privirea spre viitor. Indiferent cine va conduce România următorilor ani, intransigența acestor zile trebuie să rămînă vie. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.