Momentul divorţului

Confruntarea dintre liberali şi democraţi a trecut în domeniul patologicului şi riscăm cu toţii să fim victimele epidemiei. Cîtă vreme jocul se juca pe mize mici, de genul ce-a zis Orban despre Băsescu şi cum s-a încruntat Boc la Tăriceanu, totul părea hîrjoană de oameni mari care au uitat regulile jocului. Dar mizele escaladează periculos şi au atins cote absurde. Eram în America la momentul scandalului retragerii din Irak şi ceva valuri au ajuns pînă acolo. Să nu vă închipuiţi că subiectul a deschis prima pagină în marile ziare. În presa anti-Bush a ajuns mai degrabă ca notiţă la un articol despre cît de ticăloasă e actuala administraţie şi, uite, o altă ţară bananieră dintre cele aliate cu Bush a decis să se retragă. Ştirea despre votul CSAT nu s-a mai dat. Reacţiile grupului de bursieri au variat de la uimire ("România are trupe în Irak?!") la felicitări primite de la colegii stîngişti din vestul Europei. Impresia a fost că România s-a trezit dimineaţa după chef şi a schimbat taberele. Întors în ţară, îl aud pe Bogdan Olteanu zicînd că aveam nevoie de dezbaterea asta, că la alţii se dezbate în neştire prezenţa în Irak. S-ar zice că după Olteanu liberalii strîng acum semnături şi întreabă poporul: dragilor, vreţi să avem dezbatere? Altfel, ideea că PNL decide să ne retragem din Irak şi ataşaţii militari primesc misivă să anunţe aliaţii, fără ca Preşedintele şi Parlamentul să aibă habar, sună ca la nebuni. Alţii dezbat în neştire, de parcă ar şti proverbul românesc să măsori de zece ori şi să tai o dată. PNL s-a gîndit să facă invers, spre disperarea propriului ministru de Externe. O întreagă linie de politică externă bipartizan susţinută de PSD şi Alianţa D.A. (şi cît de puţine sînt temele pe care au căzut de acord!) a devenit victima unui partid cu toane. PNL s-a dovedit a fi o glumă de partid care îşi merită scufundarea lentă. Premierul Tăriceanu a reuşit să-şi facă ţăndări bruma de simpatie pe care o isca prin calmul afişat în relaţiile cu mult mai agitatul locatar de la Cotroceni. Cînd Băsescu tuna şi fulgera, iar Tăriceanu tăcea, părea că e tăcerea înţeleptului. Acum îmi dau seama că tăcea pentru că nu avea nimic de zis. Alt caz: Băsescu a format o comisie la Cotroceni pentru a cerceta plîngerile penale împotriva ministrului Apărării, cum cere legea. Liberalii fac scut în jurul ministrului şi emit fie banalităţi inutile în context, fie spun de-a dreptul că e un interes politic al lui Băsescu. Plîngerile penale se refereau la faptul că ministrul a recunoscut că serviciul de informaţii al Armatei l-a informat despre convorbirile dintre Adriana Săftoiu şi ziarişti, că a cerut aceluiaşi serviciu să facă lobby pe lîngă parlamentari şi să-i monitorizeze şi că a trimis acea telegramă ataşaţilor militari. Nu mi-e clar dacă e vorba de fapte penale, cert e că toate acestea sînt inacceptabile politic. S-ar zice că, potrivit doctrinei liberale, un ministru are voie să facă poliţie politică abuzînd de un serviciu secret şi să încalce orice normă de comportament în diplomaţia militară. În loc să spună: ne pare rău că am pus o asemenea persoană în fruntea armatei, regretăm şi îl trimitem la stînă unde-i e locul, PNL îl apără şi interpretează totul în cheie mărunt politică. Aşa cum face şi Traian Băsescu anunţînd că nu numeşte noi şefi la serviciile secrete pînă nu i se votează legile siguranţei naţionale. Cînd a anunţat asta, Preşedintele a vorbit dispreţuitor despre show-ul mediatic organizat pentru a-i faulta preţioasele proiecte de lege. Şeful statului interpretează şi el o problemă serioasă în cheie de hîrjoană politică. Nu poate accepta că proiectele respective au fost respinse pur şi simplu pentru că erau proaste şi respirau un aer securistic periculos. Guvernul a făcut bine că nu le-a luat în discuţie imediat, pentru că ar fi picat într-o capcană: ar fi discutat pe nişte proiecte proaste elaborate de serviciile secrete. În loc să recunoască că s-a lăsat dus de nas de servicii pe vremea cînd avea încredere necondiţionată în ele, Băsescu a ajuns la concluzia că serviciile nu merg din cauză că nu au legile respective. Mai era puţin şi ne asigura că Hayssam a scăpat din cauza necorelărilor legislative. Revin la ideea de la început: toate aceste cazuri nu mai ţin de simpla hîrjoană. Deja politica externă, politica de securitate şi principiile democratice devin victime colaterale în acest război. Am ajuns în situaţia în care funcţionarea actualei coaliţii este o variantă mai rea decît destabilizarea sau alegerile anticipate. Am atins punctul în care destrămarea acestei coaliţii devine obiectiv de interes public.