Mitul procedurii perfecte
Constatînd că, de cînd cu accidentul din Apuseni, cuvîntul „procedură“ este utilizat des, foarte des, infernal de des, m-am apucat să scotocesc dicţionarele, să îmi lămuresc, carevasăzică, definiţia. Prin 1998, „procedură“ se referea numai la mersul actelor în justiţie sau la tratamentele medicale. De-abia în 2002, a apărut şi: „Serie de formalităţi care trebuie executate într-un proces.“ Sper că definiţia se referă mai degrabă la orice tip de proces: tehnologic, decizional sau chiar politic, nu numai juridic.
Pentru mine, procedurile interne (fie într-o firmă, fie pentru autorităţi locale sau centrale) înseamnă un mod de a te pregăti pentru varii situaţiuni probabile. În general, dintre cele neplăcute, atunci cînd există riscul panicii aducătoare de daune suplimentare. Astfel, există proceduri pentru situaţii de criză financiară sau accident de muncă şi/sau de mediu (în cazul companiilor serioase), proceduri pentru situaţii de urgenţă, atacuri teroriste sau calamităţi naturale (dacă ne gîndim la autorităţi). Există o întreagă filozofie, apropiată de ştiinţă, a optimizării procedurilor, de origine japoneză, celebră în întreaga lume (Kaizen). Existenţa procedurilor, scrise de experţi şi înscrise cu litere de foc în codurile interne ale companiilor sau în legislaţiile naţionale are un soi de rol terapeutic, relaxant, aducător de plus de productivitate. „Da, dom’le, sîntem pregătiţi pentru orice, ştim ce trebuie să facă fiecare, în caz că Doamne fereşte… Voi vedeţi-vă de muncă, noi avem grijă de restul.“ Poporul lucrător sau contribuabil îşi ia, astfel, de-o grijă şi nu se mai gîndeşte la eventuale droburi de sare. Cu atît mai mare este şocul în cazul în care Sfintele Proceduri Protectoare nu sînt eficiente la nivelul aşteptărilor.
În cazul accidentului din Apuseni, reacţia publicului a fost teribilă. Încărcătura emoţională a fost uriaşă. „Nu s-au respectat procedurile“, a zis preşedintele, arătînd spre Guvern. „Procedurile sînt bune, unii oameni nu le-au aplicat cumsecade“, a zis premierul şi a solicitat demisii în lanţ. Alţi tele-analişti şi unii miniştri au arătat, însă, cu degetul spre legile care definesc o atare intervenţie şi au încercat să dovedească faptul că însăşi încercarea de respectare ad litteram a legii (incluzînd aici faptul că locul accidentului se află la graniţa a trei judeţe) a întîrziat parţial salvarea. Argumentele lor au fost considerate excesiv de tehnice şi au fost ignorate copios de Partizanii Procedurilor Salvatoare. Era să uit că, în general, cu cît avansează tehnologiile (mai ales cele legate de computere şi Internet), cu atît mai multă încredere tindem să avem în Proceduri. Cu atît mai mare a fost şocul atunci cînd nişte afoni într-ale procedurilor şi profani într-ale sateliţilor, adică nişte localnici buni cunoscători ai locului, au reuşit să ajungă primii la locul prăbuşirii. Ei au făcut, carevasăzică, de rîs Statul (reprezentat de oameni veniţi de la mare distanţă) şi companiile de telefonie mobilă plus STS-ul (care nu au reuşit să facă, în creierii munţilor, o localizare atît de simplu de făcut în Piaţa Romană).
Păstrînd proporţiile, mă gîndesc că un şoc similar (la o scară mult mai mare, evident) au trăit şi americanii cînd cu atentatele de la 11 septembrie. Nimeni nu poate gîndi că procedurile lor de securitate antiteroristă nu ar fi fost puse la punct. Tehnologia era, de asemenea, de partea lor, şi nu a atentatorilor. Necazul este că oamenii lui Bin Laden au folosit nişte cutere amărîte, nu vreun dispozitiv sofisticat. De asemenea, încrederea excesivă în Proceduri şi Tehnologie determinase CIA-ul să reducă mult din personalul operativ din teren. Ce au făcut apoi, americanii? Au ignorat o parte din proceduri (adică nu i-au citit drepturile cînd i-au intrat în casă), s-au bazat pe localnici (prin filaj de modă veche, la faţa locului, nu prin satelit) şi şi-au împuşcat, între ochi, Inamicul.
A nu se înţelege că resping utilitatea Procedurilor. Nici vorbă. Doresc doar a zice că ele nu au fost dictate de Dumnezeu lui Moise. Eventual, de şeful de la Resurse Umane, celui de la Comunicare.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
