Mişcarea Populară: de ce nu cred în succesul ei

În primul rînd, pentru că nu este o mişcare populară – cu litere mici. Nu ar fi singurul partid construit de sus în jos, precum o firmă de familie. Doar că, în cazul acesta, oferta nu a privit categorii sociale care aşteptau un răspuns politic la doleanţele şi năzuinţele lor. Oferta i-a privit pe activiştii din PDL nemulţumiţi că, la convenţia PDL din martie, Vasile Blaga a cîştigat în faţa Elenei Udrea. O nemulţumire, poate, justificată, însă prea puţin pentru a sta la baza unui partid politic – cu atît mai puţin a unei „mişcări populare“. Nimeni nu a văzut poporul revoltat după convenţia PDL.

La începutul anilor ’90 apăruseră nenumărate formaţiuni de orientare liberală, ca urmare a diverselor nemulţumiri personale sau de grup din interiorul PNL. Nici una nu a supravieţuit, deşi unele chiar intraseră în Parlament.

Ca şi formaţiunilor liberale create acum 20 de ani prin diverse birouri, Mişcării Populare îi lipseşte puterea de a emoţiona, îi lipseşte ethosul. Dan Diaconescu era aşteptat în politică de fanii postului său de televiziune, pregătiţi timp de ani de zile pentru o asemenea mişcare. Cei care se rugau pentru apariţia unui Mesia politic au regăsit toate ingredientele în persoana lui Gigi Becali – filantrop, megaloman, patron de fotbal şi, mai presus de toate, ales de Dumnezeu, care i-ar fi dăruit o avere frumuşică. Pentru unii – adevărat vis românesc! Dar cine aştepta cu înfrigurare Mişcarea Populară, în afară, poate, de perdanţii de la convenţia din martie?

România dinamică, inteligentă, harnică, acea „Românie care se trezeşte devreme“ – cum spunea, la un moment dat, fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi! Ei bine, dacă nemulţumirile de partid reprezintă prea puţin, aceste valori general umane reprezintă deja prea mult. Poţi fi harnic, dinamic, inteligent, poţi să te trezeşti devreme dacă slujba ţi-o impune şi, în acelaşi timp, poţi susţine orice partid sau poţi să nu susţii nici unul. Nu este suficient să proclami aceste valori, trebuie să-i şi convingi pe oameni că-i reprezinţi cu adevărat.

PDL a pierdut, în ultimii ani, peste un milion şi jumătate de votanţi – unii au trecut la alte formaţiuni, alţii n-au mai mers la urne. Ei au întors spatele partidului preşedintelui Traian Băsescu pentru aroganţa dovedită în ultimii ani ai puterii, pentru clientelismul şi corupţia care afectaseră structurile de partid şi de stat, pentru agravarea discrepanţelor sociale. România aceea dinamică şi trezită de dimineaţă a fost pusă în genunchi cu impozitul forfetar şi creşterea TVA, în timp de birocraţia a rămas la fel de haínă.

A rupt-o Mişcarea Populară cu toate acestea? I-a arătat cu degetul pe cei responsabili pentru prăbuşirea „dreptei“? Nici nu avea cum, din moment ce în Mişcare se regăsesc tot activiştii şi fruntaşii PDL. Din contră, Mişcarea Populară pare că îşi asumă în întregime guvernarea PDL. Şi înregimentează cu toptanul parlamentari, primari şi activişti ai acestui partid.

Atunci, dacă PDL nu a greşit înseamnă că au greşit alegătorii care i-au întors spatele. Poate Mişcarea Populară îi aşteaptă acum la sediu ca să-şi completeze adeziunile, nu înainte de a-şi cere scuze pentru că Antena 3 le-a sucit minţile!

Şi ar mai fi implicarea preşedintelui Traian Băsescu. Un politician de forţă, o recunosc chiar şi adversarii săi cei mai înverşunaţi. Dar este şi un avantaj real pentru Mişcarea Populară? Mai curînd, nu.

Pentru a reuşi, noua formaţiune are nevoie de lideri puternici şi credibili, cam aşa cum era Traian Băsescu în zilele de glorie. Dar lîngă Traian Băsescu nu a răsărit nici un astfel de lider, de aproape 15 ani, de cînd el se află în politica de vîrf.

Mai poate fi Traian Băsescu o „locomotivă“? E adevărat că, în ultimele luni, pe fondul greşelilor comise de coaliţia de la guvernare, preşedintele a mai recuperat ceva din popularitatea pierdută în ultimii ani. Însă figura sa continuă să fie una extrem de controversată şi să genereze o adevărată falie în societate. Or, o formaţiune tînără, care se doreşte înnoitoare, trebuie să unească, nu să dezbine. Şi, mai ales, să nu se cantoneze pe vechile plăci tectonice ale politicii.

Prezenţa preşedintelui în proiectul Mişcării Populare va face ca dezbaterea să se axeze nu pe soluţiile pe care partidul le-ar putea avea pentru România, ci pe cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu. Şi oricîte lucruri bune a făcut acesta, într-un deceniu s-au adunat suficiente greşeli şi umbre, pe care adversarii nu vor ezita să le folosească şi să le arunce în cîrca noului partid.

Poate că Mişcarea Populară va reuşi să destructureze PDL şi să-i soarbă bruma de susţinere de care se bucură acum. Probabil că va reuşi să-i dea doamnei Udrea ceea ce PDL i-a refuzat: preşedinţia unui partid. Dar toate acestea nu sînt suficiente pentru un mare partid, oricîte greşeli ar comite cei de la guvernare. Pur şi simplu, formaţiunea este prea legată de trecut.

România, dimpotrivă, are nevoie de o construcţie capabilă să privească spre viitor, care să scoată politica din lipsa ei cronică de competenţă şi de idei, trecînd peste faliile care au marcat societatea în ultimii ani. Cu tot respectul, dar Mişcarea Populară nu este aceea.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.