Mințiți, mințiți! Tot rămîne ceva

Fostul șef al ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, descrie pe pagina sa de Facebook un mecanism al disimulării cu ajutorul căruia actuala Putere comite un soi de hocus-pocus bugetar reușind să înșele buna credință a publicului căruia i se comunică permanent că situația e sub control.

Pe scurt, înainte de prezentarea bugetului în Parlament, Guvernul afirmă că, anul acesta, România are la dispoziție sume mai mari decît anul trecut pentru domeniile prioritare. Cifrele, spune fostul demnitar, sînt ușor de contrazis întrucît comparația se face cu ceea ce au reușit ministerele să cheltuiască în 2018, nu cu ceea ce fusese alocat în bugetul aferent. Altfel spus, un soi de suveică a minciunilor care se reportează de la un an la altul, urmărind să acopere sub un torent de vorbe și cifre problema reală: incapacitatea statului de a-și administra banii sub presiunea unor cheltuieli publice tot mai mari, angajate fără calcule solide pe termen lung.

Contextul face raționamentul de mai sus nu numai posibil, dar și probabil. Prezentarea tîrzie a bugetului face ca angajamentele statului, mai ales în zona de investiții, să aparțină mai degrabă fanteziei. Astfel, spune Diaconu, la previzibila rectificare din vară, „vor tăia cheltuielile, vor muta o parte din ele la pensii și salarii, pentru că altfel e imposibil să le iasă cifrele. România tot nu se va dezvolta. Bugetul este unul mincinos 100%“.

Dar nu contează, „cifrele arată bine“, după cum tot spune șeful PSD, Liviu Dragnea care, pentru moment, pare să fi uitat de George Soros și de alte bazaconii obositoare.

Apariția proiectului de buget a dat prilejul și unui spectacol mai rar – o mini-revoltă a primarilor PSD împotriva propriului guvern. E vorba mai ales de cei din București, aflați de ceva vreme în conflict deschis cu conducerea propriului partid. Primarii se plîng că, începînd de anul acesta, vor avea cheltuieli suplimentare, iar Guvernul nu face mai nimic pentru a le acoperi, deși promisiuni în acest sens vin de la același Liviu Dragnea, care jură că, anul acesta, „comunitățile locale vor avea cel mai mare buget din istoria României“.

În fapt, după cum arată un raport al Expert Forum, Bucureștiul și alte mari orașe au fost privilegiate la alocările de fonduri guvernamentale. Autorii documentului arată că „au ieşit în fruntea protestelor locale exact primăriile PSD de Bucureşti intrate de cîteva luni în disidenţă faţă de conducerea centrală a partidului. Ironia este că, pînă să basculeze politic, exact aceste primării au avut din belşug parte de fonduri pe care le-au folosit nu la proiecte utile şi vizibile, ci în principal pe achiziţii curente, evenimente, PR şi alte scopuri cu beneficii greu de monitorizat“.

Adevărul acestei ultime afirmații poate fi verificat cu orice cetățean român care a citit știrile sau a trăit în București în ultimii doi ani. Avalanșa de vouchere, concerte și subvenții pentru tot felul de bizarerii imposibil de justificat din punctul de vedere al așteptărilor de la o primărie de oraș vorbesc de la sine.

Autorii raportului EFOR explică, pe de altă parte, că decizia executivului de a muta prestațiile sociale către comunitățile locale reduce gradul de autonomie bugetară al acestora, ceea contravine principiilor Cartei Autonomiei Locale a Consiliului Europei la care România este, bineînțeles, parte. Motivul? Același de mai sus. Guvernul e în pragul unei disperări prost mascate prin care încearcă, în cuvintele lui Boris Johnson, să mănînce o prăjitură fără ca prăjitura să dispară. Guvernul României vrea primul buget construit după principiile mecanicii cuantice.

Altfel spus, în funcție de perspectivă, ambele părți au dreptate. Sau ambele mint. Ca și la exemplul anterior, cel care pierde este cetățeanul.

Avem de-a face cu un permanent și extenuant război de PR al cărui unic merit este că dezvăluie puțin cîte puțin, în fiecare zi, dezorientarea și nepriceperea guvernanților României. Cele două sînt completate și de un model special românesc de iresponsabilitate trufașă, pe alocuri grobiană, care face spectacolul nu numai înspăimîntător, dar și un pic grețos.

Fără legătură cu chestiunile bugetare sau financiare, dar parte din același mecanism de comunicare publică orientată spre conservarea în orice condiții a puterii este efortul ridicol al ministrului Justiției de a bloca ascensiunea Laurei Codruța Kövesi către o funcție de conducere în viitorul Parchet European. Departe de dimensiunea exagerată care i se atribuie poziției prin mediile românești, nominalizarea unei românce ar fi unul din acele rare succese la nivel de imagine ale elitei românești. Cu toate astea, dinspre guvernul român vine o opoziție inverșunată și, mai grav, necalculată. Dacă doamna Kövesi obține, în cele din urmă, acea funcție, executivul român va fi ridiculizat dincolo de limite admise în condiții normale. Va da o măsură a propriei dimensiuni în Europa și va furniza propriului popor noi și noi motive de jenă.

Dacă nu va fi așa, o româncă pierde o funcție. Nu în favoarea altui posesor de pașaport românesc. Mare realizare! 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.