Migraţii culturale în Europa festivalurilor

Începînd cu luna mai, Europa intră într-o perioadă migratorie specială: începe sezonul festivalurilor. Milioane de persoane se deplasează dintr-o regiune în alta şi dintr-o ţară în alta pentru a asista la festivaluri de o mare diversitate tematică, de la teatru la literatură, de la fieste taurine la jazz. Zeci de mii de artişti reprezentînd toate disciplinele posibile şi imposibile circulă de la un festival la altul. Nicăieri în lume acest fenomen nu are amploarea celui din Europa. Nicăieri în lume cultura, invenţia artistică, gustul pentru avangardă şi provocare, curiozitatea, plăcerea de a dezbate şi dorinţa de socializare nu figurează, cu aceeaşi intensitate ca în Europa, în centrul unor manifestări festivaliere.

Din diversele studii şi anchete rezultă că, în Europa, ele ar fi cam cincisprezece mii la număr. Unele durează cîte o lună sau cîteva săptămîni, altele doar cîteva zile. Unele sînt efectiv internaţionale, altele naţionale, altele regionale, altele mai degrabă locale, antrenînd publicul din cîteva localităţi.

Peste 90% din festivalurile actuale au apărut după al Doilea Război Mondial. În Europa de Est, ele au proliferat după 1989, fiind hrănite de oxigenul căderii comunismului.

„Balul“ festivalier estival este deschis în fiecare an în luna mai în Franţa, la Cannes, unde vine crema internaţională a celei de-a şaptea arte. Franţa, prima destinaţie turistică a lumii, este şi ţara care oferă cea mai densă constelaţie de astfel de evenimente. Aproape fiecare oraş francez şi-a găsit şi o vocaţie festivalieră a lui, cu care uneori se identifică. La Avignon, în iulie, are loc o sărbătoare planetară a teatrului. La -Aix-en-Provence triumfă opera, deseori cu accente de avangardă, ceea ce nu se întîmplă la alte manifestări de acest gen, cum ar fi cea din Germania de la Bayreuth.

Tot în sudul Franţei, în irezistibila Provenţă, la Arles, se duc în fiecare vară artiştii fotografi şi publicul interesat de o artă a imaginii care se declină astăzi în forme tot mai sofisticate. Pelerinajul lor are şi un caracter omagial, pe urmele unui mare creator de „imagine“, un anume Van Gogh, care şi a lăsat amprenta pe tot oraşul. Nimeni nu i-a făcut Provenţei o publicitate mai strălucită decît Van Gogh. Între februarie 1888 şi aprilie 1889, el a pictat în această regiune binecuvîntată de soare şi de mistral în jur de 200 de pînze, tot atîtea capodopere răspîndite în marile muzee ale lumii şi tot atîtea invitaţii de a vizita Provenţa.

Franţa mai are privilegiul de a găzdui unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de pantomimă, în oraşul Périgueux. Iar oraşul Charleville-Mézières este locul de întîlnire al celor pasionaţi de arta marionetei şi de toate derivatele ei (teatrul de măşti, de obiecte, de umbre etc.).

România şi-a făcut loc pe harta migraţiilor culturale datorită Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, creat cu 26 de ani în urmă de actorul Constantin Chiriac. Mii de artişti de pe toate continentele au descoperit România fiind invitaţi în acest oraş. Dacă imaginea României se ameliorează în lume în prezent, faptul se datorează şi efervescenţei umane şi artistice de la Sibiu în cele zece zile de festival…

Cele mai fabuloase festivaluri sînt cele care, pe durata desfăşurării lor, transfigurează oraşele respective şi le fac să intre într-un fel de sărbătoare, într-o paranteză festivă, într-o celebrare a frumosului, a insolitului, a extravaganţei, a rafinamentului… Există, de altfel, o competiţie între oraşele europene în materie de identitate culturală. Patrimoniul arhitectural, muzeele, straturile de istorie acumulate nu mai sînt suficiente pentru a atrage turismul, pentru a asigura vitalitatea economică locală. Este necesar ca tezaurul istoric să fie revitalizat printr-o infuzie de spectacole, de concerte, de conferinţe, de expoziţii, de pelerinaje artistice…

La Avignon, în fiecare seară, 2000 de spectatori pătrund în curtea Palatului papal pentru a asista la magia teatrului, dar şi pentru a descoperi altfel acest loc emblematic, pentru a-i simţi vibraţiile de noapte, pentru a gusta metamorfoza scenografică a zidurilor şi a istoriei în simbioză cu arta actorului şi uneori cu mistralul care începe s-ă bată şi să se infiltreze în spectacol…

Pe ţărmul european al Mediteranei, numeroase situri trăiesc o nouă viaţă datorită fenomenului festivalier în expansiune. Ele devin simbolurile emblematice ale unei continuităţi istorice, dacă ţinem cont că teatrul s-a născut în Grecia antică (în acelaşi timp cu democraţia) în urmă cu 2500 de ani. Festivalul de la Epidaur, creat în 1954, este doar un exemplu. Teatrul antic de la Epidaur, construit în secolul al IV-lea înaintea erei noastre, va găzdui anul acesta, la sfîrşitul lunii iulie, un spectacol al Comediei Franceze… Tulburător exemplu de dialog cultural şi de celebrare a unei nevoi profunde, în Europa, de comuniune artistică.

Trebuie să includem însă în fenomenul festivalier şi miile de concerte în aer liber la care participă sute de mii de persoane. În Ungaria, la Sziget, pe malul Dunării, în a doua săptămînă a lunii august se adună cîte cinci sute de mii de tineri provenind din peste o sută de ţări. Festivalul de muzică electronică Tomorrowland din Belgia, festivalul de muzică de toate genurile de la Glastonbury din Marea Britanie sînt alte două exemple de pelerinaje puse sub semnul unei pasiuni comune, dar şi al dorinţei de a experimenta în comun ceva unic: o formă de socializare prin emoţie împărtăşită.

În Europa este încă pace, iar festivalurile sînt o expresie a acestui miracol.