Meceveul meu
Mi-am exprimat de mai multe ori neîncrederea în atenţia (pe care eu o consider exagerată) acordată reformei justiţiei româneşti. Eu vedeam alte priorităţi ale integrării europene: sisteme de asigurare a calităţii produselor, norme eficiente pentru protecţia mediului, proceduri simple pentru fondurile europene, mecanisme instituţionale eficiente, reprezentare transparentă a intereselor naţionale şi de grup în negocierile de la Bruxelles. Ştiam cam aşa despre hibele justiţiei rom>neşti: că îi tratează pe cetăţeni ca pe negrii de pe plantaţie, că magistraţii au salarii (prea) mari, că dau sentinţe indecent de diferite, de la o instanţă la alta, în speţe similare. Aşadar, nu mi se păreau demni de atîta atenţie publică.
Iată, s-a făcut daraua şi am ajuns (pentru prima oară în viaţă) într-o sală de judecată. Nimic serios: o contestaţie împotriva unui pîrdalnic de radar, pe o şosea de lîngă Tîrgovişte. Facem plîngerea contra Poliţiei, primim citaţia la proces. Prezenţa, la ora opt treizeci dimineaţa, trecute fix, la Judecătoria din Tîrgovişte. La „şi douăş’cinci“ eram acolo. A început cu o oră întîrziere. Pe hol, mizerie incredibilă. Mozaicul podelei era nemăturat şi nespălat de circa 12 ani. în ciuda afişelor care interziceau fumatul, toată lumea tutuna în draci! Cei mai nostimi erau chiar avocaţii. în micuţa lor chiţimie de cinşpe-şaişpe metri pătraţi nici nu se vedeau de fum. Lîngă ei, pe perete, un afiş mare: FUMATUL INTERZIS! Prin hol, construcţii din termopan sau PFL: un fel de birouri în care doamne (fumătoare la greu) redactau sau trăgeau la copiator acte. în plus, un soi de chioşc care vindea covrigi şi napolitane. într-un colţ, nelipsitul aparat de cafea. Totul făcea ca holul să pară un soi de labirint jegos, afumat, total neprietenos. Cu chiu, cu vai am aflat că toaleta este în altă clădire, că e pe bani şi că e împuţită. Aşa era. Pe scurt, mi-a fost confirmată prima părere din lecturi: respectul faţă de cetăţeni este una dintre ultimele griji ale administratorilor aşezămîntului întru justiţie. Un contrast interesant: toţi cei care păreau a fi intimi ai locului (avocaţi sau judecători) coborau din maşini extrem de scumpe. BMW X nu-ştiu-cît era modelul cel mai des întîlnit. Parcau în curte, sub streşinile clădirii. Zăpada se topea în ritm primăvăratec, astfel încît toată dimineaţa am tot văzut metri cubi de zăpadă căzînd regulat pe maşinile domnilor avocaţi. Am dedus că acesta era motivul pentru care şi-au cumpărat maşini nemţeşti, rezistente.
Pînă să se deschidă sala, nea Tudorică (un nene la vreo şaptezeci de ani, cu un halat verde şi un fes caraghios pe cap) a afişat ordinea proceselor din ziua respectivă (amestecînd uşor foile între ele) şi a cărat teancuri-teancuri de dosare de colo-colo. Se face ora nouă şi jumătate, se deschide uşa. Surpriză mare: sala de judecată era relativ curată şi cît de cît bine dotată tehnic. E drept, pe jos nu se spălase tot cam de zece-doisprezece ani, dar măcar nu aveam parte de covorul de mucuri de ţigări, după modelul celui de pe hol. Intră doamna preşedintă în sală. Am avut o surpriză plăcută. Era o persoană cam de-o vîrstă cu noi (nu veţi şti cît înseamnă asta, sîc!). Adică, părea să aibă mai multă experienţă de viaţă decît junele absolvente de Drept care, la nici treizeci de ani, au pretenţia că pot judeca speţe dintre cele mai complicate şi se afişează drept „schimbul de generaţie din prea-senila justiţie rom>nească.“
Au urmat opt ore fascinante. Obositoare. Frustrante, pe alocuri. De cele mai multe ori, ilizibile pentru mine, afonul total într-ale jargonului justiţiei. S-a început cu „penalul“. „Civilul“ rămînea la urma programului, astfel încît am asistat la toate „înfăţişările“ zilei. Prima mea concluzie: nu m-aş face judecător. Vă zic oblu: ăştia trebuie să aibă nervi de fier. M-am lămurit de asta încă de la prima speţă: două asociaţii de revoluţionari care îşi disputau numele. Cred. Cînd, în fine, începusem să mă lămuresc care e speţa…
De atîţia ani dezbatem tema reformei în justiţie şi dumneavoastră credeţi că scăpaţi într-un singur articol? Ntz. Continuarea, săptămîna viitoare…
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
