Martorii americani la ocuparea României

Publicat în Dilema Veche nr. 971 din 17 noiembrie – 23 noiembrie 2022
Comunismul se aplică din nou jpeg

Moscova înhață România (Editura Corint, 2022) e o carte pe care aș caracteriza-o drept savuroasă dacă subiectul ei n-ar fi o adevărată tragedie. E vorba despre istoria ocupării României de către URSS la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial, văzută de doi ofițeri de informații americani, cantonați în acea vreme la București. Publicată pentru prima dată la New York la sfîrșitul anilor ’40, acestei cărți i-au trebuit peste 80 de ani să ajungă și în România. Dintre cei doi autori, doar Robert Bishop este cunoscut, ca fiind de profesie jurnalist (al cărui talent scriitoricesc se face simțit printre rînduri), maior în aviația Statelor Unite și membru al OSS (serviciu precursor al CIA), în vreme ce despre al doilea, care a semnat E.S. Crayfield (un presupus pseudonim), se știe că a fost un agent sub acoperire, care în timpul războiului a activat la Paris, Lisabona, Berlin și apoi București. Identitatea sa reală nu ne este cunoscută. 

În Cuvîntul lor înainte, autorii fac o precizare care dă fiori și astăzi: „Nu era treaba noastră să-i spionăm pe ruși. Pe atunci, ne luptam cu naziștii și, adesea, încercam să le fim de folos aliaților noștri sovietici. Totuși, ne-am dat seama foarte repede că aveam de-a face cu o forță totalitară chiar mai sinistră și mai viguroasă decît cea cu care ne luptam, situație care ne-a determinat să-i spionăm pe ruși și pe colaboratorii lor români, cu toate că Departamentul de Război al Statelor Unite ale Americii dăduse ordin să nu se facă așa ceva”. Comparațiile pe care le putem face cu prezentul și cu expansiunea forțelor rusești din Ucraina sînt deja de la sine înțelese. Doar că, astăzi, occidentalii par a fi înțeles ceva mai bine cu cine se confruntă.

Căutînd mai  multe date despre Robert Bishop, am descoperit că după ce a plecat din România a devenit chiar subiectul unei investigații militare în America, pentru că în calitatea sa oficială la Legația Americană din București ar fi ajutat niște persoane să iasă fără acte legale din România. 

Cei doi agenți aflaseră despre ruși și lucruri care afectau direct armata americană în acele ultime luni de război. Potrivit unei asemenea informații, după ce au înconjurat două mari divizii nemțești în Iugoslavia, rușii au făcut o înțelegere cu naziștii ca, în loc să declanșeze o bătălie care ar fi fost crîncenă, diviziile germane să fie despresurate, cu condiția ca ele să fie mutate pe frontul de vest, adică să lupte cu anglo-americanii. Sovieticii își eliberau astfel calea pentru a putea înainta mai mult în inima Europei, în dauna aliaților lor occidentali. Autorii explică și cum, tot așa, URSS începuse pur și simplu să sovietizeze România, încălcîndu-și mai toate obligațiile asumate în tratativele cu aliații occidentali. Asta în vreme ce, observă ei, „reprezentanții celor două puteri, unite cu Rusia printr-un tratat în care își asumau responsabilități comune față de țările eliberate, se limitau la observații formulate pe un ton politicos prin care își exprimau punctele de vedere, la care rușii rareori aveau bunăvoința de a le da răspuns”. 

Autorii povestesc în amănunt și metodele prin care URSS a reușit să spolieze rapid întreaga economie a încă bogatei Românii, pe acea vreme, prin Sovromuri, confiscări, rechiziționări și tot felul de pretexte. Descriind și scena în care Andrei Vîșinski, trimis de Moscova să impună un guvern total aservit sovieticilor, a trîntit ușa biroului Regelui Mihai de a crăpat tencuiala din jur (moment despre care au aflat aproape imediat după ce s-a petrecut), autorii comentau cînd au scris cartea: „Dacă, în acest moment crucial, cineva ar fi crăpat tencuiala dimprejurul cîtorva uși din clădirile ocupate de sovietici și ar fi dat afară cîțiva comuniști, cum le făcuseră sovieticii unor cetățeni ai statelor democratice, Europa poate că n-ar mai fi împărțită azi în două sfere de influență, una înrobită autocrației răsăritene, cealaltă întreținută din mila Occidentului”. Ei spun că un milion de soldați sovietici cantonați pe atunci în România constituiau o forță uriașă, pe baza căreia reprezentanții Moscovei își puteau permite orice, dar remarcă și că războiul cu Germania nazistă încă nu se terminase, iar rezultatele Armatei Roșii pe teren continuau să depindă în mod esențial de ajutorul aerian al anglo-americanilor, un atu care n-a fost exploatat cum trebuie de aceștia din urmă. Autorii nu ezită să vorbească de „hoardele Armatei Roșii” și să compare ofensiva brutală a sovieticilor în Europa cu năvălirile barbare din vremea lui Ginghis Han (istoricii spun totuși că luptătorii lui Ginghis Han erau foarte bine organizați și puțini la număr, mai ales comparativ cu Armata Roșie, că nu-și permiteau să aibă pierderi mari, că erau foarte cruzi, dar îngăduitori cu cei care li se predau).

O altă perspectivă interesantă a celor doi americani asupra acelor evenimente e aceea că, înainte de a fi ocupată de ruși, România ar fi fost de fapt „îngenuncheată” de bombardamentele aliate din anul 1944. În opinia lor, acele bombardamente ar fi schimbat complet starea de spirit la București și ar fi grăbit soluția întoarcerii armelor împotriva germanilor, de la 23 August. Cu mult spirit de observație și talent, autorii descriu viața prosperă și lipsită de griji dintr-un București care, practic, nu fusese atins în primii ani ai războiului (cu această poveste voi mai reveni într-un articol viitor), o ambianță surprinzătoare pentru niște străini, curmată însă dramatic în primăvara lui 1944. Urmează apoi speranța românilor că se vor înțelege cumva cu rușii, că puterile occidentale îi vor salva, ceea ce nu s-a întîmplat, spre marea dezamăgire a lor și a celor doi martori americani, care au ajuns să empatizeze profund cu cauza lor.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

horoscop saptamana 30 august   5 septembrie webp
Horoscop joi, 12 noiembrie 2026. Berbecii au parte de surprize în dragoste, iar Gemenii se pregătesc de câștiguri mari
Joi, 12 noiembrie 2026, zodiile au parte de situații neașteptate, oportunități profesionale și vești la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Iată ce a pregătit horoscopul zilnic pentru fiecare nativ în parte.
image png
Patru copii, loviți de un stâlp doborât de o mașină, în Sălaj. Mergeau la școală în momentul accidentului
Patru copii cu vârste de 10 și 11 ani au ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce un stâlp rupt de o mașină a căzut peste ei. Accidentul s-a produs în localitatea Boghiș, județul Sălaj, în timp ce elevii se îndreptau spre școală.
14162321 jpg
Șeful FIFA ar putea fi audiat în Congresul SUA pentru legăturile sale cu Donald Trump
Alegerile care au avut loc în SUA, zilele trecute, pot avea efecte și asupra fotbalului. Președinte al Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Gianni Infantino ar putea ajunge în situația de a răspunde unor citații din partea Congresului SUA.
Bilanțul Ministerului Public în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Ministrul Justiției pregătește comasarea a 134 de parchete. Ce posturi vor fi desființate
Radu Marinescu propune reorganizarea parchetelor din țară în structuri mai mari, câte una pentru fiecare județ. Planul ar duce la desființarea a 268 de funcții de conducere și la reducerea cheltuielilor Ministerului Public.
Rac Mercur retrograd jpg
5 zodii sunt eliberate la ieșirea lui Mercur din retrograd. Viața lor devine mai ușoară din 13 noiembrie
Perioada de Mercur retrograd noiembrie se apropie de final, iar pentru multe zodii acest lucru înseamnă mai puține încurcături, întârzieri și neînțelegeri. Astrologii spun că, odată cu revenirea planetei la mersul direct pe 13 noiembrie, energia începe să se schimbe treptat.
Nicușor Dan FOTO AFP
Nicușor Dan participă la reuniunea Comunităţii Politice Europene de la Dublin şi la Consiliul European informal
Președintele României, Nicușor Dan, va participa joi, la cea de-a noua reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda la Dublin, cu tema „Europa: Puternică, sigură, conectată”. Summitul va reuni lideri din întreaga Europă.
Mirela Vaida, Oana Tomoiaga jpg
Mirela Vaida, mesaj emoționant după eliminarea de la Asia Express. Ce le-a transmis celor care au criticat-o și ce a spus despre Oana Tomoiagă
Mirela Vaida a transmis un mesaj emoționant după ce ea și colega sa de echipă, Oana Tomoiagă, au fost eliminate de la Asia Express, aseară, 10 noiembrie, chiar înainte de marea finală. În cursa pentru marele premiu au rămas echipele formate din Valerie Lungu și Alex Gîlcă, respectiv Gabi Torje și Al
jocuri video jpg
UE pregătește reguli pentru jocurile video. De ce pot deveni achizițiile din jocuri o problemă pentru adolescenți
Comisia Europeană urmează să prezinte, pe 11 noiembrie, propunerea privind Digital Fairness Act, prin care vrea să limiteze practicile comerciale manipulative din mediul online, inclusiv abonamentele-capcană și mecanismele de monetizare care pot afecta utilizatorii jocurilor video.
Luca Niculescu și Ciprian Ciucu jpg
Ciucu îi cere premierului sprijin pentru rezolvarea problemelor Capitalei: „Primăria nu se poate descurca singură, fără Guvern”
Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, miercuri, cu primarul Capitalei, Ciprian Ciucu arătând că l-a rugat să aibă o discuție despre problemele Bucureștiului, cu care Primăria Capitalei, fără Guvern, nu se poate descurca singură.