Mai multă europă
A început să mă irite siguranţa cu care se afirmă că singura soluţie pentru Europa este mai multă europă. Ştiţi ce înseamnă asta: Comisia Europeană va avea mai multe atribuţiuni, va putea controla bugete naţionale, pe scurt, statele membre vor ceda mai multă suveranitate spre Bruxelles. Acum multă, multă vreme, adică exact în momentul în care s-a inaugurat sediul super-euro-băncii din Frankfurt, conform cutumelor comunitare, firma Băncii centrale europene a fost scrisă în toate limbile din zona euro. Părea, încă de atunci, declaraţia publică a slăbiciunii originare a noii monede. Cum să ai o singură monedă bazată pe obiceiuri economice, bugetare şi fiscale atît de multe şi diverse?
Datele reci şi seci din statisticile macroeconomice arată că, în multe capitole luate drept referinţă, Marea Britanie stă mai prost decît Italia. Cu toate acestea, supuşii Majestăţii Sale găsesc împrumuturi externe la preţuri (dobînzi, altfel spus) mult mai bune decît verii noştri întru latinitate. Care să fie diferenţa, de unde această discriminare? Simplu. Dacă guvernul nu face faţă plăţilor, nu reuşeşte să strîngă punga şi să plătească creditorii, Anglia are o bancă centrală şi investitorii ştiu că, în disperare de cauză, există un plătitor de ultimă instanţă. Se poate, la o adică, tipări monedă (în cazul Angliei, aceasta nu este euro, ci bătrîna liră sterlină). În Statele Unite, manevra s-a numit „quantitative easing“. Nu stau să vă explic ce înseamnă termenul ăsta nou. Intraţi pe YouTube, tastaţi „quantitative easing explained“ şi veţi găsi două simpatice personaje de desen animat care vă vor explica totul, de-a fir a păr. Am rîs de unul singur cam jumătate de oră.
Revenim la Italia. De ce nu ar putea face acelaşi lucru? Păi, nu (mai) are numita bancă. Centrală. Italienii au euro, nu mai au lira (italienească) iar autoritatea monetară responsabilă este la Frankfurt, nu la Roma. Este drept că pe firma clădirii BCE apare scris şi în italiană numele instituţiei, numai că simbolismul implicit nu este de mare folos practic. Banca europeană nu face „quantitative easing“ (insist, urmăriţi explicaţia de pe YouTube) pentru că Germania nu vrea să dea drumul tiparniţei. Ei, nemţii, au o adevărată obsesie naţională: inflaţia redusă. Li se trage (inclusiv) din istorie. Pe vremea Republicii de la Weimar, imediat după Primul Război Mondial, ţara s-a cam dus de rîpă din cauza unei tiparniţe de bani scăpate de sub control. Au urmat ani de mizerie economică şi venirea la putere a naziştilor. Aşa ceva lasă urme adînci în istoria politică şi socială a unei naţiuni. În plus, masa monetară mai mare înseamnă că, practic, tot nemţii (laolaltă cu alte cîteva ţări) vor plăti datoriile flancului sudic. Francezii, pe de altă parte, nu sînt atît de ortodocşi în ceea ce priveşte inflaţia. Ar cam dori o BCE mai supusă (informal) deciziilor politice ale Consiliului European. Aceasta a fost, în principal, miza numeroaselor întîlniri dintre Merkel şi Sarkozy. Se pare că, în final, s-au înţeles. Nemţii, însă, continuă să insiste pe ideea responsabilizării suplimentare a statelor aflate în necaz. Adică a transferului suplimentar de suveranitate către Comisia Europeană, prin controlul bugetelor naţionale. Asta ar presupune, dacă nu schimbarea tratatelor fondatoare ale UE, măcar un soi de amendament, orice fel de artificiu avocăţesc, astfel încît să nu se mai rişte referendumuri. Doar ştim ce se întîmplă cu „mai multă europă“ atunci cînd se cheamă electoratul la urne…
Un singur lucru mă încurcă: România. La nivel declarativ şi politic, ai noştri sînt în tabăra franco-germană. Ba, într-o bună măsură, o Comisie mai puternică poate fi în folosul administraţiei româneşti. Necazul este că, după cum este balanţa puterii acum, nu Comisia (adică tehnicienii cu oarecare aplecare spre politici comune) va decide aia sau ailaltă, ci Consiliul. Adică şefii de state şi de guvern, cu interese politice proprii, orientate spre electoratul naţional. Deciziile vor fi, cred eu, eminamente politice. Dacă nu ne-a ajuns abureala decizională de rit olandez în privinţa Schengen, vom mai avea de tras şi pe alte teme, „cu şi mai multă europă“ în ele.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: L. Muntean
