Lutul
Învăţăm învăţînd, făcînd sau trăind. Sînt pe lumea asta puzderie de edificii pe frontispiciul cărora stă scris cu cerneală simpatică: „Aici se învaţă învăţînd“. Despre grădiniţe, şcoli sau universităţi am tot vorbit. Despre faptul că învăţatul în stare pură trece tot mai mult drept o corvoadă şi o silnicie – de va fi fost vreodată altminteri! –, de asemenea. Hai mai bine să facem cîte ceva: de pildă, să ne jucăm, cît sîntem copii, să ne distrăm la tinereţe şi să muncim la maturitate, că la bătrîneţe chiar nu mai e bună de nimic cazna instruirii.
e unul dintre sloganurile favorite ale pedagogiei contemporane. Cîrcotaşii zic că noutatea lui brizantă are parfum de breaslă: drumul de la ucenic la calfă şi apoi la meşter, după ce vei fi absolvit şi „tăietura de maestru“, ca-n
lui Slavici. E şi aici un grăunte de adevăr. Cînd contemplu scepticismul condescendent al corporaţiilor faţă de ce ar putea face învăţămîntul formal pentru pregătirea angajaţilor lor nu pot să nu-mi amintesc de istoria lui Naţl, cel îndrăgostit de Persida, fata Marei. După cum agitaţia planetară a mobilităţilor studenţeşti – programele Erasmus şcl. – readuce în memorie faptul că, pentru a deveni măcelar la Lipova sau la Radna acum un veac şi jumătate, era musai să-ţi fi încheiat cu brio călătoria de studii în străinătate.
Dar nu despre felul în care diversele instituţii îşi asumă învăţarea aplicată vreau să vorbesc. Să-i dăm sistemului ce-i al sistemului. Pe mine mă interesează situaţia în care îţi însuşeşti o groază de lucruri pe cont propriu, făcînd cîte ceva din care nu ai nici cea mai mică intenţie să tragi vreun profit educaţional.
În vremea gimnaziului am urmat nişte cursuri paralele de arte plastice. N-aveam nici un gînd de a deveni pictor, sau sculptor, sau critic de artă. M-am dus acolo pentru că, după ce m-am deprins să ţin creionul în mînă, copiam în neştire animale, plante, corăbii şi multe altele dintr-un dicţionar enciclopedic nemţesc cu o sumedenie de planşe color şi, mai ales, alb-negru. Şi asta îmi plăcea teribil.
Am învăţat, la şcoala asta de arte plastice, cum se desenează un chip uman după natură şi, după mulaje de ghips anume pregătite, o ureche sau o mînă – mîna, cu degetele răsfirate în diverse poziţii, era cumplită! Am învăţat cum se alătură culorile, cum se amestecă, cum se diluează, cum se suprapun, cum se întrepătrund. Am învăţat chiar şi cîte ceva despre istoria stilurilor în desen, pictură şi sculptură. Însă cele mai grozave erau orele de modelaj.
Nu mai ţin minte nimic despre profesorul de modelaj, nici măcar dacă era bărbat sau femeie. Îmi amintesc însă viu cum de fiecare dată ne aducea un ditamai ligheanul plin cu lut, pe care-l aşeza pe podea în mijlocul unei camere, cred, complet goale. Poate ne dădea şi cîte o temă. În orice caz, după ce primeam lutul, eram lăsaţi, cîteva ore, să ne facem de cap.
Mai păstrez şi acum schiţe în creion sau cărbune, planşe în acuarelă, guaşe sau culori cerate. De la modelaj n-a rămas nici o urmă materială. A rămas însă descoperirea, fascinantă pentru mine, că mîinile au propria lor gîndire şi imaginaţie şi că sînt, nu o dată, mai inteligente şi mai inventive decît mintea; că sînt capabile să înveţe mintea şi că mintea ar trebui să înveţe să le asculte.
Dup-aia am ajuns să mă ocup de ceva nepipăibil, de cuvinte. Lecţia de modelaj mi-a arătat însă, o dată pentru totdeauna, că în spatele celor mai abstracte, celor mai ascetice semne, vibrează pulsaţia degetelor în dorinţa de a atinge şi de a da formă. Chiar şi în cea mai banală conversaţie cotidiană, simt mereu trepidaţia mîinilor care se întind către ligheanul cu lut.
Învăţăm învăţînd, pentru că aşa ni se cere, pentru că alţii – părinţii, statul etc. – se preocupă de ce se va întîmpla cu noi. Cu timpul, preocuparea asta se transferă către noi înşine. Învăţăm, pe de altă parte, făcînd, fără nici o premeditare şi fără să avem habar ce şi cît învăţăm. Mai învăţăm, nu în ultimul rînd, trăind. Nu prin ceea ce facem, ci prin ceea ce ni se întîmplă. Despre asta, poate, altă dată.
Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.
