Lutul

Publicat în Dilema Veche nr. 600 din 13-19 august 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Învăţăm învăţînd, făcînd sau trăind. Sînt pe lumea asta puzderie de edificii pe frontispiciul cărora stă scris cu cerneală simpatică: „Aici se învaţă învăţînd“. Despre grădiniţe, şcoli sau universităţi am tot vorbit. Despre faptul că învăţatul în stare pură trece tot mai mult drept o corvoadă şi o silnicie – de va fi fost vreodată altminteri! –, de asemenea. Hai mai bine să facem cîte ceva: de pildă, să ne jucăm, cît sîntem copii, să ne distrăm la tinereţe şi să muncim la maturitate, că la bătrîneţe chiar nu mai e bună de nimic cazna instruirii. 

e unul dintre sloganurile favorite ale pedagogiei contemporane. Cîrcotaşii zic că noutatea lui brizantă are parfum de breaslă: drumul de la ucenic la calfă şi apoi la meşter, după ce vei fi absolvit şi „tăietura de maestru“, ca-n

lui Slavici. E şi aici un grăunte de adevăr. Cînd contemplu scepticismul condescendent al corporaţiilor faţă de ce ar putea face învăţămîntul formal pentru pregătirea angajaţilor lor nu pot să nu-mi amintesc de istoria lui Naţl, cel îndrăgostit de Persida, fata Marei. După cum agitaţia planetară a mobilităţilor studenţeşti – programele Erasmus şcl. – readuce în memorie faptul că, pentru a deveni măcelar la Lipova sau la Radna acum un veac şi jumătate, era musai să-ţi fi încheiat cu brio călătoria de studii în străinătate. 

Dar nu despre felul în care diversele instituţii îşi asumă învăţarea aplicată vreau să vorbesc. Să-i dăm sistemului ce-i al sistemului. Pe mine mă interesează situaţia în care îţi însuşeşti o groază de lucruri pe cont propriu, făcînd cîte ceva din care nu ai nici cea mai mică intenţie să tragi vreun profit educaţional. 

În vremea gimnaziului am urmat nişte cursuri paralele de arte plastice. N-aveam nici un gînd de a deveni pictor, sau sculptor, sau critic de artă. M-am dus acolo pentru că, după ce m-am deprins să ţin creionul în mînă, copiam în neştire animale, plante, corăbii şi multe altele dintr-un dicţionar enciclopedic nemţesc cu o sumedenie de planşe color şi, mai ales, alb-negru. Şi asta îmi plăcea teribil. 

Am învăţat, la şcoala asta de arte plastice, cum se desenează un chip uman după natură şi, după mulaje de ghips anume pregătite, o ureche sau o mînă – mîna, cu degetele răsfirate în diverse poziţii, era cumplită! Am învăţat cum se alătură culorile, cum se amestecă, cum se diluează, cum se suprapun, cum se întrepătrund. Am învăţat chiar şi cîte ceva despre istoria stilurilor în desen, pictură şi sculptură. Însă cele mai grozave erau orele de modelaj. 

Nu mai ţin minte nimic despre profesorul de modelaj, nici măcar dacă era bărbat sau femeie. Îmi amintesc însă viu cum de fiecare dată ne aducea un ditamai ligheanul plin cu lut, pe care-l aşeza pe podea în mijlocul unei camere, cred, complet goale. Poate ne dădea şi cîte o temă. În orice caz, după ce primeam lutul, eram lăsaţi, cîteva ore, să ne facem de cap.

Mai păstrez şi acum schiţe în creion sau cărbune, planşe în acuarelă, guaşe sau culori cerate. De la modelaj n-a rămas nici o urmă materială. A rămas însă descoperirea, fascinantă pentru mine, că mîinile au propria lor gîndire şi imaginaţie şi că sînt, nu o dată, mai inteligente şi mai inventive decît mintea; că sînt capabile să înveţe mintea şi că mintea ar trebui să înveţe să le asculte. 

Dup-aia am ajuns să mă ocup de ceva nepipăibil, de cuvinte. Lecţia de modelaj mi-a arătat însă, o dată pentru totdeauna, că în spatele celor mai abstracte, celor mai ascetice semne, vibrează pulsaţia degetelor în dorinţa de a atinge şi de a da formă. Chiar şi în cea mai banală conversaţie cotidiană, simt mereu trepidaţia mîinilor care se întind către ligheanul cu lut. 

Învăţăm învăţînd, pentru că aşa ni se cere, pentru că alţii – părinţii, statul etc. – se preocupă de ce se va întîmpla cu noi. Cu timpul, preocuparea asta se transferă către noi înşine. Învăţăm, pe de altă parte, făcînd, fără nici o premeditare şi fără să avem habar ce şi cît învăţăm. Mai învăţăm, nu în ultimul rînd, trăind. Nu prin ceea ce facem, ci prin ceea ce ni se întîmplă. Despre asta, poate, altă dată. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.