Lupta cu migraţia: să fim nişte generoşi pragmatici!
Categoric, imaginile-simbol ale acestei veri au fost acelea cu grupurile de migranţi agăţîndu-se cu disperare de garniturile trenului Eurostar ori cu plajele italiene sau insulele greceşti asaltate de cei ajunşi la bordul unor ambarcaţiuni ca vai de ele – asta în cazul în care aceşti dezmoşteniţi ai soartei au avut norocul să supravieţuiască aventurii pe mare.
Europa, în întregul ei – Uniunea Europeană, adică –, este depăşită din start de această provocare. Pur şi simplu nu există la ora actuală o politică europeană în domeniul azilului. Şi nu există fiindcă statele membre n-au dorit ca aceasta să existe, adică n-au dorit să lase problema în mîinile instituţiilor europene. Nu au vrut să piardă controlul. În această situaţie, teoretic şi practic, problema Italiei rămîne problema Italiei şi nu a Europei. La fel în cazul Greciei sau în alte situaţii.
După regulile de azi, fiecare stat membru se descurcă după propriile legi cu cei ajunşi pe teritoriul său – îi găzduieşte pînă la soluţionarea cererilor, le asigură condiţii minime de trai şi de educaţie pentru copii. Cei ale căror dosare sînt pînă la urmă respinse (marea majoritate) trebuie retrimişi de unde au venit, dar şi aici apar probleme. Unde să fie trimişi? Cu ce autorităţi să mai discuţi la Damasc sau la Tripoli? Ori în Somalia, unde guvernul oficial mai controlează doar o parte din capitala Mogadishu? Sau în Eritreea, unde guvernul recrutează forţat oamenii în armată, de unde „uită“ cu anii să-i mai treacă în rezervă, timp în care îi foloseşte la muncă forţată?
În Uniunea Europeană, lucrurile au mers cum au mai mers pînă cînd amploarea fenomenului a pus statele în situaţii dificile şi – ceea ce este şi mai rău – a produs nemulţumiri în rîndul cetăţenilor, a făcut să crească sentimentul de insecuritate şi a suflat în pînzele xenofobiei şi ale intoleranţei.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), publicat la finele săptămînii trecute, migraţia ilegală în Uniunea Europeană a atins un nivel record de 237.000 de persoane, de la începutul anului. Dintre acestea, mai mult de jumătate (135.000) au intrat prin Grecia. „O criză umanitară fără precedent“, se spune în raportul OIM.
Vestea proastă este că fenomenul nu va înceta prea curînd, cîtă vreme nu se întrevede o soluţie pentru pacificarea Orientului Mijlociu şi a nordului Africii. Mult timp de aici înainte, locuitorii din aceste regiuni vor fi gata să înfrunte orice risc pentru a pune piciorul oriunde în Europa. În definitiv, o noapte petrecută într-un pat dintr-un centru de azil ori chiar într-un adăpost improvizat cine ştie pe unde prin Europa înseamnă rai faţă de ce au lăsat aceşti oameni la ei acasă. Cel puţin nu există teama de bombardamente sau de grupurile armate care pot ucide oricînd, pe oricine. De aceea, pe aceşti oameni nu-i va speria nici o reglementare dintr-un stat european menită să le descurajeze venirea, nu-i va descuraja nici un zid ridicat la frontiere de un stat sau altul. În definitiv, nimic nu poate fi mai rău decît viaţa într-o casă bombardată şi spectrul zilnic al morţii. Este o goană disperată pentru supravieţuire.
Situaţia pare să se schimbe, în sfîrşit, din moment ce, în această săptămînă, cancelarul german Angela Merkel a pledat pentru o politică europeană comună în materie de azil. Sigur, ar putea fi vorba despre reguli europene, despre centre europene de primire sau un sistem comun de apărare a frontierelor. Dar oare aceste soluţii defensive se vor dovedi suficiente? Mai degrabă nu, cîtă vreme nu se va acţiona direct asupra cauzelor profunde ale valului migraţionist. Dacă, de exemplu, Libia, Irak, Siria, Yemen, Nigeria, Sudan sau Mali sau alte state vor rămîne tărîmuri ale morţii. Mai mult: escaladarea conflictului din Ucraina ar putea duce la o criză a refugiaţilor proveniţi din această ţară, după cum avertiza, chiar în România, comisarul Corina Creţu. Stagnarea reformelor din Balcanii de Vest şi apariţia unei noi generaţii, care nu a cunoscut războiul, dar se confruntă cu lipsa de perspective, a dus la creşterea presiunii migraţioniste şi dinspre aceste state europene.
Uniunea Europeană trebuie să lucreze ACOLO pentru stabilizarea situaţiei, pentru neutralizarea grupărilor criminale, pentru a le da oamenilor de acolo o şansă de a-şi duce viaţa în siguranţă. Şi da, pentru a oferi acelor regiuni o perspectivă. Înseamnă toate acestea generozitate? Poate. Dar, în primul rînd, este interesul apărării Uniunii Europene. Este o generozitate pragmatică.
Efortul va fi îndelungat şi costisitor, dar cu greu se poate întrezări o altă soluţie. Uniunea trebuie să se pregătească pentru o acţiune externă de amploare, cu toate aspectele ei: politic, de
, strategic şi, da, militar. Un pas uriaş pentru întărirea identităţii europene? Posibil. Sau o lipsă de acţiune şi o prăbuşire cu zgomot, din care se vor mai face auzite doar vocile dezacordate ale extremei drepte.
Ovidiu Nahoi este realizator la TVR2.
Foto: wikimedia commons
