„Lista lui Dughin“: să privim dincolo de răfuieli!

Publicat în Dilema Veche nr. 565 din 11-17 decembrie 2014
Ecourile tragediei jpeg

După cîteva zile de discuţii intense, subiectul „listei lui Dughin“ s-a topit precum prima zăpadă, după ce s-au consumat cîteva răfuieli – altfel previzibile – în spaţiul public.

Păcat. Subiectul ar fi meritat mai mult. Nu mai multe răfuieli, desigur. Dar ar fi meritat să ne gîndim mai mult la semnificaţia acestei liste. În spatele ei putem să vedem căile prin care Rusia încearcă să-şi cîştige influenţa în România. 

@acelaisautorRuşii sînt mari jucători de şah şi calculează cu multe mutări înainte. Matrioşka este tot o invenţie rusească. Nu ştii niciodată, cu ruşii, ce se ascunde înăuntru, mai ales în această perioadă de război hibrid. Aşa şi cu lista aceasta. Nu ştii dacă chiar a fost descoperită de hackeri, sau a fost lăsată anume pentru a fi descoperită. Nimic nu ne spune ce statut aveau, de fapt, persoanele înscrise acolo – putem doar să speculăm. Este posibil ca pe ea să se găsească unii agenţi de influenţă ai Kremlinului. Dar mai pot fi alţii care au fost contactaţi, dar nu au răspuns sau chiar au refuzat. Alţii, probabil, habar n-aveau că se află pe o asemenea listă. Ei ar fi urmat sau nu să fie contactaţi, în funcţie de nişte criterii care ne scapă.

Dacă e ceva adevărat, serviciile româneşti ştiu deja mai multe pe această temă. În acest caz, vom vedea consecinţele în perioada următoare, dacă vom şti să privim cu atenţie. Unii de pe listă sînt activişti de stînga. Şi de ce n-ar exploata Rusia acest filon, într-o ţară ca România, cu uriaşe discrepanţe şi nemulţumiri sociale?

Nu e uitată nici calea ortodoxismului – să-i spunem – fundamentalist, o zonă unde se înregistrează o puternică rezistenţă la modernizare. Iar Rusia îşi bazează politica sa expansionistă şi pe argumente de ordin religios, puse în contrapondere cu un Occident desacralizat şi „decadent“. 

Mai apare în listă zona de extremă dreaptă, naţionalistă. Mulţi ar putea fi miraţi, cîtă vreme la noi există această abordare profund greşită de a confunda Rusia cu stînga. Ca şi cum corporatismul economic şi naţionalismul ar avea ceva în comun cu stînga, într-o Rusie marcată de o uriaşă prăpastie între săraci şi bogaţi. În sfîrşit, Rusia („de stînga“, nu-i aşa?) a introdus cota unică de impozitare, cu patru ani înaintea României. Simbolurile Rusiei de azi sînt cele comuniste – interiorul e altceva. 

Pur şi simplu, ar fi greşit să judecăm Rusia după standardele familiilor politice europene. Acestea sînt despre democraţie. Rusia nici măcar nu pretinde a fi o democraţie liberală de tip european.

În realitate, Rusia aceasta „de stînga“ se bazează în propaganda sa exact pe formaţiunile de extremă dreapta şi pe cele naţionaliste – de la Frontul Naţional din Franţa, la Jobbik din Ungaria sau Liga Nordului din Italia. De ce nu ar încerca pe aceeaşi linie şi în România?

Misterioasa „listă a lui Dughin“ ne arată o Rusie care, în încercarea ei de a-şi creşte influenţa în România, mizează pe extreme, în detrimentul centrului, al moderaţiei şi al toleranţei. Tot ce se opune principiilor liberale este bun pentru Kremlin, indiferent că vine dinspre stînga sau dinspre dreapta sau are legătură cu fundamentalismul religios. 

Intoleranţa, vînătoarea de vrăjitoare, punerea la index sînt exact răspunsurile aşteptate la Moscova, în urma unor acţiuni precum „lista lui Dughin“. Kremlinul tocmai a mai închis încă două posturi TV private. Şi-ar freca mîinile să vadă şi la Bucureşti represalii publice pe marginea „listei lui Dughin“. Pentru că atunci i-ar fi foarte simplu să spună: „Vedeţi, toţi sînt la fel, democraţia şi libertatea cuvîntului sînt vorbe goale.“

Pentru noi nu ar fi nimic altceva decît încă o declaraţie a lui Vladimir Putin sau a propagandiştilor săi, în linia atacului la valorile democraţiei. Ar fi însă o veste proastă pentru adversarii regimului Putin din Rusia – şi aceştia sînt cu milioanele. Dacă vom aplica intoleranţa în numele democraţiei, atunci ruşii care cred în valorile liberale tocmai ar putea să afle că Putin are dreptate. 

Trăim într-o perioadă în care valorile liberale sînt puse serios la încercare. Ce facem? Le abandonăm sau le afirmăm şi mai puternic, tocmai pentru că avem încredere în ele? 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.
Trabant (7911841434) jpg
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului.
Alexei Zhuravlev jpg
Un deputat rus vrea eliminarea limbilor străine din școli: „Subordonare treptată față de Occident”
Alexei Zhuravlev, membru al Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a criticat predarea englezei în școlile rusești, într-o intervenție la NTV. Potrivit The Moscow Times, declarațiile vin pe fondul reducerii orelor de limbi străine și al măsurilor de promovare a limbii ruse.
femeie frig istock jpg
Prognoza meteo pentru luni, 9 noiembrie. Unde va ploua și cât de frig va fi în București
Meteorologii anunță ploi slabe în mai multe regiuni, lapoviță și ninsoare la munte, iar în București temperaturile vor coborî până la 0 grade în noaptea de duminică spre luni.
Donald Trump
Democrații pregătesc o ofensivă împotriva lui Donald Trump. Vor să anuleze tarifele vamale și să investigheze deciziile președintelui
Victoria democraților în alegerile legislative din SUA deschide un nou front de confruntare cu Donald Trump. Partidul intenționează să folosească majoritatea obținută în Congres pentru a contesta politica tarifară a administrației republicane.