Liberalizarea muncii: un examen şi pentru Bruxelles

Dreptul la muncă al românilor în Marea Britanie, mai precis îngrădirea acestuia şi după 1 ianuarie 2014 nu este doar un subiect de campanie pentru tabloidele din Insulă. O dovedesc mişcările petrecute în ultima vreme pe „frontul diplomatic“. Miniştrii de externe de la Bucureşti şi Londra au avut o discuţie pe acest subiect, în ultima zi din ianuarie, în preajma Consiliului pentru Afaceri Externe. Ministrul român Titus Corlăţean a declarat, după întrevedere, că a primit asigurări din partea omologului său William Hague potrivit cărora Marea Britanie va respecta legislaţia europeană, dar a insistat şi pe „serioasa preocupare“ a Bucureştiului în legătură cu respectarea dreptului la muncă al cetăţenilor români. Aceeaşi temă a fost abordată şi la Bucureşti în discuţia recentă dintre ministrul român pentru diaspora, Cristian David, şi ambasadorul britanic Martin Harris. La rîndul său, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a atras atenţia că românii şi bulgarii au fost prinşi la mijloc într-un joc care nu este al lor.

Există, în mod cert, o îngrijorare printre autorităţile române, dată de atitudinea tot mai sceptică în privinţa proiectului european, de liderii politici de la Londra. Nemulţumirile provocate de criză sînt tot mai mari printre britanici, iar acestea se îndreaptă cu precădere către „străin“. Ziarele populare din Insulă au găsit imediat şi simbolul aşteptat de „piaţă“: românii şi bulgarii. Mai precis, „hoardele“ de români şi bulgari, veniţi din Estul ceţos şi misterios, despre care britanicul de condiţie medie ştie foarte puţine. Eventual, cîte ceva despre Dracula, femei şi – pentru cei care care au făcut cunoştinţă cu litoralul bulgăresc – berea ieftină.

În pană de popularitate şi supus presiunilor grupării eurosceptice a Partidului Conservator, guvernul lui David Cameron nu-şi poate permite să ignore această categorie de populaţie, îngrijorată de efectele crizei şi înverşunată de campania tabloidă.

Dar ce poate face, concret, guvernul de la Londra, pentru a-şi lua cumva înapoi iscălitura de pe Tratatele de Aderare ale României şi Bulgariei? Teoretic, nimic. Dar realităţile politice pot fi mai complicate decît lidera tratatelor, păzite cu sfinţenie de Comisia de la Bruxelles.

Scenariul optimist ar presupune ca guvernul de la Londra să liberalizeze piaţa muncii pentru români şi bulgari, de la 1 ianuarie 2014, asumîndu-şi oprobriul euroscepticilor.

Potrivit unui studiu sociologic citat de ziarul The Times acum două săptămîni, 40% dintre britanici ar vota la un eventual referendum pentru ieşirea din UE, 37% ar dori rămînerea ca stat membru, în timp ce 23% nu ştiu ce vor.

Potrivit analiştilor, cifrele s-ar traduce, la urne, într-un scor de 53 la 47 în favoarea ieşirii din UE.

Odată liberalizată piaţa pentru români şi bulgari, va rămîne misiunea dificilă a lui David Cameron de a le explica euroscepticilor din partid şi de pe stradă cum se face că guvernul britanic înţelege să aplice reglementări europene, pe care de altfel le-a semnat, dar pe care le critică în permanenţă.

Scenariul pesimist ar fi refuzul direct al Marii Britanii de a pune în aplicare Tratatele de Aderare. Dintre toate, acesta are şansele cele mai mici de a deveni realitate. Marea Britanie ar putea apela la el doar în cazul foarte puţin probabil – cel puţin deocamdată – în care ar avea nevoie de un conflict direct şi deschis cu Bruxelles-ul.

Scenariul moderat pare cel mai probabil. Ar însemna o liberalizare pe hîrtie a dreptului la muncă, dar „acompaniată“ de mai multe măsuri de descurajare. Unele, direct prin lege, cum ar fi limitarea accesului la servicii de sănătate sau chiar asigurări de şomaj şi pensii. Altele, informale – o respingere „pe tăcute“ a lucrătorilor români şi bulgari de către diferiţi angajatori. Plus o campanie de presă susţinută, menită a-i face pe estici să se simtă nedoriţi în Insulă sau, în cel mai bun caz, cetăţeni de categoria a doua.

Toate aceste măsuri discriminatorii ar putea genera un întreg cortegiu de plîngeri şi nemulţumiri din partea românilor şi bulgarilor, iar unele dosare ar ajunge, desigur, pe masa Comisiei Europene sau chiar la Curtea Europeană de Justiţie. Doar că procedurile sînt greoaie, cer timp şi, în definitiv, nici nu ar prinde rău guvernului de la Londra. Acesta ar arăta populaţiei nemulţumite cum se luptă eroic pentru „interesul naţional“, împotriva „birocraţiei de la Bruxelles“.

Ne-am putea pregăti de o „confruntare“ de lungă durată între instituţiile europene şi guvernul britanic. Va fi un şir de divergenţe motivate tehnic, de proceduri şi contraproceduri, de blocaje şi replici. Desigur, Bucureştiul şi Sofia vor protesta faţă de acte pe care le vor considera discriminatorii şi se vor face auzite voci nervoase dinspre Parlamentul European.

Dar viteza cu care instituţiile europene vor rezolva aceste dosare va depinde, în cele din urmă, de voinţa politică de la vîrful Comisiei Europene. Şi, bineînţeles, de forţa de convingere a liderilor „statelor puternice“ (Germania şi Franţa, în primul rînd), în cazul în care „Bruxelles-ul“ se va dovedi prea „moale“.

Ce vor alege, pînă la urmă, preşedintele Comisiei şi liderii „marilor state“: să dea o lecţie Londrei şi, indirect, tuturor acelora care s-ar gîndi să submineze unitatea europeană? Sau să pună dreptul la muncă al românilor şi bulgarilor la „masa negocierii“, menită a mai potoli ambiţiile centrifuge ale Marii Britanii? În agitata vară politică a anului 2012, românii au făcut cunoştinţă cu fermitatea Comisiei şi a statelor membre, a Germaniei cu precădere. Le va fi foarte greu să-şi explice de ce partenerii noştri nu se vor dovedi la fel de hotărîţi în a sancţiona nerespectarea tratatelor sau interpretarea lor discriminatorie, de către alte state membre.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.