Leonardo Da Vinci – spirit tutelar al Europei

În galaxia de castele de pe Valea Loarei, la 200 de kilometri de Paris, cel de la Amboise străluceşte mai mult decît altele întrucît are privilegiul de a găzdui un mormînt celebru. Acolo îşi doarme somnul de veci, pe pămînt francez, un mare artist născut în Italia, mai precis în Toscana: Leonardo da Vinci. Francezii, în virtutea vechii lor manii de a transforma toate numele proprii (ca şi cum nimic nu ar avea sens dacă nu s-ar supune limbii franceze) îi spun Léonard de Vinci.

Rezonanţa italiană a acestui nume rămîne însă incontestabilă. Leonardo s-a născut pe 15 aprilie 1415 la Vinci, burg situat în nordul Toscanei, între Pistoia şi Empoli, într-o regiune cu un relief blînd unde coabitează într-o armonie perfectă viile şi măslinii. Satul Vinci nu s-ar fi detaşat cu nimic faţă de cele din jur dacă destinul nu i-ar fi conferit acest titlu de glorie: acolo s-a născut unul dintre cele mai fascinante spirite ale Renaşterii şi unul dintre cei mai talentaţi oameni pe care i-a dat în general Europa.

Nici localitatea Amboise, din regiunea Tourraine, nu ar fi cîştigat o aură de celebritate dacă acolo nu ar şi-ar fi trăit ultimii trei ani din viaţă şi nu ar fi murit, într-un mic castel numit Clos Lucé, marele Leonardo da Vinci. Şi la Vinci, şi la Amboise, zeci de mii de turişti vin în fiecare an pentru a-l celebra pe acest artist copleşitor prin ceea ce a creat şi prin dimensiunea sa vizionară. Şi la Vinci, şi la Amboise, oamenii vin în familie, cu progeniturile lor, pentru a admira machete reconstituind invenţiile lui Leonardo da Vinci. Şi la Vinci, şi la Amboise, mîini de copii arată spre obiecte stranii născute din ingeniozitatea lui Leonardo da Vinci şi care au devenit mai tîrziu biciclete, maşini, elicoptere, paraşute sau tancuri…

Ciudat cum locul naşterii şi locul morţii devin uneori, în cazul unor mari personalităţi, două coperţi ale posterităţii, două centre de pelerinaj, două tentative (ambele legitime) de recuperare a unei moşteniri culturale.

Ce l-a făcut pe Leonardo da Vinci, la o vîrstă înaintată (avea 64 de ani), să părăsească Italia, să înfrunte traversarea aventuroasă a Alpilor şi să se instaleze la curtea tînărului şi ambiţiosului rege francez Francisc întîiul? Există multe explicaţii legate de această decizie a lui Leonardo. În cei trei ani cît a mai trăit în preajma curţii franceze şi în castelul oferit de rege, marele Leonardo a avut condiţii excelente pentru a reflecta şi a crea. În plus, a fost onorat cum puţini artişti ai epocii au mai avut ocazia de a fi onoraţi din partea unui suveran.

Cine vizitează în acest an 2019 burgul Amboise intră imediat într-un context festiv: oraşul, dar şi întreaga Franţă, celebrează cinci secole de la moartea lui Leondardo da Vinci. În luna iunie va avea loc la castelul Clos Lucé un colocviu internaţional cu tema Léonard de Vinci – Invenţie şi inovaţie. O mare expoziţie cu tablourile şi desenele artistului este în pregătire pentru luna octombrie la Luvru. Şi tot la toamnă urmează să fie deschis un nou spaţiu expoziţional digital dedicat lui Leonardo da Vinci, cuprinzînd, sub formă de machete sau animaţii în trei dimensiuni, cam tot ce a creat şi imaginat artistul în toate domeniile.

Italienii sînt uneori iritaţi de faptul că francezii îşi atribuie într-un fel moştenirea culturală a lui Leonardo, iar uneori reamintesc că el este italian şi că rămîne prin excelenţă un reprezentant al Renaşterii italiene. Iar acest curent revoluţionar, ştim bine, s-a născut şi el în Italia, şi din oraşele-republici italiene s-a extins apoi în multe colţuri ale Europei…

Francezii nu neagă acest lucru, dar reamintesc că la Luvru, şi nu în altă parte, se află un tablou numit Gioconda, pe care zilnic îl admiră douăzeci de mii de vizitatori şi care este cel mai fotografiat din lume şi probabil cel mai celebru din lume. Francisc Întîiul a avut inspiraţia de a achiziţiona, la ora la care Leonardo da Vinci îşi trăia ultimii ani la Amboise, trei capodopere picturale purtînd semnătura artistului şi care fac acum parte din patrimoniul muzeistic francez. Franţa i-a amplificat de fapt lui Leonardo da Vinci celebritatea şi l-a propulsat şi mai mult în imaginarul universal. Într-un fel, venirea lui Leonardo da Vinci la curtea regelui francez (aflată la acea oră la Blois) este un act fondator pentru ceea ce urma să devină mai tîrziu Franţa: o fereastră spre universalitate pentru un lung şir de spirite creatoare şi un pelerinaj spre unul dintre cele mai febrile şi proteice spaţii de creaţie din Europa şi din lume.

Pe data de 2 mai, doi preşedinţi, francezul Emmanuel Macron şi italianul Sergio Mattarella, au depus împreună două buchete de flori la mormîntul lui Leonardo da Vinci, aflat în capela castelului de la Amboise (construit, se spune, după planurile artistului). Un gest simbolic şi reconciliator: în felul acesta, cei doi preşedinţi au ţinut să spună că Leondardo da Vinci este un mare spirit european. Într un moment cînd Europa are nevoie de o nouă renaştere, nimic mai inspirat decît celebrarea Renaşterii italiene şi a unui artist care încarnează perfect enorma capacitate a Europei de a visa, de a crea, de a-şi pune întrebări, de a transgresa limite, de a inventa, de împleti ştiinţa cu poezia, de a asocia toate artele şi toate ştiinţele într-un mănunchi dedicat omului şi setei de libertate. Umbra lui Leonardo da Vinci nu planează doar la Vinci şi la Amboise, ci deasupra unui continent prin excelenţă al culturii. Pictor şi poet, inginer şi arhitect, filozof şi botanist, medic şi sculptor, Leonardo da Vinci reprezintă spiritul universal al Europei şi rămîne una dintre cele mai impresionante embleme ale ei. 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.