Lăsaţi-mă în prostia mea
Cred sincer că românii care au ieşit iniţial în stradă au făcut-o pentru că li s-a părut total aiurea ca un om care se pricepe la ceva, care este foarte bun profesionist şi care a construit un lucru bun, fără să fi lipit afişe prin campaniile electorale, să fie mustrat şi să se simtă nevoit să îşi dea demisia, deoarece a incomodat, la un moment dat, un politician de profesie. Cred sincer că reacţia respectivă, atît a profesionistului care a considerat decent să îşi dea demisia, cît şi a omenilor care nu mai doresc manevre de culise care să strice orice este construit solid fac parte dintr-o normalitate a logicii şi a bunului-simţ. Cred că Silviu Prigoană a fost de unul singur cînd a afirmat drăcoveniile alea cu „apăratul arabului“ numai pentru că restul colegilor săi de Parlament nu au excentricitatea slobodă la gură a patronului de la ROSAL (un fel de Donald Trump la scară românească). Altminteri, ar fi grăit-o mai mulţi. Cred că mulţi români s-au enervat rău de tot pe preşedintele Băsescu la momentul gafei, pentru că s-au plictisit de „ai noştri şi ai lor“ la primărie, la şcoala generală, la dispensar, la regia de transport şi la întreprinderea de canalizare a oraşului. Înţelegi să vină cu „ai lor“ pînă la secretari de stat. De acolo în jos, gata, lăsaţi în funcţii pe Raezi, cu rang relativ modest, de „sub-ce-or-fi-ei“, dar care să facă treabă. Sper că românii la asta se referă atunci cînd par a refuza, în bloc, „clasa politică“ (fîs, eu personal nu înţeleg generalizarea asta, iar suprautilizarea expresiei a început să mă plictisească). Sper să nu fie o atitudine anti-sistem, iar cei care vorbesc întruna despre asta, la posturile de televiziune specializate în vorbit, să se înşele. Aşadar, cred că românii au apreciat profesionalismul şi au protestat împotriva politizării excesive a tot ce mişcă-n ţara asta. Sper că îşi doresc politici bipartizane, nu eliminarea „clasei politice“ (indiferent ce zic ei că ar fi aceea). Degeaba îmi spuneţi acum că erau plătiţi de nu ştiu cine pentru a ieşi în stradă. Lăsaţi-mă în prostia mea. Nu vreau să cred.
Apoi, a venit viscolul. Dumnezeu i-a chemat iar la smerenie pe drumari, ingineri, meteorologi, prefecţi şi alţi primari. Lăsaţi-mă în prostia mea să cred că SMURD-ul şi-a făcut treaba, că jandarmii şi-au lăsat scuturile la magazie şi au trecut la lopeţi, că oameni de toate felurile au pus mîna şi, în gesturi puţin povestite, au ajutat cu o pătură, un ceai, o mîncare caldă, un pat la adăpost. Aşadar, lăsaţi-mă să zic că am fost o societate mai normală, în vremuri grele. Lăsaţi-mă, în prostia mea, să zic că guvernul condus de Emil Boc şi-a tras lecţia comunicării ceva mai omeneşti şi a transmis societăţii că îi pasă. Dacă premierul nu exagera, punînd mîna pe lopată, era chiar mai bine (mai lipsea şi doamna Udrea la volanul unui excavator şi ar fi fost tacîmul complet). Măcar lăsaţi-mă să cred că acest guvern a prins ideea pe care au strigat-o oamenii prin cam toate oraşele mari ale ţării: mai multă smerenie, mai multă seriozitate şi demonstraţia că le pasă şi de „ai noştri“, nu numai de „ai lor“. Nu cred că demonstraţiile din pieţele oraşelor vor înceta. Dar refuz să cred că eficienţa arătată de acţiunile din vremea viscolului a fost obţinută doar de dragul imaginii publice. Lăsaţi-mă în prostia mea, vreau să cred că au învăţat ceva din lecţia demonstraţiilor şi că, atîta vreme cît vor mai fi la guvernare, vor încerca să conducă şi prin negociere, consultare publică, transparenţă. Sper ca opoziţia de azi să ştie vorba „omul prost învaţă doar din greşelile lui, pe cînd omul deştept mai degrabă învaţă din greşelile altora“. Sper să nu se întoarcă la eternii lipitori de afişe, acum infometaţi de anii grei de opoziţie, pe care să-i instaleze în locul „coruptei puteri de dinainte care ne-a lăsat greaua moştenire“. E drept, la capitolul ăsta, speranţele îmi sînt ceva mai mici.
Lăsaţi-mă, deci, în prostia mea, să mai adaug un motiv de mulţumire pe lista pe care i-o datorez, public, doctorului Arafat: orgoliul profesiei bine stăpînite a reuşit, cu ajutorul unei bune părţi a societăţii, să altoiască un bobîrnac dur politicii partizane, făcute doar de dragul „alor noştri“, cu ajutorul „băieţilor care ne-au ajutat în campanie“. Lăsaţi-mă să cred asta.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: A. Matei
