La o ţuică
"La coasă? Aia nu e muncă. Te duci pe cîmp şi îţi legeni c...le" " zice Gheorghe. Rîdem toţi cu poftă, bine-mpinşi la hlizeală şi de păhărelele de ţuică pe care le-am înşirat pîn-acum. "Cînd îi aud pe alţii că se plîng că aia, că aialaltă... Păi, ce, le zic, aia-i muncă? Te duci pe cîmp şi-ncepi să-ţi legeni c...le." Rîdem iar şi Florică ne zice s-o lăsăm mai moale, că-i pomană, nu-i nuntă. Gheorghe ne arată mişcările de bază, cu noua lui coasă, Anda. Aşa face el, toate coasele primesc nume de femei. Unele-s mai grele, altele mofturoase, unele mai harnice, altele mai încăpăţînate. Anda e nouă că, acum două săptămîni, Dan a pus ochii pe aia veche, l-a prins pe Gheorghe pe lîngă gard şi i-a zis: "Dă-o, Gheorghe-ncoace un pic pe Lavinia, să văd ce-o tot lauzi atît". Gheorghe i-a dat-o şi Dan i-a întins repede un pumn de bancnote. "Ia banii, Gheorghe, şi pleacă, n-o mai vezi pe Lavinia decît la mine. N-am ce să mai discut cu tine, decît dacă mai vrei bani pe ea. Coasa nu ţi-o mai dau." A rîs Gheorghe, a luat banii şi i-a pus coadă Andei, ăsteia noi. A-nceput deja sezonul de cosit şi toţi au de treabă. Dar azi e duminică şi, în afară de Marcel pocăitu’, care ţine cu Universitatea Craiova, nu munceşte nimeni, că nu sîntem între păgîni. Mă reped în ei, de dragul conversaţiei. "Măi, Mihaie, Dane, nea Puiu, toţi aţi fost prin Bucureşti, la muncă. Anu’ trecut în toamnă, ştiţi cît era para la aprozar, la mine-n cartier? 6 lei. Gutuia era vreo 10 lei. Aci putrezeau prin şanţ. Nu puteai să mergi pe drum, călcai în mere, pere, caise şi gutui. Juma’ de sat nici n-aţi terminat de strîns merele. Mă, voi nu vreţi bani, nu vă trebe." "Da, da’ prunele le-am strîns toate" " zice nea Parfumel. Rîdem toţi, ştim noi de ce. Într-adevăr, prune nestrînse au fost mult mai puţine. Chiar şi-aşa, ţuică de vînzare acum, în mai, nu mai are decît tanti Felicia. Restul stocurilor s-au dus de pe la Crăciun. "Da, domnu’ Gabi " mă aprobă toţi " şi mai ştii şi mata c-ale noastre nici nu-s stropite. Naturale toate, fără conservanţi, fără soiuri d-alea genetice. Da’ cine să le ducă la Bucureşti?" "Păi, Marian are un papuc, Dan are altu’, nea Neluţă face rost oricînd de un microbuz, cum cine să le ducă? Strîngeţi cu mîna 80-100 de kile de pere, dar cu mîna, nu d-alea căzute şi lovite, că nu le ia nimeni, puneţi-le în maşină şi hai cu ele. Mergem acum, din timp, vă tocmiţi cu trei, patru aprozare de cartier şi daţi-le la vînzare. Aveţi mere, pere, gutui, caise. Oricum, prunele nu le ducem la aprozar, că e păcat de ele." Dau cu toţii aprobator din cap. Cum să vinzi prune? Alea-s prea valoroase. Nu-i las. Continui. "Mă, da’ la APIA v-aţi înscris?" "Unde, la a lu’ Bîrzoi?" "Care Bîrzoi? Io zic de APIA, e jos, în Pucioasa, lîngă biserica nouă." "Păi, da, la Bîrzoi, că el e şef acolo. Nu, ce eram proşti? Să ne mărească impozitu’?" Rămîn perplex. "Ce impozit, bre, ce-are impozitu’ cu subvenţia pe hectar? Te duci acolo, completezi formularu’, dai cu carioca pe poza din satelit, îţi faci un cont în bancă şi gata, vine banu’. Cam o sută de euroi pe an la hectar şi creşte de la an la an. Da’ ce să vă mai zic, că e clar că nu vă trebuie bani", îi şicanez mai departe. "Păi, dacă nu ne zice nimeni. Uite d-aia e bine că mai veniţi voi, bucureştenii, p-aci, mai stăm la o vorbă, mai aflăm." Ăsta era nea Puiu Ursaru, tip gospodar, altfel. "Pleacă, Puiule d-aci, vezi dacă te uiţi la OteVeu?" " zice nea Neluţă gestionarul. Tocmai ce-ncheiaseră de vreo zece minute o discuţie, că nea Neluţă nu pricepea ce găseşte Puiu de văzut la OTV. "Stai, Neluţă, lasă-l cu OTV-ul lui în pace, că nici măcar asta nu e. Puiule " îl întreb eu scurt " măcar pe la Liliana ai fost, devale?" Aici i-am prins. Liliana are un magazin cu de toate, cîrciumă şi băcănie. E ultima oază de cumpărături utile (un pate de ficat, o apă minerală mai bună, ţigări mai variate) de la asfalt, din Glodeni, pînă s-o iei pe drumul desfundat de trei kilometri pînă-n Maluri. Neluţă are şi el magazin sătesc aici, în Maluri (becuri, chibrituri, bere, apă minerală, pîine), dar nu se compară cu alde Liliana. Toţi opresc acolo cînd coboară în Pucioasa, mai stau la o vorbă, mai beau două, trei, cinci beri departe de ochiul satului. "Da, am fost, normal c-am fost" " zice Puiu. "Păi şi n-ai văzut ditai afişu’ cu actele şi ce trebuie să faci la APIA să-ţi iei banii? E cum intri, pe stîlpul din stînga. Poţi să-l citeşti cît stai la masă." "Ete, că el se duce la Liliana ca la bibliotecă, să citească, te pomeneşti" " zice Gheorghe şi pufnim în rîs. Iar se enervează Florică şi ne aminteşte că sîntem la pomană, totuşi, nu la cumetrie. Pîn’ la urmă s-a dovedit că numai mama lui Dan, adică soacra lui Mihai, îşi băgase actele la APIA. Restul, ioc. Media proprietăţii era de 4-5 hectare la cei din jurul mesei. Majoritatea lucrează în construcţii prin Bucureşti, Ploieşti sau Moreni. De fapt lucrau, pentru că în ultima vreme nu prea mai merge. Criza. Mai nou, de cînd am venit noi, bucureştenii, se mai găseşte cîte ceva de făcut şi prin sat. Ăla îşi face chioşc de grătar, altul îşi sapă fîntînă, cîţiva îşi fac chiar case de la zero. Mereu e nevoie de cineva priceput să taie pomii şi viţa, să cosească prin curte sau să ajute la pus răsaduri. Unii, destul de mulţi, au fost prin Spania la lucru. De vreun an, au început să vină înapoi, ca Marian, cumnatul lui Mihai. Sînt meşteri destul de buni, lucrează relativ bine şi destul de ieftin. Alţii, ca Gheorghe, care are gospodărie grea, cu doi cai, cu vite şi porci (plus o nevastă ambiţioasă), au rămas locului şi s-au descurcat pe plan local. Nici unul nu este extrem de prosper. Ei au ceea ce s-ar chema "ferme de subzistenţă". Trăiesc decent din ce cultivă, din fructe, legume, mai taie o găină, mai ţin o vacă. Sînt mîndri că tot ce produc este nestropit, ecologic. De fiecare dată le zic: "Corect. Nestropite şi ecologice putrezesc în şanţ, toamna". Pînă la urmă o să-i conving să nu mai asculte prostiile pe care le aud la televizor de la politicieni şi ziarişti cum că şansa lor (şi a agriculturii romîneşti) e să rămînă ca-n vremea lui tataie, cu soiuri dubioase de pomi, altoite unul de la altul după ureche şi să doarmă liniştiţi că fac agricultură ecologică. Cu APIA cred că am reuşit. Puiu şi nea Parfumel (socrul lui Gheorghe) au jurat că săptămîna asta se duc să-şi facă actele. Nici nu o să-ncerc să le sugerez să se asocieze, să facă aşa, ca un fel de cooperativă, să vîndă mai bine fructele, la toamnă. Nu vreau să-mi risc bruma de credibilitate şi respect invocînd ideea de asociere. Uşurel. Toate la rîndul lor.
