La o cafea

"Nea Nucule, aş vrea din tot sufletu’ să fiu de acord cu matale, dar n-am argumente." Gogu o zice prefăcut îndurerat, cu un zîmbet pe sub mustaţă. E pe la începutul anilor ’90, e şedinţă de redacţie la Ştiinţă-Economic-Agrar, în TVR, şi, cu cîte o cafea în faţă, combatem sumarele. La Viaţa satului sînt patru realizatori şi nu pot cădea la pace pe ce să zică în emisiuni. Au căzut de acord doar că nu pot fi de acord, aşa că fiecare face cîte o ediţie pe lună. Gogu şi cu mine stăm mai la margine. El e de la Ştiinţă, eu de la Industrie, nu avem treabă în discuţia lor, dar ne distrăm băgînd strîmbe. Nea Nucu e omul de stînga. E supărat că nu înţelegem că distrugerea CAP-urilor e o tîmpenie. Că nu se poate cultiva grîu sau orz pe cîte un pogon. Că fură lumea de rupe, ba un tub de irigaţii, ba cărămizile, acoperişul şi uşile de la sediu. Că se duce naibii o plusvaloare. Nu e nebun să pretindă că fostele CAP-uri trebuie să funcţioneze ca pe vremuri, dar îl bate la cap pe Lulu să laude în emisiuni virtuţile asocierii. Lulu nici nu vrea s-audă. "Întîi să le dea pămîntu’ înapoi, dup-aia n-au decît să se asocieze cît vor, cînd vor, care-o vrea." E un fel de liberalul de serviciu. Are o viziune "mitteleuropäisch", crede în agricultura "de burg", cu servicii bine puse la punct, cu un soi de burghezie rurală puternică. Dispreţuieşte sistemul socialist, dar îi foloseşte din plin rămăşiţele. Pe vremea aia, existau încă puternice direcţii agricole judeţene, aşa că unele dacii break cu care se pleca la filmare pentru Viaţa satului aveau suspensiile spate ranforsate, să poată ţine "foloasele". Părea de la sine înţeles ca IAS-ul sau CAP-ul să doneze una-alta "pentru băieţii de la televiziune", la sfîrşitul filmării. Mai în glumă, mai în serios, cînd se făcea cîte o agapă în redacţie, cel însărcinat să aducă apa minerală bombănea pentru că era singurul care era pus la cheltuială. "Bine, Lulule, cu ce mai munceşte dup-aia asociaţia, dacă ăştia fac praf ce le-a rămas de la cooperativă, că fură toţi de rup?" Acum îi sare ţandăra lui nea Martin. "Ba să fure, că nu fură, de fapt, e dreptul lor, e tractorul lor, au furat comuniştii 40 de ani de la toţi. Oamenii îşi recuperează doar ce-i al lor, nu fură. Să radă tot, să nu mai rămînă semn pe faţa pămîntului din toate cooperativele lor, dup-aia să vină popa şi să facă o slujbă, să nu mai fie nici un semn că acolo a fost o drăcovenie de CAP." E radical nea Martin. Acum un an, la locale, o comună de prin Maramureş l-a propus primar. Era cît pe ce să se ducă să candideze. Nea Martin vrea o întoarcere totală la un soi de Românie interbelică, zglobie, rozalie, tip Ciuleandra. Să se restituie totul şi astfel să ne întoarcem, ca prin minune, printr-un soi de teleportare, înainte de comunism. Pînă la un punct, Lulu şi Martin sînt pe aceeaşi baricadă. Nucu e convins de dreptatea lui şi caută sprijin la nea Radu, al patrulea coleg. Numai că Radu se fereşte de răspunsuri clare. E un tip blajin, molcom, bonom. E bucuros că face emisiuni şi atît. Toate opiniile lui sînt de genul: "Şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate, dar nea Martine, nu le mai zice şi mata aşa arţăgos, că enervezi lumea". "Păi, cum, Radule, să nu fiu arţăgos, nu l-ai văzut duminica trecută, îl luase pe Iliescu-n braţe cu prostia aia a lui, că să nu se mai dea pădurile-napoi, că o să le taie ţăranii. Cum să nu fiu arţăgos, nu-l vezi cum slujeşte partidu’?" "Haide, băi, că-mi pierd vremea cu voi " replică Nucu " ăla era un citat dintr-un raport de la Banca Mondială, că restituirea pădurilor o să crească tăierile ilegale. Comunişti sînteţi voi cu ideile voastre fixe. Idei puţine, dar fixe, asta aveţi." Grig şi Ionuţ încep să se foiască în scaune, uşor amuzaţi. Ei sînt reporteri, lucrează cu toţi patru, pe rînd, şi nu prea îşi permit să-şi dea cu părerea în asemenea şedinţe. Totuşi, Ionuţ face o încercare de propunere de sumar. "Ce ziceţi de magazinele alea tip Comaico, s-a deschis unul lîngă Bucur, adică magazinele producătorilor. Pare o idee." "Aaaaa, clar că e o idee bună. Scăpăm de intermediari, scad preţurile" " sare nea Nucu. Instinctiv, simt că nu e defel bună ideea, dar nu îmi dau seama de ce şi, oricum, nu mă bag, pentru că e treaba lor, de la Agrar. Cad la pace pe subiect. Lui Lulu îi surîde, că asta înseamnă susţinerea unei infrastructuri comune sat-oraş. Nea Martin nu vede vreo maşinaţiune fesenistă, aşa că tace şi el. Nea Radu e de acord, bineînţeles. Gata. Am terminat cafelele, s-a terminat şi şedinţa. După o grămadă de ani, îmi dau seama că fiecare avea partea lui de dreptate. Trebuia să se distribuie titluri de proprietate. Numai că hîrtiile alea (date greu, căznit, după ani şi ani de scandaluri şi frecuş) nu au fost defel bilete de intrare în paradisul agriculturii eficiente. CAP-urile au fost "trecute-n nefiinţă", dar prea puţine forme de asociere le-au luat locul. Productivitatea e slabă, tehnologiile sînt de pe vremea războiului. Prin magazine vedem uimiţi cum apar (pînă şi) corcoduşe de import. Pădurile s-au dat proprietarilor, după cum trebuia. E drept că lăcomia şi sărăcia au dus, pe alocuri, la defrişări păguboase. Paradoxal, exact ideea cu care fuseseră toţi de acord " aia cu magazinele de producător " s-a dovedit o prostie. Pare-se, meseria de fabricant este diferită de cea de negustor şi e greu să le faci bine pe amîndouă. Între timp, Lulu a divorţat a treia oară, s-a recăsătorit şi, după ce a făcut emisiuni cu poliţia la PRO TV, a ajuns în Deltă, unde şi-a deschis o pensiune de lux. Nea Martin a murit. Nea Radu a ieşit la pensie. Ionuţ a emigrat în Canada. Grig lucrează cu mine emisiuni despre Europa. Nea Nucu a lucrat cîţiva ani în asigurări şi acum a revenit. Face tot emisiuni "de agrar". Gogu a rămas în TVR, acum e director de departament. Şedinţe editoriale nu se mai fac. Nici la noi, nici în alte televiziuni, din ce ştiu eu. P.S. Articolul "La o ţuică" (v. Dilema veche, nr. 276, 18 mai 2009) mi-a adus o bere de la nea Neluţă, gestionarul, în semn de respect că am ţinut minte. Gheorghe a supărat pe toată lumea în Maluri. A luat acasă la el exemplarul din revistă pe care i l-am dat lui Mihai şi nu-l mai dă înapoi. Puiu nu şi-a completat încă formularul de APIA. În final, o erată: Parfumel este tatăl lui Gheorghe, nu socrul. În rest, rămîne cum am vorbit.