La cumpăna dintre ani… – parcă aşa se zice, nu?
Păi, da. S-a făcut un sfert de secol de cînd căzură Zidul şi Comunismele de dincoace de el. Trecu şi un deceniu de cînd cea mai mare parte a Estului a aderat instituţional la cea mai valoroasă construcţie a Vestului, Uniunea Europeană. Evident, nu putem uita că trecură fix şapte ani de cînd reuşirăm şi noi performanţa respectivă.
Ca la fiece trecere calendaristică dintr-un an în altul, lumea se simte datoare să facă bilanţuri, să aprecieze, să judece, să facă pronosticuri. Nu am cum scăpa din atare capcană sezonieră. Încep prin a mă declara de acord cu părerea exprimată din ce în ce mai des, în ciuda oceanului de jale şi disperare, în care pare a pluti o bună parte a opiniei publice. Da, şi eu cred că, acum, România trece printr-una dintre cele mai bune perioade ale istoriei sale. Are garanţii de securitate militară prin apartenenţa la NATO şi este membră într-unul dintre cele mai selecte cluburi politico-economice din lume: Uniunea Europeană.
În ultimul sfert de secol, am trecut de la cozile la sticksuri şi hîrtie igienică de cea mai proastă calitate, la mofturi bio-eco, atunci cînd alegem varietatea nu-ştiu-care de cafea din raft. Avem de ales, în concediu, între eternul şi fascinantul litoral românesc şi cel grecesc, bulgăresc sau turcesc. Nu stăm cu anii la coadă, cu programare şi bani depuşi la CEC pentru Dacia 1300, ci putem să alegem o variantă sau alta de leasing pentru cam oricare tip de automobil prezent pe piaţa europeană. Am trecut de la două ore de ode televizate zilnic, la multe, multe ore de varii programe, difuzate de zeci de televiziuni, care mai de care mai colorate. Nu mai stăm la cheremul unui funcţionar de partid dedicat securităţii naţionale pentru a merge pînă „dincolo“, la unguri sau bulgari. Putem merge cu buletinul oriunde în Europa, iar paşaportul este un act banal care se poate obţine în două ore. Nu mai avem o industrie care să producă utilaje grele sau locomotive. Avem, în schimb, un sector IT zdravăn şi cea mai bună reţea de comunicaţii mobile şi Internet din Europa. În plus, producem pe teritoriul ţării unul dintre cele mai bine vîndute automobile medii de pe continent. E drept, fabrica nu mai aparţine statului român, ci unor occidentali. „V-aţi pierdut industria, v-au cumpărat străinii“, zice Russia Today. Aşa o fi, dar în afară de ruşi, nimănui nu pare a-i păsa, atîta vreme cît respectiva uzină aduce parte bună a exportului şi PIB-ului. Nu mai există CAP-uri şi cea mai mare parte a aşa-zisei lor avuţii s-a spulberat, distrusă sau furată. Avem, însă, o agricultură privată cu o dezvoltare printre cele mai dinamice de pe continent şi cu producţii care încep să arunce ţara în top 3 european, la cele mai multe tipuri de cereale. Nu mai există uzinele 23 August, însă acolo funcţionează acum o sumedenie de firme mici şi mijlocii. În sfîrşit, dar în nici un caz în ultimul rînd, acum 25 de ani ridicam mîna plictisiţi la „cine-i pentru, cine-i contra, se abţine cineva?“. Acum avem de băgat votul în urnă la intervale regulate, informaţi copios de propagande de partid vioaie şi atot-prezente. E drept, unii mai strîmbăm din nas cînd stăm să apreciem calitatea (non)argumentelor utilizate sau a unora dintre cei aleşi, dar… să fim serioşi. Nu toţi ascultă Beethoven. Avem pe lume şi mulţi iubitori de manele. Iar ăsta e cel mai important lucru ivit: nu numai că sîntem din ce în ce mai diferiţi, dar mai sîntem şi din ce în ce mai conştienţi de asta. Aş risca şi aş aprecia că şi toleranţa faţă de celălalt pare a fi mult mai mare.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
