La (aproape) zece ani după...

Încercînd să caut păreri mai avizate decît ale mele, privind efectul celor mai mari extinderi ale UE din istorie, am dat peste un american, un rus şi un englez (ca într-un banc), aplecaţi, ca şi mine, asupra hărţii Europei celor 25. Adică, a acelei Uniuni Europene din mai 2004 – acum (aproape) zece ani. Nu avea rost să iau la rînd cele zece state care au aderat atunci (opt foste comuniste şi două insule), să caut date statistice privind creşterea PIB-ului, modificările sociale şi mişcările economice. Ar fi ieşit ceva tip „Comisia europeană – raport de activitate, succesul politicii de extindere spre Est“, de care site-urile oficiale sînt pline.

Americanul este profesor universitar. Are o bună reputaţie de cunoscător într-ale politicilor globale. Îl cheamă Alexander B. Murphy. El consideră că mişcarea din 2004 a fost o redefinire fundamentală a politicii de extindere a Uniunii, dictată de prăbuşirea regimurilor comuniste. Ce a împins cele 15 state membre să se avînte decisiv înspre Est? Americanul zice: „obligaţii morale şi argumente practice.“ Partea practică a chestiunii este lesne de înţeles: o piaţă comună cu mai mulţi consumatori, acces la forţa de muncă bine calificată, dezvoltare. Cît priveşte obligaţiile morale, argumentaţia este ceva mai vagă. Înţelegem însă ceva. Ar fi vorba despre extinderea unei zone a păcii şi a prosperităţii spre membrii mai oropsiţi ai unei familii temporar despărţite. Tonul său nu este festivist. Atrage atenţia asupra rejectării Constituţiei europene, prin referendum, în Franţa şi Olanda. Nu îi este clar dacă extinderea „plus zece“ a fost cauza principală. Constată însă că acea celebră regulă „fie extindere geografică, fie aprofundarea integrării, împreună nu se poate“ nu este neapărat adevărată. Altfel spus, în ciuda aderării unor state cu niveluri de dezvoltare socială şi economică atît de diversă, nu s-ar putea băga mîna în foc că visul britanic (mai degrabă piaţă comună, decît superstat european) este mai aproape de realitate. Adevărul este că noii membri nu au împiedicat defel construcţia unor politici europene comune suplimentare. Dimpotrivă, le-au susţinut, societăţile estice avînd mai multă încredere în (ipoteticele) competenţe superioare ale Bruxelles-ului faţă de cele ale guvernelor naţionale.

Englezul este ziarist la The Guardian. Îl cheamă John O’Brennan şi l-a pus păcatul să citeze rapoarte ale Comisiei Europene, conform cărora impactul migraţiei intracomunitare asupra economiilor celor 15 a fost mai degrabă bun, decît dăunător. Se mai zice în articol că forţa de muncă venită din Polonia (în primul rînd) s-a orientat complementar, şi nu concurenţial, în raport cu muncitorul băştinaş. Pe forumul publicaţiei s-a stîrnit furtuna! A început să curgă cu relatări ale unor experienţe individuale. Cutare constructor a dat faliment după 30 de ani, s-a mutat în Australia şi a luat-o de la capăt, din cauza polonezilor care acceptă salarii de nimic. Altul îi răspunde că a preferat să angajeze meşteri români să îi zugrăvească locuinţa, pentru că lucrau mai ieftin, mai repede şi mai bine decît englezii. Şi aşa mai departe. Evident, nu a lipsit din postări şi acuzaţia de trădare a intereselor britanice în faţa celor comunitare. Iar asta este culmea acuzaţiei pe care o poţi aduce unui jurnalist supus al Majestăţii Sale!

Cel mai nostim articol îmi pare cel al rusului Pavel Cernîşev, de la Pravda. Articolul lui se numeşte sec şi fără apel: „Extinderea spre Est a UE: un dezastru total!“ La aşa titlu, citeşti conţinutul, dorind să afli argumentele. Cel mai interesant dintre ele este legat de… pierderea suveranităţii şi a independenţei fostelor state comuniste, „păcălite“ de Bruxelles să adere la Uniunea Europeană! Să auzi aşa rezon de la un rus – e ceva! Concluzia din finalul articolului este splendidă: balticele, Polonia şi Ungaria o duc din ce în ce mai rău după aderare. Aceste ţări sînt folosite doar politic, pentru a sîcîi Rusia. „Măcar dacă s-ar şi îmbogăţi din această sîcîială“, încheie Pavel. Birocraţie sau deficit democratic? Pe astea le ştiam. Dar să acuzi, de la Moscova, UE de imperialism şi tentaţie colonialistă e chiar amuzant. Zic şi eu… 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.