Jurnalismul responasbil

Publicat în Dilema Veche nr. 479 din 18-24 aprilie 2013
Bruxelles ul sună trezirea pentru feudalii de la Bucureşti jpeg

Cum este şi normal, pe măsură ce criza jurnalismului românesc se adînceşte, articolele despre jurnalism se înmulţesc. Iar rubrica de faţă nu face excepţie.

Să ne întrebăm însă dacă nu cumva vedem lucrurile prin lentilele unei anumite stereotipii: presa este, în principiu, „quality“ – deci frecventabilă – şi „tabloidă“ – deci rea.

Şi totuşi, există presă tabloidă bine făcută, cu respectarea regulilor genului – da, sînt reguli şi aici! –, prezentă la noi în foarte mică măsură spre deloc, şi într-o măsură mai mare în spaţiul german sau în cel britanic. Cu precizarea că, în acesta din urmă, derapaje grave comise în ultimii ani – precum interceptările telefonice ilegale şi intruziunile în viaţa privată, duse dincolo de litera legii – au stat la originea unor reglementări care, pînă de curînd, păreau de neconceput.

Există, bineînţeles, o presă tabloidă de proastă factură – şi aceasta nu este neapărat o formulă pleonastică. Găsim pe la noi exemple cu nemiluita.

După cum există presă „quality“ într-adevăr de bună calitate şi presă „quality“ cît se poate de proastă. O publicaţie care nu pune pe primele pagini sau în interior femei sumar îmbrăcate şi care nu abordează cu obstinaţie desuurile şi isprăvile starletelor nu este neapărat una de calitate. Un jurnal care nu împroaşcă din prima secundă cu sînge pe ecran nu înseamnă că este obligatoriu unul de ţinută. Cînd jurnaliştii îşi pierd capul în toiul disputelor politice, lăsînd la o parte pînă şi subiectivismul general acceptabil – oameni sîntem! – pentru a îmbrăca haina gri a activistului, calitatea este cea sacrificată.

Dar există ceva şi mai grav decît a scăpa caii pe cîmpia mănoasă a pasiunii politice. Este vorba despre confuzia planurilor, cînd un subiect demn de o presă de calitate este tratat cu mijloacele tabloidismului de cel mai prost nivel. Cînd totul – de la politicile publice, la economie şi finanţe, de la afacerile europene şi pînă la sensibile chestiuni de istorie recentă – ajunge la mîna unor lăutari ai studiourilor TV, o specie superficială şi flecară, dar stridentă şi agresivă, deja bine definită în spaţiul nostru public. Uşurinţa cu care personajele cu pricina ajung să expedieze în ridicol orice subiect reprezintă o contribuţie la prostirea mediatică, mai dihai decît cel mai tabloid dintre tabloide.

În definitiv, atît media „tabloid“ cît şi cea „quality“ (suportul tehnologic nu contează) reprezintă două forme cinstite de comerţ, cîtă vreme ceea ce scrie pe ambalaj poţi găsi şi înăuntru. Formulele hibride însă – acest junk food informaţional – sînt o formă de înşelăciune.

Ar trebui, probabil, să depăşim împărţirea mecanică a presei în „tabloid“ şi „quality“, şi să judecăm prin prisma responsabilităţii. Să facem distincţia între jurnalismul responsabil şi celălalt, din categoria junk.
Iată doar două exemple de dată recentă. Ce se întîmplă cînd un deputat propune o lege prin care cuplurile gay să se poată înregistra într-o uniune consensuală? Dăm un titlu-şoc: „Homosexualii, la altar“. Că nu este vorba decît despre un act încheiat eventual la notar, fără legătură cu religia, ce mai contează? Că este o discuţie sensibilă în societatea noastră atît de conservatoare, ce importanţă mai are în faţa unui asemenea titlu-bombă şi a unor declaraţii ditirambice ale unor politicieni populişti?

Un alt exemplu: înainte de un meci de fotbal ce se anunţa oricum tensionat, conducătorii unuia dintre cluburile implicate dau declaraţii provocatoare la adresa adversarilor. Îi iau peste picior, îi fac în fel şi chip, ba şi anunţă ritos că ştiu ei, la meci vor avea loc incidente grave, pentru care sînt pregătiţi. Desigur, toate acestea pentru a stîrni furia în rîndul unor tineri de peluză – cu destule carenţe educaţionale şi de comportament – şi pentru a ajuta la producerea de incidente – ceea ce, inevitabil, se şi întîmplă în seara meciului.

Întrebarea este dacă „rostogolirea“ în media a unor asemenea declaraţii, fără a insista asupra periculozităţii lor, ci numai de dragul spectacolului ieftin înseamnă o probă de responsabilitate. Cu siguranţă, nu.

Jurnalismul responsabil a ajuns, în România, o formă de rezistenţă, cuibărit prin cîteva programe de televiziune, colţuri de ziare şi unele publicaţii electronice. Asaltul produselor junk pare de neoprit, cel puţin fără un ajutor din afară. Dar de unde? Poate chiar din partea companiilor private – şi, în primul rînd, acelea care susţin, prin campaniile lor, produsele informaţionale de tip junk. Dacă jocurile de noroc, alcoolul şi tutunul, băuturile acidulate sau mîncarea hipercalorică sînt taxate în beneficiul programelor de sănătate, de educaţie sau de practicare a sporturilor, de ce nu s-ar întîmpla la fel şi cu programele dăunătoare pentru societate?

O primă jumătate de pas în direcţia corectă s-a făcut cînd o companie a decis să taie publicitatea unei emisiuni de tip tabloid de proastă calitate – în realitate, un fel de instigare publică la abuz asupra unei persoane lipsite de apărare. E adevărat, puţin, foarte puţin faţă de reacţia unanimă a clienţilor importantului ziar ungar Magyar Hírlap, care au refuzat să mai dea publicitate în urma publicării unui editorial cu tentă rasistă. Dar puţin e mai mult decît nimic.

Susţinerea unor programe de jurnalism responsabil ar fi nu doar o onoare pentru companii şi o bună lovitură de imagine. Ar fi chiar un gest pragmatic, fiindcă acestea nu pot funcţiona cum trebuie într-un mediu viciat, într-o societate imbecilizată. Şi pentru imbecilizarea căreia ajung să mai şi plătească!

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Uimirea unui german care a vizitat Bucureștiul: „Nu-mi vine să cred cât e de subestimat!”. Ce spune despre micii din Obor VIDEO
Thomas Wiede, un turist german pasionat de călătorii, a petrecut în această primăvară un weekend la București. Iar impresiile sale la superlativ despre capitala României au fost împărtășite și pe canalul său de YouTube, care are peste 11.000 de abonați.
image
De ce vor tot mai mulți români să revină acasă, după mulți ani de Germania. „Aici nici nu am unde să cheltuiesc banii”
O conațională care locuiește în Germania a transmis un mesaj devenit viral pe Tik Tok pentru românii care muncesc în străinătate. Românca îi sfătuiește să ia spontan hotărârea de a reveni în România, dacă în țară se simt cel mai bine, pentru că altfel se vor amăgi singuri la nesfârșit.
image
Rețeta lui Ceaușescu pentru a pune mâna pe putere în România. Cum a reușit un copil sărac să ajungă stăpânul țării
Nicolae Ceaușescu a fost modelul perfect de politruc oportunist. Așa cum arată biografia fostului dictator acesta și-a făcut culoar către putere prin șiretenie, exploatând momentele prielnice, făcându-și loc cu coatele atunci când a fost nevoie.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.