It’s the economy, stupid!

Săptămîna asta, americanii marchează primul an de la atacul împotriva Capitoliului. Pe 6 ianuarie 2021, o lume întreagă asista stupefiată la evenimentele din capitala Statelor Unite, întrebîndu-se dacă nu cumva e vorba despre un fel de glumă complexă. Deși printre protestatarii de atunci puteau fi zăriți tot felul de excentrici în costumații bizare, nu era deloc o glumă, iar spectacolul era pus în scenă de spectatori. Cînd nu asistau de departe, actorii politici americani își căutau adăpost prin subteranele clădirii. 

Acum cîteva zile, Peter Meijer, un congresman din Michigan, explica entuziasmul atacatorilor – cu toții suporteri ai fostului președinte Donald Trump – printr-un soi de invidie la adresa reprezentanților stîngii care arătaseră anterior că se poate protesta violent fără consecințe directe asupra participanților. Semnul de egalitate pus între protestele Black Lives Matter și încercarea de a întoarce rezultatul alegerilor este, în cel mai bun caz, stupid, însă Meijer atinge involuntar o problemă reală – aceea a disoluției consensului democratic. Între stînga și dreapta americane e tot mai de greu de găsit acel punct de întîlnire care să facă din sistemul politic unul funcțional și măcar vag eficient. Din ce în ce mai des, confortul și radicalismul propriului trib sînt preferate confruntării și compromisului necesare pentru o societate funcțională.

Un detaliu care, în succesiunea rapidă de evenimente de acum un an, a trecut mai degrabă neobservat este că, la doar cîteva ore după atacarea Capitoliului, 147 de membri republicani ai Senatului și Camerei Reprezentanților au votat pentru nerecunoașterea rezultatului alegerilor prezidențiale. În pofida tuturor evidențelor, împotriva oricărei urme de logică, în afară de aceea a loialității. Un an mai tîrziu, sondajele arată că la alegerile parlamentare din noiembrie acești oameni ar putea obține majoritatea. Aceleași sondaje arată că Donald Trump e candidatul preferat al republicanilor pentru următoarele prezidențiale și are o șansă bună să le cîștige. Sigur că explicațiile pot sta în performanța discutabilă a administrației Biden, însă trebuie ținut seama permanent că dezbaterea s-a mutat de ceva vreme de la una firească, în interiorul Constituției și al unui sistem politic bine definit, la una care ajunge încet-încet pe terenuri neexplorate. Nicicînd pe timpul vieții noastre sau chiar înainte nu s-a discutat despre posibilitatea unei dictaturi în America. Pînă nu demult, asta era o temă pentru autorii de istorii contrafactuale, pentru Philip Roth și pentru distopiile de pe Netflix.

Acum e o temă pentru experții în conflicte, cum e universitarul canadian Thomas Homer-Dixon, care avertizează că sistemul politic american e pe marginea prăpastiei, iar riscurile sînt prea puțin luate în seamă. Homer-Dixon crede că în 2025 consensul democratic se poate prăbuși cu totul, iar o eventuală a doua administrație Trump hotărîtă să se răzbune pe inamicii reali sau închipuiți nu va putea fi oprită de nimeni. Asta ar putea duce, mai departe, la conflicte civile fără precedent. În 2030, crede profesorul canadian, publicul ar putea simți nevoia unei mîini ferme care să facă curățenie după Trump. Scenariul detaliat publicat de Globe and Mail are rostul de a atrage atenția autorităților canadiene să se pregătească și pentru situații ce par desprinse din distopiile amintite mai devreme. Ce facem, întreabă Homer-Dixon, dacă din sud (Statele Unite) încep să vină refugiați politic, iar regimul de la Washington cere să fie trimiși înapoi? Ne conformăm? 

Fenomenul nu este doar unul american. Poate fi identificat la fel de bine și în Europa, unde tot felul de mișcări suveraniste și antiglobaliste au căpătat relevanță în ultimii ani. Iar posibilitatea de a răsturna împreună ordinea actuală deși agendele lor sînt în adesea conflict le e tot mai clară. Premierul Ungariei, Viktor Orbán, de exemplu, și-a început anul cu un mesaj de susținere din partea lui Donald Trump. Orbán, „un lider puternic și respectat de toată lumea”, în viziunea fostului președinte, are anul acesta de trecut prin cele mai grele alegeri de la revenirea sa la putere în 2010. Nu e clar cît de respectat e premierul ungar, dar sigur agenda sa pro-rusă și surprinzător de prietenoasă cu Beijingul nu poate fi pe placul nici unei administrații americane. Însă, în fața posibilității de a livra încă o victorie pentru antiglobaliști și antiliberali, asemenea detalii contează mai puțin. La nevoie, tribul poate deveni internațional. 

În analiza profesorului canadian amintit mai sus, un loc important îl ocupă economia. Thomas Homer-Dixon explică faptul că, în termeni reali, salariul unui angajat american era în 2019 mai mic decît în 1979, iar diferența dintre veniturile șefilor de companii și cele ale angajatului mediu a făcut un salt uriaș în cam aceeași perioadă. În 1978, un CEO cîștiga de 30 de ori mai mult decît un angajat, în 2016 de 271 de ori mai mult. Frustrarea generată de senzația de nedreptate socială e una din cauzele principale pentru scenariile catastrofice pe care le discutăm acum. Asta e valabil inclusiv în Europa, unde, deși societatea e mai coezivă, sentimentul de inechitate și resentimentele generate de el sînt în creștere. În atari condiții, indiferent dacă trăim în America sau în Europa, dacă ne preocupă cu adevărat soarta democrației, ar trebui să ne uităm mai atent un pic la economie. Simplele statistici despre creșterea economică sînt irelevante și mincinoase prin omisiune dacă nu vedem și cîți oameni au un cîștig real de pe urma acelor cifre. Poate nu întîmplător, guvernele iliberale europene cum sînt cel polonez sau ungar au supraviețuit la putere nu numai reușind o perfomanță economică decentă, ci și redistribuind fructele ei fără să îi treacă cuiva prin cap să le acuze de socialism.

În marele război între globaliști și antiglobaliști, între liberali și iliberali, între suveraniști și adepții societății deschise, răspunsurile nu stau în ortodoxia doctrinară, ci în capacitatea societăților și guvernelor de a livra un deal onest propriilor cetățeni. Consensul democratic e, de fapt, altă formă de a discuta despre echitate. Iar cîtă vreme liberalii acestei lumi preferă să nu vadă asta vor rămîne permanent în defensivă. It’s the economy, stupid!

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.