Iranul, sursă de noi divergenţe în Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 783 din 21-27 februarie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Iranul şi-a sărbătorit luna aceasta 40 de ani de la Revoluţia islamică într-un context încărcat de simboluri: potrivit tradiţiei, Mahomed avea 40 de ani cînd, sub semnul revelaţiei divine, a început să transmită învăţăturile Coranului. La Teheran, mulţimea s-a adunat pe data de 11 februarie în jurul unui monument emblematic, turnul Azadi, inaugurat de ultimul şah al Iranului în 1971 pentru a marca trecerea a 2500 de ani de la apariţia imperiului persan. Există o nostalgie imperială a Iranului care s-a manifestat în ultimii ani prin încercarea de reconstituire a unei vaste zone de influenţă în regiune, incluzînd ţări precum Irak, Siria, Yemen şi o parte din Liban. Nostalgii de acest gen sînt însă vizibile şi în Turcia, şi în Rusia, s-ar spune să trăim o epocă în care foste imperii încearcă să se reconfigureze geopolitic.

La ora revoluţiei islamice, ayatollahii se doreau independenţi şi aveau ca deviză „Nici cu Estul, nici cu Vestul“. Acum, însă, pe fondul sancţiunile americane, Iranul este tot mai dependent de China şi de Rusia. Iranul a devenit însă un măr al discordiei în spaţiul occidental şi chiar în sînul Uniunii Europene.

Nimeni nu neagă faptul că atitudinea Iranului faţă de Israel este inacceptabilă. Oamenii regimului integrist, şi probabil şi mulţimi manipulate de gardienii revoluţiei islamice, au defilat pe data de 11 februarie cu pancarte pe care se putea citi „Moarte Israelului“, „Moarte Statelor Unite“, „Jos Marea Britanie“. Poate că dacă, printr-o minune, regimul de la Teheran ar recunoaşte Israelul, lucrurile s-ar calma în această regiune şi Iranul ar fi din nou integrat în comunitatea internaţională. Europenii au încercat în orice caz acest lucru şi, la un moment dat, politica lor părea să dea roade. Semnarea acordului nuclear cu Iranul, în 2015, prin care ayatollahii se angajau să renunţe la construirea bombei atomice, a fost un imens pas pozitiv. Mari întreprinderi europene s-au şi instalat de altfel în Iran şi a început să devină credibilă ideea că prin comerţ şi dialog ar putea avansa şi libertatea, ba chiar şi democraţia în această ţară.

Retragerea Statelor Unite din acord, anul trecut, la insistenţele premierului Benjamin Netanyahu, a stopat „faza destinderii“, iar Franţa, Marea Britanie şi Germania şi au exprimat în mod clar nemulţumirea faţă de strategia americană (ca şi Rusia şi China, de altfel, cosemnatare ale acordului). În prezent este limpede că Donald Trump şi Benjamin Netanyahu doresc să creeze o coaliţie internaţională împotriva Iranului. Este ceea ce afirmă mulţi editorialişti care au urmărit şi tentativa de apropiere a Israelului de grupul de la Vișegrad. Încearcă oare Statele Unite şi Israelul să găsească noi falii în edificiul european? Sau să le adîncească pe cele existente? America şi-a găsit aliaţi în estul Europei şi la ora cînd a invadat Irakul, deşi la acea oră Franţa şi Germania considerau proiectul lui Bush jr., de exportare a democraţiei cu forţa, ca fiind  extrem de riscant şi periculos.

În prezent, două viziuni se înfruntă în ceea ce priveşte Iranul. Statele Unite, Israelul, precum şi mai toate ţările arabe sunnite care se tem de o posibilă hegemonie şiită iraniană, mizează pe sancţiuni, pe intimidare şi pe forţă. De partea cealaltă, europenii reamintesc că regimuri autoritare, precum cel cubanez sau cel nord-coreean, au rezistat timp de decenii întregi în ciuda sancţiunilor şi că, uneori, sancţiunile şi ameninţările militare sînt chiar contraproductive întrucît „sudează“ popoarele în jurul unor regimuri pe care, de fapt, le detestă.

În Iran, situaţia este chiar mai paradoxală pentru că tineretul acestei ţări este occidentalizat şi perfect pregătit pentru un alt tip de viaţă. Într-un fel, republica islamică a comis o „eroare“ dezvoltînd masiv educaţia. Fetele reprezintă peste jumătate din numărul studenţilor, iar numărul acestora, în contextul unei populaţii tinere, reprezintă o masă contestatară importantă. Am avut eu însumi ocazia, participînd în urmă cu peste zece ani la un festival de teatru la Teheran, să-mi dau seama cît de divizată este societatea iraniană: pe o parte fanaticii şi, fără îndoială, profitorii, şi de cealaltă parte o societate civilă care recurge la un fel de rezistenţă culturală. De altfel, intelectualii şi artiştii iranieni mi-au amintit de ceea ce se spunea şi de ceea ce se scria în anii comunismului în România.

Nu este exclus chiar ca regimul de la Teheran să se teamă mai mult de tineretul iranian decît de un atac american sau israelian. Un astfel de atac ar fi un pretext ideal pentru înrolarea în armată şi în formaţiuni de „autoapărare“ a sute de mii de tineri contestatari. Regimul ayatollahilor ar putea deci supravieţui încă o bună bucată de vreme în context de război şi toată retorica „eroică“, deja utilizată în cursul războiului cu Irakul (dintre 1980 şi 1988), ar reveni la suprafaţă.

Occidentalii au comis deseori erori care s-au întors apoi ca un bumerang împotriva propriilor lor interese. În mod normal, ar trebui să înveţe din greşelile trecutului. Din păcate, un fel de vînt toxic suflă peste planetă. Sub ochii noştri vedem cum oameni care au puterea, dar nu au răbdarea de a raţiona se pregătesc să comită toate erorile posibile. 

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Extrădarea lui Cherecheș. Precedentul Fiat creat de Germania într-un caz similar, finalizat tragic
Un fost polițist de frontieră, condamnat la închisoare cu executare pentru corupție și prins în Germania, la fel ca primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, nu a fost niciodată extrădat. Polițistul în vârstă de 48 de ani a murit în Germania, în urma unui accident.
image
Bărbat găsit mort într-o scorbură, în Neamţ. Sfârșitul victimei este învăluit în mister
Decesul unui bărbat este învăluit în mister, cadavrul acestuia fiind descoperit în scorbura unui copac dintr-o pădure care străjuie, alături de culmile Cozla şi Pietrica, municipiul Piatra Neamţ.
image
Viața extravagantă a Regelui Charles: I se calcă șireturile de la pantofi, iar un angajat are obligația să îi pună pastă de dinți pe periuța regală
Este deja un fapt cunoscut că Regele Charles are unele idiosincrazii cel puțin interesante. Iar în noua sa carte "Endgame: Inside the Royal Family and the Monarchy’s Fight for Survival", autorul Omid Scobie dezvăluie și mai multe dintre cererile bizare ale lui Charles.

HIstoria.ro

image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.