Inteligența OZN

Publicat în Dilema Veche nr. 899 din 1 – 7 iulie 2021
Inteligența OZN jpeg

Incitat de abordarea lui Andrei Cornea din Dilema veche nr. 897, mă întorc şi eu la OZN-uri şi la personalul lor navigant, în măsura în care acesta există cu adevărat. De-a lungul anilor, după întrebări fără răspuns, am rămas cu o mare mirare pe mine: dacă ei, de acolo, din cosmos, ajung pînă pe Terra, de ce nu-i îndeamnă curiozitatea să intre în dialog cu noi? Nu o fac acum şi n-au făcut-o niciodată. Scrierile antice indiene amintesc de „vimane“, nişte maşini de zbor despre alcătuirea cărora există veritabile manuale. Mărturii din vechea Romă susţin că, pe cer, se vedeau obiecte zburătoare de cînd lumea. Învăţatul care l-a convins pe regele grec al Egiptului Ptolemeu I de necesitatea unei mari biblioteci la Alexandria, ocupîndu-se inclusiv de înfiinţarea şi de dotarea acesteia, anume Demetrios din Phalera, a scris chiar o carte pe tema acestor apariţii inexplicabile, cu titlul Despre fasciculele de lumină din cer. Evul Mediu şi Renaşterea sînt pline de consemnări ale unor apariţii de obiecte necunoscute pe firmament. Epoca modernă abundă şi ea în evocarea unor asemenea imagini stranii.

Oameni de ştiinţă renumiţi au studiat fenomenul OZN, neputîndu-şi explica de ce prezumtivii navigatori de la bordul acestor aparate nu intră în comunicare cu pămîntenii. Din India Vedelor şi pînă azi ar fi avut tot timpul. S-a presupus că ei ne-or fi supraveghind, or fi urmărind evoluţia civilizaţiei noastre, ne‑or fi – că de-aia-s slobode ticurile verbale – monitorizînd. Dovadă în acest sens ar fi apariţia a numeroase obiecte zburătoare neştiute în timpul marilor bătălii aeriene din al doilea război mondial. Se uitau pesemne la acele înfruntări ca la furiile unor nori de lăcuste.

S-a constatat că bizarele maşinării reacţionează, uneori violent, cînd asupra lor e îndreptat un semnal radio sau o sursă de lumină, chiar şi o simplă lanternă. Oare ce semnificaţie or fi avînd emisiile de unde în lumea lor?

Se mai pune însă o întrebare legitimă: dacă aceste fiinţe ale rătăcirilor cosmice nu intră de mii de ani în comunicare cu omenirea, nu cumva sînt afectate de vreo infirmitate a darului comunicării? Să fi atins ele treapta dezvoltării spirituale? Poate că aceste vietăţi secretă tehnică aşa cum o produc şi termitele, castorii sau furnicile, caracatiţele şi albinele. S-ar putea să fie vorba de nişte creaturi inferioare al căror mod de viaţă este nomadismul cosmic. Carapacele lor zburătoare au exact rolul stupului de albine bine închis, transportabil dintr-un loc într‑al-tul numai la adăpostul nopţii. În Maşina timpului, H.G. Wells imaginează morlocii, nişte humanoizi ai subteranelor viitorului unde ei produc inconştient tehnică şi poftesc să sfîşie şi să mănînce fiinţele antropomorfe degenerate de deasupra, rămase întîmplător în lumină.

Nu ar fi o surpriză dacă mileniul trei ar descoperi cu perplexitate, într-o bună zi, sărăcia de duh a nomazilor din OZN-uri. Nu sînt în stare să se apropie de noi, iar de înfruntat, ne înfruntă numai cu vidul din ei.

În Statele Unite, mai ales, au apărut relatări ale unor personaje pretinzînd că au fost luate la bordul cîte unei asemenea vimane şi transportate pe alte planete unde, curios, toate priveliştile descrise puteau fi întîlnite şi pe Terra ori decurgeau din analogii cu acestea. Pasagerii interastrali ar fi fost readuşi cu blîndeţe acasă. Dar înaltul standard moral şi intelectual al acestor nepămînteni devine o legendă primejdioasă la reamintirea cuvintelor din după-amiaza de 5 decembrie 1945, rostite de comandantul celor cinci bombardiere din Zborul 19, asediate în aer, deasupra oceanului. Charles Taylor a exclamat: „Par să fie extratereştri!“. După care cei 27 de bărbaţi de la bordul flotilei de bombardiere şi din hidroavionul ce încercase să le vină în ajutor au dispărut fără urmă, cu aparatele lor cu tot. A avut loc o răpire, un asasinat, nişte făpturi omeneşti au fost smulse pentru totdeauna din mijlocul familiilor, rupte de mediul lor existenţial. Este, fără nici o altă interpretare posibilă, un act de barbarie, o crimă la adresa unor fiinţe raţionale. Înseamnă că populaţiile OZN-urilor, cel puţin unele triburi ale lor, sînt neevoluate moral, nu pun preţ pe viaţa unei creaturi inteligente.

Dacă va constata că tocmai aşa stau lucrurile, umanitatea va suferi sau se va bucura? Parte din ea, decerebrată de atîta corectitudine politică, mă tem că, flatată în sinea ei, va aplauda, dar fără să se audă. Va trece apoi la diplomaţia condescendenţei şi a incluziunii, aşa, ca faţă de debilii mintal, cu blîndeţe, fără gesturi abrupte în prezenţa unei forţe fără creier, ascunsă şi  imprevizibilă. Se vor auzi însă şi alte voci: Ia te uită la ăştia de pe cer care ne băgau toată ziua absolutul în ochi, nu-s de fapt decît nişte insecte!... Atîta că au ace veninoase. Ce păcat că nu putem să le călcăm pe muşuroi!

Alţii creadă ce-or vrea, eu, unul, nu cred, nu cred că la revelarea vidului cerebral al ozenauţilor, al întregului pustiu din ei, omenirea va trăi vreun cutremur religios transfigurant.

Radu Sergiu Ruba este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este volumul de proză scurtă Un mic arhipelag, Editura Tracus Arte, 2019.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Sorina Docuz si Marcel Ciolacu jpg
Marcel Ciolacu ar fi renunțat la nunta cu Sorina Docuz după scandalul ținutelor de lux de la botezul copilului lui Alfred Simonis
Scandalul vestimentațiilor extravagante afișate de liderii social-democrați în weekend a declanșat un adevărat cutremur în viața personală a fostului prim-ministru.
copac prabusit Bucureşti 01  Facebook Mihai Nika jpg
Copaci prăbușiți, trafic blocat şi maşini avariate în București, după câteva ore de ploaie şi vânt puternic
Ploaia și vremea instabilă au început să creeze deja probleme în București, unde mai mulți copaci s-au prăbușit peste carosabil și autoturisme parcate, iar traficul a fost blocat temporar, până când pompierii au reuşit să elibereze strada.
image png
Cât ajunge să coste o comandă pe Temu: coșul de 91 de lei își dublează valoarea înainte de reducerea platformei
Un coș cu produse de 91,47 de lei ajunge pe Temu la un total afișat de 179,91 de lei. După contribuția anunțată de platformă, cumpărătorul are de achitat 153,38 de lei. Noile costuri europene pentru importuri schimbă calculul comenzilor ieftine, chiar și după eliminarea taxei românești de 25 de lei.
Inna, criticată dur de Sanda Ladoși foto Instagram
De ce apare tot mai rar Inna la televizor. Artista a dezvăluit motivul pentru care preferă să stea departe de aparițiile televizate
Inna este una dintre artistele din România care au reușit să își construiască o carieră de succes atât pe plan național, cât și internațional. De la lansarea piesei „Hot”, în 2008, cântăreața a cunoscut o ascensiune spectaculoasă, iar muzica sa a ajuns în topurile din numeroase țări. Cu toate aceste
Presedintele Senatului Mircea Abrudean1 FOTO Facebook Mircea Abrudean jpg
Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne din partid, în contextul în care mai multe voci din platforma conservatoare cer alegerea rapidă a unei noi conduceri.
shutterstock 1550406647 jpg
Experiment: Ce se întâmplă cu creierul dacă renunți la zahăr timp de o lună?
O jurnalistă a renunțat la zahăr timp de o lună și a relatat cum îi influențează această schimbare starea de spirit, nivelul de energie și claritatea mentală.
ten fara imperfectiuni jpg
Adio, exagerări! Ce se poartă acum în medicina estetică. Un dermatolog explică de ce naturalețea este noul trend
Acneea, rozaceea și petele pigmentare sunt printre problemele care îi determină pe tot mai mulți oameni să caute soluții pentru aspectul pielii. Înainte de tratamentele estetice, însă, identificarea cauzei și stabilirea unui diagnostic corect sunt esențiale.
CSM la forumul JustAI   Facebook CSM jpg
Inteligența artificială ajunge în justiție. Avertismentul CSM privind drepturile cetățenilor
Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția asupra rolului pe care trebuie să îl păstreze profesioniștii dreptului în contextul dezvoltării inteligenței artificiale.
king charles gif gif
Furia Regelui Charles în mijlocul furtunii. Camilla a fugit cu umbrela, iar suveranul a rămas dezorientat în ploaie. „Îmi crește năsturel pe pantaloni”
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au fost surprinși de o ploaie torențială în timpul ceremoniilor dedicate celei de-a 45-a aniversări a independenței statului Antigua și Barbuda, iar reacțiile cuplului regal au atras atenția presei britanice.