Indignaţi, nu informaţi

Tot zapînd printre televiziunile de ştiri care s-au înmulţit ca ciupercile după inundaţii, mi s-a întîmplat să mă crucesc de ce am văzut la două dintre ele. La prima, sinistraţii se plîngeau că autorităţile nu au făcut nimic pentru ei, că nimeni nu a fost acolo, că nu au primit nici mîncare. Reporterul gîtuit de indignare confirma cele spuse. Totul se petrecea pe un fel de alee, pe stînga şi pe dreapta erau corturi militare, iar în timp ce reporterul vorbea, sinistraţii erau arătaţi cum se înghesuiau să primească pîine dintr-o stivă. Deşi montajul era făcut cam ca la un film prost, am înţeles totuşi că vorbele şi imaginile nu se potriveau deloc: dacă existau corturi şi pîine, însemna că totuşi cineva organizase cît de cît ceva. Cu gîndul la manipulare, dau pe alt canal. Coincidenţă: aici era un reportaj exact de pe aceeaşi alee de corturi, iar reporterul spunea că jandarmii îşi împărţiseră raţiile cu sinistraţii, ca un frumos exemplu de solidaritate umană. De aici am dedus că existau jandarmi în zonă. Ce am înţeles ca telespectator din cele două ştiri? Să rezumăm: că există acolo corturi; că oamenii sînt nemulţumiţi; că unii sînt vehemenţi (aveam să descopăr a doua zi tot la ştiri că există sinistraţi de serviciu acolo, aceiaşi cîţiva apar pe la televiziuni, probabil aleşi pe criteriul ţipă-tare-face-impresie); că se distribuie pîine, dar probabil nimic altceva, din moment ce jandarmii îşi împărţiseră raţiile. Dacă recitiţi acest rezumat, veţi vedea că ce am înţeles sînt chestii deduse de mine, ba din sunete, ba din imagini, nu informaţii prezentate ca atare de reporterii de la faţa locului. Ce nu am înţeles de la două posturi luate combinat? Nu am înţeles dacă erau corturi destule, dacă pîinea ajungea şi dacă lipsa altor alimente (deşi nu pot fi sigur că nu erau şi altele) e temporară sau nu. Nu am înţeles adică nimic care să mă ajute, în calitate de cetăţean responsabil, să îmi fac o impresie despre gravitatea situaţiei, despre intervenţia autorităţilor (nu pot să am încredere doar în afirmaţiile unui reporter care transmite din faţa unor corturi şi îmi spune că autorităţile nu au făcut nimic, decît dacă îmi închipui că acele corturi au fost sădite pe cîmp, ca porumbul). Nu am înţeles ce nevoi au acei oameni în caz că aş vrea să mă mobilizez să îi ajut. Am înţeles în schimb ce trebuia să îmi intre în cap: că autorităţile sînt criminale dacă vorbim de decidenţi, dar umane dacă vorbim de simpli jandarmi, că oamenii suferă, că e tragedie mare şi, trebuie să repet aici, autorităţile sînt de vină. Cele două secvenţe nu au fost o excepţie, ci reprezentative pentru tonul general al ştirilor de la inundaţii, poate cu excepţia TVR pe alocuri. Cu toate astea în cap, am citit articolul lui Lucian Mîndruţă din Jurnalul naţional (28 aprilie). Supărat de avalanşa de critici pe care editorialiştii le-au revărsat asupra televiziunilor, Mîndruţă îşi apără breasla. Cu stilul său fermecător, colegul meu de pagină spune: "La doi analişti, unul e indignat că televiziunile se ocupă de inundaţii. Nu se ocupă oricum, ci în mod deşănţat, interesat, motivat politic şi împănat cu o dramaturgie ieftină. Societatea civilă e supărată că în ştiri au apărut generice în slow-motion, cu muzică sumbră şi imagine virată spre sepia, ca pozele de pe morminte. Ce mai: lumea bună crede că ştirile n-au de ce să smulgă lacrima prostimii - ele trebuie să informeze sobru şi serios, fără exagerări. Ei bine, am un singur răspuns la asta: dacă vor aşa ceva, să facă bine să stea acasă şi să se uite naibii la televizor! Ba să-şi mai cheme şi ceva prieteni (...). După socotelile mele, 2 milioane de telespectatori ajung. Dar, ştii, colea, d-ăia educaţi, cu discernămînt şi care refuză cu orice preţ accidentele, aşteptînd cu nerăbdare veştile despre implementarea acquis-ului comunitar". Mîndruţă este franc cum îl ştim, dar pe lîngă subiect. E de apreciat la el lipsa împopoţonării cu care te reped de obicei cei din televiziuni, care spun că doar ei ştiu cum suferă oamenii, doar au stat în apă pînă la brîu (stupid clişeu, de parcă nu poţi prezenta apa fără să stai în ea, că doar la un incendiu nu te bagi între flăcări). Nu, Mîndruţă nu-şi dă ochii peste cap, este onest: concurenţa, dom'le, ea este de vină. Are dreptate cînd spune că nu patronii televiziunilor fac ştirile despre inundaţii. Şi faptul că jurnale de la posturi diferite sînt la fel arată o problemă de percepţie a propriei meserii printre editori şi reporteri. Ar fi fost bine ca ei să vrea să îşi facă meseria bine, dar să nu fie lăsaţi de patronii care le stau în ceafă. Problema ar fi fost simplu de rezolvat. De fapt, o fac de bunăvoie pentru că le-a intrat în cap că trebuie zbierete şi nervi ca să ţii omul în faţa ecranului. E deja o axiomă. Şi aici ajung la critica de fond pe care vreau să o fac colegului Mîndruţă, cu toată amiciţia permisă de ecranul de sticlă ce ne desparte: alegerea nu este între isterie şi acquis comunitar. Nu imaginile sepia ale suferinţei au enervat editorialiştii, cum lasă Mîndruţă să se înţeleagă. Ci faptul că inundaţiile TV au devenit nu subiect de ştiri, ci reality-show moralizator. Faptul că reporterii de televiziune sînt acolo să trezească indignare şi să caute vinovaţi. Dar nu vinovaţi de ceva anume, pentru că nu înţelegem ce anume nu a mers, de ce nu a venit mîncarea, ce lipseşte şi de ce. Nu, autorităţile sînt vinovate în general, pentru că există, pentru că a plouat în Germania şi s-a umflat Dunărea, pentru că nu aruncă cu dolari din buzunare ca Gigi Becali, un om bun şi sufletist, atît de drag televiziunilor. Cum spunea Ioana Lupea, Antena 1 prezenta evacuarea celor ameninţaţi de ape de parcă era vorba de deportările naziste. Ce concurenţă îndeamnă la aşa ceva? Nu, Lucian, nu suferinţa enervează. Nu vrem ştiri despre acquis cînd sînt sate sub ape, vrem doar să ştim ce se întîmplă acolo. Poate că e caz de indignare, dar s-o ştim şi noi. Asta nu e o chestie de concurenţă, ţine de baza meseriei. Altfel, dacă ar fi vorba doar de concurenţă, fetele de la naked news (ştirile unde prezentatoarele se dezbracă) te vor scoate de pe piaţă cînd vor ajunge şi la noi.