Indianul de oţel
Calcutta, 1970. Vînzoleala din cartierul de lîngă Park Street este ameţitoare. Zona nu e deloc săracă. Funcţionează alături, într-o prietenoasă şi sofisticată devălmăşie, magazine mici şi elegante, cafenele şic, terase umbroase. E 6 dimineaţa. Cu toate astea, greu găseşti cîte un loc liber în cafenele. Cei mai veseli, gălăgioşi şi expansivi clienţi sînt băieţii de la Colegiul Catolic „St. Xavier“. Au 17 ani, provin în general din familii înstărite. Nu prea au griji, cu o excepţie. De fapt, excepţia tocmai a apărut, parcă de nicăieri, lîngă masă. Este părintele Jurice, dirigintele. „La şcoală… lăsaţi cafelele… hai mai repede… în clasă… e deja 6 fără cinci...“ Intră fără mare chef în sala care nu era goală. Singur, la pupitrul său stă Lakshmi. Nici unul dintre colegi nu se miră. Familia lui nu este dintre cele mai bogate. Vine din Rajasthan, o zonă săracă din nord. Oamenii de acolo sînt harnici şi ambiţioşi. Lakshmi s-a trezit de la 5, a mers o oră cu autobuzul. După şcoală, la 12, îl aşteaptă taică-su la atelierul familiei. Zilnic face ucenicie, pregătindu-se să preia afacerea cînd va veni vremea. Topesc fier vechi, nimic spectaculos. Pe la 6 seara, trebuie să se apuce de învăţat pentru a doua zi. Oftează. Între timp, părintele Jurice începe lecţia de latină. Lakshmi scoate un creion şi începe să copieze tacticos ce scria profesorul pe tablă.
43 de ani mai tîrziu, Lakshmi Mittal intră în Palatul Victoria din Bucureşti. Are o întîlnire cu Victor Ponta, premierul României. Doreşte să pună la punct un plan care să salveze combinatul siderurgic din Galaţi. Are de negociat. Asta a făcut ani şi ani de zile, în toate colţurile lumii. A negociat.
Din India a plecat înainte de a împlini 25 de ani. A ajuns în Indonezia. Tot o topitorie de fier vechi, ca şi acasă. Apoi, a început să aplice tehnologia minereului redus direct, ceea ce i-a adus un avantaj faţă de concurenţi. După ce a cumpărat cîteva combinate siderurgice de stat, aflate în pragul falimentului, în Trinidad Tobago şi Mexic, a făcut marele salt: a achiziţionat patru oţelării nord-americane. Cînd puternicul sindicat yankeu l-a ameninţat cu greva, şantajîndu-l cu nerespectarea contractelor încheiate cu industria auto, Mittal a ameninţat cu mutarea producţiei la ISPAT Mexicana. Greva s-a încheiat rapid. Atunci, şi-a dat seama ce şansă îi oferă globalizarea. Are o adevărată obsesie pentru găsirea celor mai ieftini furnizori de minereu şi materii prime, pe plan mondial. Şi-a dat repede seama că, în cazul în care se va păstra fragmentarea naţională a industriei oţelului, furnizorii şi clienţii îi vor juca după bunul plac. Aşa că a început să cumpere, să cumpere, să cumpere. Specialitatea casei: combinate „tip SIDEX“ din Canada, Irlanda, Kazahstan, Algeria, România. Adică, în fosta proprietate a statului, cu management slab şi dezinteresat de reducerea costurilor. Treptat, ISPAT a devenit campion mondial la eficienţă, în industria siderurgică, pe plan mondial. Cumva logic, a urmat preluarea gigantului francez Arcelor. Bătălia a fost cruntă. Concurenţi i-au fost ruşii. Pînă la urmă, a reuşit să îi convingă pe acţionarii semnificativi să îi vîndă lui acţiunile. De atunci, este numărul 1 mondial, sub noul nume Arcelor-Mittal. A reuşit în ceea ce şi-a propus: să fie o forţă globală care să nu poată fi ignorată nici de furnizori, nici de clienţi, în nici o parte a lumii. În plus, combinatele sale contribuie semnificativ la prosperitatea (sau măcar la supravieţuirea) regiunilor în care se află. De aceea, nici un guvern cu care are de-a face nu are cum să îl ignore.
De curînd, la Bucureşti, a amintit un fapt simplu: nu poţi produce oţel la preţ competitiv, utilizînd curent electric provenit din centrale eoliene. Este mult prea scump. De aceea, ar fi nevoie de oarecare conversaţii la Bruxelles şi rostirea apăsată a unor interese ţinînd de dezvoltarea industrială a unor regiuni.
Mi se pare nostim: a venit omul tocmai din India (via Londra, e drept), să reamintească Bruxelles-ului că Uniunea Europeană de azi a pornit de la o Uniune a Cărbunelui şi Oţelului, şi nu de la una a Vîntului şi Agroturismului.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
