Incendii sociale în Oraşul Luminilor

Nimic mai jenant pentru un şef de stat decît să se afle în situaţia de a pleda, în străinătate, pentru o lume mai justă în timp ce la el acasă au loc revolte, iar indivizi incontrolabili îi devastează capitala. A fost cazul cu preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat pe 1 decembrie în Argentina, la o reuniune a grupului G20.

Vocea sa de lider tînăr care doreşte mai puţină violenţă, adversitate şi egoism în relaţiile internaţionale a răsunat contrariată de imaginile incendiilor de pe Champs-Élysées. De altfel, ziua de 1 decembrie 2018 rămîne înscrisă în analele violenţelor extreme comise în capitala Franţei, mai ales că unul dintre simbolurile sale, Arcul de Triumf, a fost vandalizat de aşa numiţii casseurs (spărgători sau huligani).

Imaginile unui Paris în situaţie aproape insurecţională au făcut, sîmbătă, 1 decembrie, turul lumii. Iar efectele s-ar putea să fie devastatoare pentru turism şi perioada de shopping în ajun de Crăciun. Şocul vizual este, într-adevăr, foarte puternic. Cînd vezi că pe „pe bulevardul cel mai frumos din lume“ sînt ridicate baricade şi că forţele de ordine nu sînt capabile să apere mormîntul Soldatului Necunoscut de sub Arcul de Triumf, pur şi simplu nu mai ştii ce să crezi despre Franţa. Francezii înşişi vor mai avea nevoie de mult timp şi de multe dezabateri pentru a înţelege ce se întîmplă, de ce în sînul Republicii au apărut profunde diviziuni şi accese de maximă violenţă.

Mişcarea „vestelor galbene“ a început ca un protest față de mărirea preţurilor la carburanţi. Mărturiile înregistrate de mai toate mediile de informare pun însă în lumină exasperarea multor categorii de cetăţeni (pensionari, salariaţi, antreprenori, agricultori) în legătură cu impozitele de tot felul. „Sînt impozitat în proporţie de 49%, împreună cu soţia cîştigăm şase mii de euro pe lună, dar nu rămînem decît cu jumătate“, se plîngea un mic antreprenor la microfonul unui jurnalist de la canalul de televiziune BFM. Despre Franţa se spune deseori că ar fi „campioana impozitelor în Europa“, iar sistemul de colectare a impozitelor în Franţa este deseori criticat ca fiind cel mai costisitor din Uniunea Europeană.

Fără îndoială, francezii au motive de nemulţumire, mai rămîne însă problema gravă a infiltrării vandalilor, a anarhiştilor şi a provocatorilor de tot felul printre manifestanţii paşnici, ori de cîte ori aceştia din urmă îşi exprimă revendicările. Portretul-robot al celui numit „casseur“ este greu de realizat. Aceşti indivizi au în comun dorinţa de a provoca haos, distrugeri cît mai mari şi cît mai multe victime printre poliţişti. Unii dintre „casseurs“ se inspiră din ideologii de extremă stînga (inclusiv anarhiste), alţii din ideologii de extremă dreapta (inclusiv fasciste), ceea ce nu-i împiedică să acţioneze împreună. Printre ei se află probabil şi indivizi certaţi cu legea, răufăcători cu cazier, tineri din aşa-numitele „cartiere sensibile“ (cu populaţie provenind majoritar din imigraţie) ale localităţilor din jurul capitalei franceze… Fenomenul, în ultimele două decenii, a devenit un coşmar al democraţiei franceze. Rare sînt manifestaţiile în Franţa care nu se încheie printr-o răbufnire de violenţă din partea acestor huligani capabili să se organizeze rapid şi să comită cît mai multe deteriorări urbane într-un timp cît mai scurt.

Franţa traversează un moment de deprimare socială şi de neîncredere în promisiunile preşedintelui său. Aceste frămîntări şi dileme franceze riscă să se răsfrîngă şi asupra Europei. Credibilitatea preşedintelui Emmanuel Macron are de suferit într-un moment cînd el dorea să-şi asume rolul de lider al Europei şi îşi propunea ca obiectiv imediat evitarea unui dezastru la alegerile europene din mai anul viitor. Probabil că mulţi europeni, cînd văd imagini cu maşini în flăcări şi cu hoarde de huligani devastînd zeci de magazine în cea mai luxoasă zonă a Parisului, se întreabă dacă Franţa mai poate da lecţii de redresare Europei.

Revendicările „vestelor galbene“ se bat cap în cap şi cu o anumită filozofie ecologică a executivului francez. Ca să salvăm planeta, trebuie să facem cu toţii un efort, să ne modificăm comportamentele, să poluăm mai puţin şi să trecem la energia verde, spune preşedintele, care se consideră un progresist.

Noi mergem zi de zi cu maşina la locurile noastre de muncă şi zi de zi drumul ne costă mai mult, vrem progresul acum sub forma unei bunăstări imediate, răspund sute de mii de francezi.

Greu, foarte greu în aceste condiţii pentru Franţa, aflată la originea unor necesare iniţiative vizînd frînarea încălzirii atmosferei, să-şi asume rolul de campion mondial al comportamentului ecologic.

Ceva ciudat se întîmplă pe planetă, inclusiv în spaţii de prosperitate unde democraţia funcţionează: timpul social (imediat) intră în conflict cu timpul politic (de perspectivă). Societatea de consum, cu excesul ei de imagini şi „modele de reuşită“, este pe cale de a deveni toxică pentru fiinţa umană şi chiar de a transforma omul într-un mutant. Nimic nu mai are valoare dacă nu se întîmplă acum, imediat.

Ar fi de dorit ca fenomenul „vestelor galbene“ să rămînă un accident de parcurs tipic francez. Parisul, în ultimele trei secole, a fost campion european în materie de mişcări protestatare, răzmeriţe, revolte şi revoluţii. Europa are însă nevoie de o Franţă care să-şi rezolve cu serenitate crizele, înainte ca febra acestora să devină contagioasă.  

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.