Înainte de amnistie

Se înmulțesc semnalele că în interiorul coaliției de guvernare se instalează consensul privind o tentativă de legiferare a unei amnistii. Nu e clar dacă e vorba de o ordonanță sau de un complex de măsuri menite să conducă, pe o cale mai greu de înțeles, la același rezultat. Ce e tot mai evident însă e că, după doi ani în care, în discursul public al coaliției, a fost respinsă constant această posibilitate, reprezentanții PSD încep să recunoască în jumătăți de propoziții că amnistia e pe agendă. Amintirea OUG 13 se stinge, curajul inițiatorilor se întoarce la cote care îndeamnă la acțiune.

Parțial, calculele cercului de apropiați ai lui Liviu Dragnea se bazează și pe aparenta pierdere de energie a participanților la protestele antiguvernamentale după 10 august. Ultimul dintre ele, cel de Ziua Națională, a fost mic după standardele ultimilor ani, iar observația asta dă motive de optimism tuturor celor care așteaptă o rezolvare instantanee pentru problemele pe care le au prin instanțe. Printre ei, trebuie spus, și membri ai partidelor de opoziție.

Pe de altă parte, calculele țin cont și de expirarea mai multor termene. Primul ține de uzura obișnuită la guvernare. Nemulțumirile populației sînt deja la cote mari, astfel încît e de presupus că placiditatea proverbială a majorității nu va funcționa totuși în cazul unei sfidări majore. Apoi, nenumăratele tentative de puci din PSD fac din partid un soi de oală sub presiune care, într-un fel sau altul, va ceda la un moment dat. De altfel, recenta plecare a patru deputați către Pro România (partidul lui Victor Ponta), soldată cu pierderea majorității în Camera Deputaților, arată că pesediștii nemulțumiți încep să își piardă răbdarea chiar și cu conspirațiile interne menite să îl îndepărteze pe Liviu Dragnea. Și, poate cel mai important detaliu, termenele din instanță pot fi prelungite o vreme, dar nu la nesfîrșit.

Se adaugă și apropiata preluare a președinției Consiliului Uniunii Europene care riscă să înghețe pentru șase luni orice tentativă de haiducie legislativă în revers care s-ar plănui prin cabinetele juriștilor coaliției.

Altfel spus, nu prea mai e timp. It’s now or never, cum ar spune Elvis Presley sau, de ce nu, autorul versurilor Imnului Național. Curajul de a sfida în mod inacceptabil opinia publică și bunul-simț politic e dublat zilele astea de un soi de disperare urîtă din spatele căreia Liviu Dragnea poate fi auzit mîrîind aristocratic ca doamna de Pompadour: „După noi, potopul“.

Problema cu potopul e că, odată venit, riscă să ne înece pe toți. Penali, virtuoși, placizi și militanți de toate culorile. Efectele asupra reputației României, asupra respectului de sine al românilor și asupra credinței în democrație liberală și stat de drept sînt greu de cuantificat și, foarte probabil, în întregime negative.

Am văzut USR cerîndu-i președintelui României să meargă în sala cu elefanți a Guvernului la fiecare ședință pînă în ianuarie. Nu e o idee rea, dar prezumția că șeful statului poate scoate din joben alt iepure decît cel care a ieșit în iarna de după parlamentare e un pic prea optimistă. În fapt, nici atunci președintele nu a oprit ordonanța privind amnistia. Singurul rol al președintelui ar putea fi acela de a da greutate opoziției politice și civice, așa cum a făcut-o și în 18 ianuarie 2017. Condițiile sînt însă diferite și, fără disponibilitatea, a sa și a opoziției parlamentare, de a risca totul, încrîncenarea domnului Dragnea și a minionilor săi decide partida.

Or, președintele și Opoziția au ales pînă acum varianta unui compromis. Inconfortabil, dar compromis. PSD a obținut, pas cu pas, cam tot ce și-a dorit cu excepția notabilă a amnistiei. Adversarii săi au punctat, fiecare după priceperea proprie, în clasamentul Opoziției, fără să influențeze prea mult actul de guvernare.

Presupunînd că PSD obține și mult rîvnita amnistie, e o naivitate să ne închipuim că șefii Opoziției și președintele nu vor trebui să răspundă la întrebarea „De ce ați lăsat lucrul ăsta să se întîmple?“. Asta va avea consecințe multiple. O parte din electoratul acestei zone politice va abandona, o altă parte se va radicaliza, iar un procent mai mic va continua lupta după coordonatele actuale.

De aceea este esențial pentru sănătatea democratică a României ca, în acest caz, strategiile coaliției să fie oprite. Dacă amnistia micii caste de politicieni și administratori-ventuză de bugete publice va avea loc, eșecul va fi plenar. Al tuturor. Înțelegerea, pactul – spuneți-i cum vreți – pe care se bazează societatea românească va expira.

Lecțiile vor fi simple: egalitatea de șanse nu există, statul de drept a murit, fiecare se descurcă singur. Puterea se exercită deplin, frînele s-au rupt.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.