„În fiecare scorbură era așezat un zeu”

Un scandal de proporții a fost zilele acestea în jurul cursului de formare pe chestiuni de numerologie promovat de Inspectoratul Școlar Județean Galați în rîndul profesorilor, curs la care înțeleg că au participat în jur de 600 de cadre didactice. În același timp, o cercetare făcută de ziarul Libertatea a dezvăluit faptul că organizația care l-a propus a trimis invitația mai multor inspectorate școlare. Faptul că într-un județ, nu contează care, cursul a și fost promovat cu o amprentă oficială mai apăsată mi se pare mai puțin important.

De o parte, îl vedem pe Papa Francisc anunțînd că, din punct de vedere etic, toată lumea ar trebui să se vaccineze. De cealaltă parte, vezi pe Facebook, de exemplu, o profesoară de biologie care promovează un videoclip cu predica unui preot care, dacă nu ne spune direct să nu ne vaccinăm, ne spune totuși că e bine și dacă ne vaccinăm, și dacă nu, căci Dumnezeu oricum ne iubește și Biserica lui de asemenea.

Intri în săli profesorale virtuale sau reale și întîlnești, pe de o parte, profesori care abordează viața și comunicarea cu elevii de pe poziții raționale, cu susținere științifică, pe de altă parte întîlnești destui care susțin mesaje conspiraționiste, care își învață, de exemplu, elevii că Eminescu ar fi fost victima cercurilor masonice sau a tot felul de organizații fantomatice. Aceștia promovează și mesaje conspiraționiste despre vaccinare, cu trimiteri spre oculta mondială, care vrea să ne controleze creierele sau, cine știe, poate să extermine rasa umană. Ei nu se vor vaccina, vor asigura pe viitor perpetuarea speciei.

Vorbesc eu însumi cu prieteni, cunoscuți, profesori, unii de top, excepționali în domeniul lor, care manifestă rezervă în fața vaccinării. Nu neapărat din motive conspiraționiste, ci din teamă. Teama față de efecte secundare, de efecte pe termen lung, pentru că, în viziunea lor, vaccinul nu este testat suficient.

Teorii conspiraționiste au existat de cînd lumea și pămîntul. În mod surprinzător, poate, ele funcționează tocmai pentru că ființa umană este dependentă de narațiuni și de nevoia de cunoaștere. E o funcționare similară cu cea a miturilor: narațiuni fundamentale, care fascinează prin forța cu care propun modele situate într-o excelență fabuloasă, supraumană. Pentru că mintea umană caută, pe de o parte, cunoașterea, dar nu se poate mulțumi întotdeauna cu ceea ce empiric aceasta îi oferă, căutînd să scormonească mai departe, în necunoscut, iar acolo unde nu găsește explicații, vorba lui Nichita Stănescu, pune un zeu. Dar și acolo unde găsește explicații empirice, parcă nu-i plac, și atunci le uită, construind mai degrabă rețele ficționale care se îndepărtează de la realitate. E un paradox, dar unul explicat și explicabil. Vrem și certitudini, vrem și povești. Nemulțumiți mereu și dornici mereu de mai mult, nu ne putem împăca totdeauna cu realitatea îngustă, ci căutăm un orizont în care pămîntul, din cauza distanței, devine albastru la contopirea cu cerul, așa cum apare o frumoasă metaforă în romanul Kinderland al Lilianei Corobca. Omul vrea să cunoască. Dar atunci cînd cunoaște, i se pare prea săracă explicația, nu-l satisface, și-atunci o îmbracă într-o altă culoare, pentru a-i da o aură de mister.

Am fost, sînt și voi rămîne un mare fan al poveștilor. Gust cu mare satisfacție ficțiunile fabuloase, cele SF de asemenea, chiar și cele conspiraționiste mă pot captiva pe alocuri, în zile de vacanță. N-aș vrea să se înțeleagă însă că țin partea celor ce răspîndesc astfel de teorii ale conspirației, celor care, în calitate de profesori, transmit elevilor un mesaj încărcat de balast ficțional conspiraționist sau doar de balast emoțional asimilabil fricii în fața realităților științifice. Din contra, mă sperie și mă întristează cînd astfel de manifestări capătă proporții de fenomen, mai ales în rîndul profesorilor, care au ca misiune iluminarea. Și nu pot să nu mă gîndesc că educația, în dimensiunea ei formală, instituționalizată și propagată la nivel de mase, este o realizare a Iluminismului, care lupta tocmai cu obscurantismul, care își propunea să impună domnia rațiunii în fața dogmei. Care își propunea să aducă echilibrul în fața fanatismului. Educația înseamnă, dacă privim așa, tocmai eliberare a rațiunii de sub tutela fanatismului, în sens larg vorbind, nu strict religios.

În copilărie, am fost cu toții vaccinați. Lucrînd pentru un manual de clasa a VI-a, am disecat un text al lui Mircea Cărtărescu, Petruța, în care pretextul narativ, intriga, este generată tocmai de administrarea unui vaccin: „Eram în clasa a patra cînd IDR-ul a început să-mi iasă neobişnuit de mare. Deşi era o injecţie, nu prea ne era frică de ea, pentru că ne-o făceau în antebraţ, cu un acuşor ridicol de mic, ce ne vîra un strop de lichid sub piele. Am fi preferat, bineînţeles, vaccinul pe zahăr cubic, dar asta era. Ne înşiram în faţa uşii cabinetului medical, cu mîneca suflecată şi, cînd ajungeam înăuntru, ne uitam mai întîi cum le face la cei din faţă, ne băteam joc de fetele şi mai ales de băieţii fricoşi şi, cînd ne venea rîndul, întindeam mîna şi ne uitam în partea cealaltă. Peste cîteva zile veneau să vadă rezultatul. [...] Cel pe care ţi-l făceau în picior era afurisit rău, a doua zi te durea groaznic şi nici nu mai puteai să-ndoi piciorul, mai ales că toţi colegii încercau să te pocnească peste el cînd nu erai atent. Pe lîngă el, IDR-ul era un fleac”. Cărtărescu duce și el, în această splendidă povestire, firul narativ într-o zonă a fabulosului. N-am să dau detalii, invit doar la lectură. Dar dacă în literatură putem să ne jucăm cu orice, atunci cînd transmitem mesaje edcaționale trebuie să disociem între jocul ficțional al minții și realitățile cunoașterii empirice.

În școală, promovarea de către unii profesori a mesajelor de tip conspiraționist, a mesajelor care promovează frica în fața progreselor științifice, mi se pare inadmisibilă. Eu mă voi vaccina cu prima ocazie. Nu sînt biolog, nu sînt specialist, am încredere în valoarea și în calitatea profesională a celor care au muncit pentru a descoperi vaccinul anti-COVID-19. L-am așteptat cu toții de atîta timp, acum îl avem. Iar ca profesori, soldați ai rațiunii, prin sorgintea iluministă a fișei postului nostru, trebuie să fim militanți ai adevărului științific. Militantismul acesta e bine să nu fie doar discursiv, ci și acțional.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.