În Europa, la plajă
Jordi avea cea mai bună sangria din localitate. În plus, era şi relativ ieftină. Cu 6 euro, primeai cea mai bună combinaţie de vin roşu prost, gheaţă, căpşune şi citrice din întreaga staţiune. În plus, Jordi era parcă făcut pentru turism. Rupea cîteva cuvinte în oricare limbă indo-europeană. Nu stătea locului nici o clipă, servea pe toată lumea rapid, cu zîmbetul pe buze. M-a privit cu respect mărit în momentul în care părea că l-am depăşit la abilităţi lingvistice. „Melgea chere, ca vine casaua“, i-am zis ţigăncii care tîndălea printre mese, la cerşit. Adică, să meargă acasă, că vine poliţia. După ce a gonit-o din zona terasei lui, Jordi a venit spre noi şi ne-a întrebat dacă sîntem români. Deşi ne ştiam de cîţiva ani, nu intrasem în „micul detaliu“ al naţionalităţii. Bîrfeam mai ales rezultatele din fotbal. Ne-a sugerat să luăm ţiganca înapoi, în România. Am rîs şi i-am urat să o păstreze sănătos. Ştiu, nu este deloc corect politic ce am zis, dar aia e, cine eram eu să mă opun prosperităţii unor reprezentanţi ai unei minorităţi dezavantajate, discriminate, oropsite?
Am plecat de la Jordi pe la nouă seara. În drum spre hotel, am trecut pe lîngă shaormăria Istanbul de unde se auzea Florin Salam şi unde lucrau numai băieţi şi fete din Drumul Taberei. Am intrat alături, la chioşcul cu-de-toate. Ne-am dus la raftul cu vinul de 3 euro, fără etichetă, fără timbru fiscal. Nu mai era. Patronul îşi strigă soţia care apare rapid cu 5-6 sticle. Îi zic, în timp ce plăteam: „Fără timbru fiscal?“. Zice: „Dumneavoastră sînteţi băutor de vin sau filatelist? Vă place vinul?“. Îi răspund afirmativ la ambele întrebări. Vinul era foarte bun, raportul calitate-preţ era imbatabil, şi nu, nu colecţionam timbre. „Sau lucraţi la Ministerul de Finanţe de la dumneavoastră din ţară?“ Îl asigur că şi mie îmi este antipatică activitatea respectivului minister. Ştiam că nu risc nimic, detestarea colectorilor de taxe este (alături de Dragoste) cel mai răspîndit, universal, simplu de înţeles sentiment în toate ţările, pe toate continentele, în toate religiile. Îmi zîmbeşte larg şi îmi spune că este vin făcut de el, cu mîna lui, dintr-o sfoară de vie pe care o are pe dealurile dimprejurul staţiunii.
Cîteva minute mai tîrziu, beam vinul roşu, pe balcon, deasupra Străzii Mari. Venise vremea Marii Deplasări spre Cluburi. Pe la zece trecute fix, a început defilarea nemţilor. Încolonaţi aproape regulat, cu animatorii profesionişti în frunte, erau relativ liniştiţi, strigau/zbierau în limite relativ suportabile. După vreo jumătate de oră, însă, a început haosul. Treceau englezii. Erau încă nebăuţi, strigau/zbierau cu mulţi decibeli mai tare, dar, în general, se limitau la faimosul „He’re we goooooo“ şi la cîteva cimilituri de galerie. Pe la unu noaptea, ne-a trezit din somn momentul Marii Deplasări dinspre Cluburi. Nemţii, tot ordonaţi, deşi relativ bahic-şovăitori. Englezii însă erau minunaţi în incorectitudinea/incoerenţa lor politică. Strigau/urlau/zbierau chestiuni de neînţeles, beţi turtă, încercau să lovească într-un mod cît mai artistic maşinile din parcare, în special pe cele cu număr de Franţa.
Proiectilele erau fie sticlele goale de bere, fie mult mai puţin periculoasele doze de aluminiu. Dacă reuşeau să stîrnească alarmele auto, era bucurie mare. Dacă rupeau vreo oglindă retrovizoare sau ciobeau un parbriz, galeria izbucnea pe loc: „He’re we goooooo“. Cam aşa trecea noaptea, pînă pe la patru.
Dimineaţa la zece, scandal. Un grup de turişti evrei ortodocşi protesta la recepţie. Englezii dintr-un grup de turism juvenil se apucaseră să facă, la ideea animatorilor de firmă, un concurs de sex oral mimat (cu costumele de baie pe ei, totuşi) pe lîngă piscină. Evreii au ameninţat cu reclamaţiile şi au insistat ca englezii să fie evacuaţi. Au avut cîştig de cauză, în ciuda dreptului la liberă expresie artistică.
În drum spre plajă, ne-am salutat complice cu patronul chioşcului, am urat baftă la vînzare shaormarilor din Drumul Taberei şi l-am compătimit pe sărmanul Jordi care strîngea resturile unui chef turbulent (îi rupseseră două mese şi vreo trei scaune). Vizavi, cerşetoarea ţigancă stătea pe o bordură, mînca o shaorma şi vorbea la iPhone, în ţară. Ne-am făcut cu mîna.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
