În epicentrul euro-schizofreniei

Publicat în Dilema Veche nr. 387 din 14 - 20 iulie 2011
Cum va arăta Europa „de după Paris“? jpeg

Ghidurile şi pliantele turistice din Bruxelles îi îndeamnă pe vizitatorii capitalei europene să nu rateze o vizită la Waterloo, suburbia şic din sudul oraşului, cu celebrul cîmp de bătălie. În mod cu totul nedrept faţă de adevărul istoric, personajul principal în discursul publicitar nu este Ducele de Wellington, învingătorul din iunie 1815. Ci învinsul, Napoleon. Puterea brandului îşi spune cuvîntul.  

Belgia este, şi ea, într-un fel, o urmare a bătăliei de la Waterloo, un stat născut din aranjamentele Congresului de la Viena şi apoi, în 1830, dintr-o revoluţie prin care s-a desprins de monarhia olandeză. Neutralitatea Belgiei, „stat-tampon“ între Franţa şi Germania, ar fi trebuit să fie baza stabilităţii europene. Dar lucrurile nu au stat chiar aşa. În timpul celor două mari războaie ale secolului al XX-lea, Germania i-a încălcat neutralitatea, fără prea multe discuţii. 

Dacă tot nu şi-a îndeplinit rolul strategic, Belgia s-a dovedit măcar un exemplu de succes economic. Deţine locul 18 în lume ca PIB pe locuitor, înaintea Germaniei, Marii Britanii, Franţei sau Japoniei. Este al şaptelea comerciant mondial şi ocupă locul 17 în Indexul Dezvoltării Umane, înaintea unor ţări precum Marea Britanie, Noua Zeelandă sau Germania. 

După cum toată lumea ştie, Belgia se află astăzi în pragul scindării. La sfîrşitul săptămînii trecute, liderul socialist valon Elio di Rupo, căruia i se încredinţase „misiunea ultimei şanse“ pentru formarea unui guvern, la peste un an de la ultimele alegeri, şi-a depus demisia în faţa regelui Albert al II-lea. Suveranul a răspuns lapidar. Le-a cerut liderilor politici ca, „dată fiind gravitatea situaţiei“, să-şi îngăduie cîteva zile de reflecţie înainte de a lua decizii cu impact major pentru viitorul ţării. Comentatorii politici locali văd aici dovada unui moment cu adevărat critic. Expresia „gravitatea situaţiei“ a apărut pentru prima dată în discursul monarhului. Dovadă că, pe alte meridiane şi în alte împrejurări, liderii politici îşi măsoară vorbele cu foarte mare atenţie. Belgia pare să moară aşa cum şi trăieşte: discret şi cu un talent extraordinar de a complica lucrurile.  

Astăzi, Germania şi Franţa nu mai sînt marii beligeranţi ai Europei, ci, dimpotrivă, pilonii Uniunii, proiectul care a păstrat pacea timp de mai bine de o jumătate de secol. Să se fi încheiat, atunci, rolul istoric al Belgiei? Poate că nu. 

 Micul stat ilustrează, la scară redusă, convulsiile întregii Uniuni Europene, ale cărei instituţii le găzduieşte pe teritoriul său. Din punct de vedere practic, poate că partiţia nu ar pune mari probleme  – guvernele regionale funcţioneză la un nivel măcar satisfăcător. Ceea ce nu face decît să sufle în pînzele partizanilor flamanzi ai ruperii ţării.  Simbolistica, însă, este grea. Problemele Belgiei, accentuate de naţionalismul flamand, susţinut de majoritatea locuitorilor regiunii, nu fac decît să se încadreze în curentul centrifug ce afectează o bună parte dintre statele membre. Olanda, sub presiunea partidului naţionaliştilor de dreapta, adoptă o legislaţie dură împotriva emigranţilor, prin care românii şi bulgarii sînt trataţi ca şi cum nu ar fi membri ai Uniunii. Danemarca reintroduce controalele la frontiere, cu de la sine putere, deşi rămîne membru al Spaţiului Schengen. Franţa şi Germania au făcut acelaşi lucru la graniţa comună, punînd Comisia Europeană în faţa faptului împlinit. Comandouri amintind de anii întunecaţi ai celui de-Al Doilea Război Mondial fac demonstraţii de forţă în sate de romi din Ungaria. În timp ce noua Constituţie vine cu un puternic „parfum“ de secol XIX, iar lideri de la Budapesta vorbesc tot mai apăsat despre dreptul de a ţine cont doar de voinţa „poporului ungar“, chiar împotriva convenţiilor europene. În plină criză E-coli, Germania se grăbeşte să dea, pe nedrept, un picior Spaniei, aflată şi aşa într-o situaţie delicată. Nu a contat că, pînă la urmă, focarul crizei a fost depistat chiar în inima Germaniei, şi nu în castraveţii veniţi din Spania. Gîndul negru al cetăţeanului german că derapajele din Grecia, Irlanda, Spania, Portugalia şi, la orizont, Italia îl vor face să plătească pentru stabilitatea Uniunii este speculat rapid de lideri politici cu ochii mai mult la sondaje.  

Ciudat, dar, de multe ori, aceiaşi lideri care dau mesaje de unitate în Consiliul European de la Bruxelles se comportă cu totul altfel odată ajunşi la ei acasă. O Europă unită în faţa crizei la Bruxelles, cu guvernanţă economică, semestru european, fond de intervenţie financiară. Şi o Europă a noilor bariere, în diverse capitale. Venind înapoi în „capitala“ europeană, Comisia, „gardianul Tratatelor“, reacţionează tîrziu sau nu reacţionează deloc, în pofida semnalelor de îngrijorare trase de Parlamentul European. Unde va duce pînă la urmă această euro-schizofrenie? Convieţuirea dreptei „tradiţionale“ – creştin-democrată, populară, conservatoare – cu noii veniţi dinspre dreapta naţionalistă asigură „stabilitate“ în capitale, cu preţul reinventării barierelor. Şi anesteziază Comisia Europeană de la Bruxelles.  

Pe de o parte, unele lucruri seamănă prea mult cu ceea ce se întîmpla în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial, pentru a nu ne îngrijora. Pe de altă parte, puţini sînt gata să mai mizeze astăzi pe dorinţa de război a noilor generaţii, născute şi crescute pe timp de pace, sub protecţia caldă a „statului bunăstării“.  

Pînă  una-alta, ţara-gazdă a principalelor instituţii europene îşi continuă liniştită drumul spre propria desfiinţare, încărcînd cu un nou simbol o realitate europeană deloc dătătoare de speranţă.  

P.S. În  articolul din numărul trecut, am comparat rezultatele de la Bacalaureatul român cu cele ale examenului naţional belgian, care se susţine la terminarea unui ciclu universitar de trei ani – şi care poartă tot numele de Bacalaureat. Erau singurele cifre comparabile, pentru că se refereau la un examen naţional. Dacă prin aceasta am produs confuzie, dat fiind faptul că în Belgia nu se dă examen la finele ciclului secundar, rog să fiu iertat.

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.