În căutarea veştilor bune
În acest ultim articol pe anul 2020 mi-am propus să caut, în jungla de evenimente geopolitice, cîteva veşti bune. Ştiu, acest scop nu este uşor de atins întrucît veştile bune nu sînt foarte vizibile. Veştile rele, da, se etalează zilnic şi în fiecare moment al zilei, iar maşina mediatică ştie să le vîndă ambalate cu o enormă pricepere în senzaţionalism şi adrenalină.
Prima veste bună ar putea fi aceea că anul 2020 nu este chiar cel mai rău din istoria umanităţii, aşa cum pretindea revista americană Time în numărul ei de pe 5 decembrie. 2020 – the worst year ever, se putea citi pe copertă. Din păcate, numeroşi alţi ani din istoria aventurii umane pe Pămînt pot concura pentru acest titlu, iar unii sînt încă întipăriţi în mod dureros în memoria unor oameni vii. Anii celui de-al doilea război mondial, de exemplu, cu cortegiul lor de atrocităţi, cu Holocaustul şi cu pierderea libertăţii pentru milioane de oameni, pot candida fără ezitare pentru titulatura de the worst year ever. Sau anul 1918, cînd s-a încheiat primul război mondial, dar a izbucnit epidemia de gripă spaniolă care a ucis de trei ori mai mulţi oameni decît războiul, şi el îşi poate aroga locul întîi în panoplia celor mai oribili ani… Nu voi explora mai adînc pentru că pînă şi un elev de şcoală generală îşi poate da seama, din lecţiile de istorie deja parcurse, că revista Time nu face decît paradă mediatică. Editorialistul francez Franz-Olivier Giesbert, în revista Le Point, consideră că decretarea de către revista Time a anului 2020 drept cel mai rău din istoria umanităţii este un semn că America a înnebunit de tot. Deci revin la ceea ce mi se pare prima veste bună: au fost ani şi mai răi decît 2020, iar acest lucru ar trebui să ne dea încredere în viitor…
O a doua veste bună, cu efecte planetare, vine în forma cea mai directă şi evidentă din Statele Unite ale Americii şi ţine de fapul că democraţia americană s-a dovedit, în acest an electoral, foarte solidă. Donald Trump, în ciuda asalturilor juridice lansate împotriva acestei venerabile instituţii, nu a reuşit să o destabilizeze, nu a obţinut cîştig de cauză în încercarea de a demonstra că el ar fi cîştigat prezidenţialele şi nici nu a împiedicat transferul de putere la Casa Albă. Fapul că democraţia americană se dovedeşte solidă este o veste la fel bună ca şi plecarea definitivă a lui Donald Trump de la Casa Albă. Joe Biden, chiar dacă nu fascinează prin persoana sa, a promis pentru anul viitor organizarea unui summit al democraţiilor. Ceea ce este o veste bună pentru multe democraţii fragilizate în ultimii ani şi pentru mulţi democraţi din numeroase ţări care începuseră să-şi piardă speranţa…
Personal, consider că fără Donald Trump planeta va respira mai bine, ceea ce este iarăşi o veste bună. Întrucît plecarea sa înseamnă şi revenirea Statelor Unite în cadrul acordurilor internaţionale semnate în 2015 la Paris pentru protejarea planetei, există deci şanse ca să le putem pregăti generaţiilor viitoare condiţii mai bune de viaţă, ceea ce nu poate fi decît o veste excelentă.
Putem spune că şi crearea într-un timp record (numai opt sau nouă luni!) a vaccinurilor împotriva coronavirusului este o veste bună. Campaniile de vaccinare au început deja în cîteva ţări şi anul viitor va fi anul vaccinărilor în masă. Nu ştim încă multe lucruri despre efectele secundare, nu ştim încă dacă vaccinul înseamnă şi imunizarea totală, dar se întrevede o ieşire din tunel. Remarcabil mai este şi fapul că umanitatea dispune de tehnologii şi de minţi strălucite capabile să creeze vaccinuri revoluţionare. Ce bine ar fi ca geniul tehnologic să fie dublat şi de generozitate pentru ca toţi locuitorii acestei case comune numită Terra să poată profita de el!
Marţi, 15 decembrie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a sunat pe Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi i-a spus că vrea să deschidă „o nouă pagină” în relaţiile ţării sale cu Uniunea Europeană. Sigur, Erdogan a simţit că vînturile geopolitice nu-i mai sînt favorabile, că Donald Trump (care avea o slăbiciune pentru lideri autoritari) nu-l mai poate sprijini şi că sancţiunile pe care încep să le decreteze europenii şi americanii împotriva sa s-ar putea să-l destabilizeze. Dar tot este o veste bună că Erdogan le întinde o mînă europenilor după ce a încercat, în ultimii ani, să-i destabilizeze prin toate mijloacele… Uniunea Europeană nu are nevoie de doi adversari redutabili la frontierele ei, Rusia şi Turcia, şi ar fi mult mai bine dacă tensiunile cu Ankara s-ar calma.
Tot în categoria veştilor bune aş plasa şi decizia preşedintelui francez Emmanuel Macron de a organiza un referendum pentru ca protecţia mediului înconjurător să fie înscrisă în primul articol al Constituţiei ca o obligaţie a statului. Sigur, s-ar putea ca francezii să spună NU, cum au mai spus NU la referendumul privind adoptarea unei Constituţii pentru Europa. Dar s-ar putea să spună şi DA. Un astfel de gest ar avea o mare rezonanţă simbolică pe plan internaţional, ar fi un prim exemplu de asumare cu curaj a ceea ce ar trebui să devină o normă pe planetă: şi anume, ca toate statele lumii să se angajeze, prin legilor lor fundamentale, să reducă poluarea, să frîneze încălzirea atmosferei şi să stopeze distrugerea biodiversităţii. Epidemia ne-a perturbat total viaţa anul acesta, dar ne-a demonstrat şi faptul că statul, atunci cînd vrea, poate interveni energic, că poate lua decizii exemplare, că poate bloca avioanele la sol, că poate decreta lungi săptămîni de carantină pentru a salva vieţi omeneşti… Concluzia: haosul încă nu s-a instaurat pe Pămînt, ceea ce este poate cea mai bună veste (alături de faptul că 2020 se apropie de sfîrşit).
Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.
