Împotriva ambiguităţii. Ce învăţăm de la turci?

Publicat în Dilema Veche nr. 687 din 20-26 aprilie 2017
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

La ora la care scriu acest text, rezultatele referendumului din Turcia indică o victorie neconvingătoare a taberei care a propus abolirea unei bune părți a controalelor democratice în favoarea unui regim prezidențial lipsit de nuanțe. Un regim care îl transformă pe Recep Tayyip Erdogan într-un soi de faraon de ale cărui mofturi depind milioane de oameni și aproape toate instituțiile statului turc. Neconvingătoare, dar, totuși, victorie. E foarte puțin probabil ca rezultatul să fie modificat. Turcia intră definitiv în zona statelor în care autoritarismul e consfințit de lege, iar alegerile își pierd relevanța fiind, cum le plăcea unor ONG-uri românești să spună, „pre-fraudate“ de lipsa de competiție și dispariția garanțiilor legale din partea statului.

Alunecarea Turciei în afara civilizației nu a avut loc într-o duminică de aprilie din 2017, ci a fost un proces. Menționez doar cîteva simptome care puteau fi identificate lesne înainte de referendum: eliminarea procurorilor și judecătorilor independenți, călcîiul greu pus pe gîtul intelectualilor turci cu opinii democratice și, mai ales, atacul permanent și foarte creativ la adresa presei. De la amenzi uriașe, preluări ostile de redacții și pînă la sentințe grele cu închisoarea, jurnaliștii turci sînt probabil cea mai oropsită breaslă din interiorul granițelor acestui stat. În fapt, organizațiile internaționale care apără dreptul la libera exprimare sînt de acord că Turcia deține recordul mondial la ziariști închiși.

Gustul amar al cenzurii îl simt și ce­tă­țen­ii de rînd, care riscă adesea pușcăria pen­tru opinii exprimate pe rețele sociale. Atunci cînd acestea din urmă func­țio­nează – Turcia descoperindu-și în ultimii ani o pasiune specială pentru blocarea accesului la Facebook și Twitter cu sau fără motiv.

Căderea în beznă s-a produs, așadar, gradual, pe fondul eternului conflict dintre tradiționaliști și pro-occidentali. Conflict în care, lucrul ăsta se spune mai rar, partizanii secularismului și, mai tîrziu, ai integrării europene au tolerat și încurajat chiar rolul de garant al democrației pe care armata turcă și l-a arogat încă de la înființarea republicii. Ei bine, de-a lungul timpului, armata s-a luat în serios și a produs o inimitabilă serie de lovituri de stat dintre care se remarcă cea din 1980, ale cărei înfiorătoare statistici îl fac pe Erdogan să arate ca un politician elvețian ușor coleric. Peste 500.000 de mandate de arestare, 50 de execuții, sute de morți în pușcării din „cauze naturale“ și mii de oameni rămași brusc fără cetățenie.

Altfel spus, ceea ce se întîmplă zilele acestea în Turcia e încă doar un episod, grav, din războiul între democrație și adversarii ei, cu diferența că, de această dată, inamicii libertății vin din interiorul sistemului democratic, îi folosesc resursele pentru a o îngenunchea definitiv. Dacă armata turcă și-a extras întotdeauna legitimitatea din principiile lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul republicii, Erdogan se folosește de votul popular. Nu există nici o lege universală care să stipuleze că voturile unor oameni vii sînt mai puțin importante decît ideile unui politician din secolul XX, dispărut de multă vreme.

Turcii au tolerat zeci de ani rolul armatei. Ulterior, pe fondul slăbiciunii și, trebuie spus, al incompetenței partidelor seculare (vinovate, printre altele, de o criză economică extrem de serioasă care a explodat la începutul anilor 2000), Erdogan a devenit posibil. Agenda lui islamistă, conservatoare și revanșardă a luat avînt și a produs consecințele de astăzi. În treacăt fie spus, e cumva logic că prima și nu tocmai nevinovata sa victimă a fost armata.

Pentru eșecul democrației turcești, a­tîta cîtă era, Erdogan poartă o răspundere majoră și, probabil, va veni și vremea cînd va fi judecat obiectiv. Însă Erdogan nu este numai rezultatul frustrării, al acelui mult discutat război cultural între urban și rural, între național și global, între tradiție și modernitate. Succesul lui e, parțial, și un merit dubios al celorlalți, al liberalilor turci. Aceștia din urmă se fac vinovați de incapacitatea de a propune un proiect incluziv și convingător pentru turcii de rînd. Au avut de a lungul anilor totul de partea lor, dar cel mai mare avantaj (sprijinul militar) a fost și cea mai mare slăbiciune, pentru că, ori de cîte ori au pierdut partida, au știut că lucrurile vor fi întoarse în favoarea lor de mîna înarmată a coloneilor și generalilor.

Asta este lecția pe care o putem reține din drama statului turc. Instituțiile firave, credința veșnică într-un deus ex machina (în cazul românesc, ambasadele străine și Bruxelles-ul) și preocuparea sporadică pentru apărarea liberalismului ne pun pe o traiectorie turcească. Nu e obligatoriu ca Erdoganul nostru să fie unul dintre actualii politicieni. Nu trebuie să se numească Dragnea, Iohannis sau Șerban Nicolae. Dar cred că acolo, în planul secund, sînt destui cei care iau Turcia drept model.

În atari condiții, mi se par un act de trădare a spiritului Constituției, dacă nu chiar a literei ei (articolul 1, alineatul 3), mesajele elogioase la adresa dictatorului turc. Și nu numai ele. Fiecare cedare retorică sau factuală pe terenul democratic rămasă nesancționată vine, mai devreme sau mai tîrziu, cu o notă de plată.

Adăugați admirației de care se bucură Erdogan în anumite zone politice românești și alte detalii. De exemplu, avansul stupefiant al serviciilor secrete în viața publică, discuția aproape absentă despre sărăcie sau asaltul religios asupra primăriilor, școlilor și discursului public. Simptome vizibile ale unei boli pe care refuzăm să o recunoaștem. Teama de propria ei imagine într-o oglindă obiectivă sau, pur și simplu, comoditatea împiedică societatea românească să se gîndească la riscuri pe termen lung.

Se fac calcule meschine, compromisuri de etapă sau lipsește pur și simplu capacitatea de a calcula efecte. E mai puțin relevant. Ceea ce este sigur e că, în țara lui Ceaușescu, ambiguitatea în apărarea unui liberalism incluziv și tolerant îl face pe Erdogan posibil. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

640px Boulevard Unirii jpg
Cu mîndrie despre România, cu luciditate despre români
România va construi și spitalele regionale și municipale (este greu de spus cînd), pentru că dacă acum este moda stadioanelor, cu siguranță va veni și cea a spitalelor.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Dependența de China
În discursul despre care aminteam mai devreme, Rishi Sunak propunea ca relațiile cu China să fie guvernate de acum înainte de un „pragmatism robust”.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Nota testamentară a lui Constantin Noica
S-au găsit, inevitabil, și hermenuți subtili, care să extindă „marasmul” nicasian asupra „discipolilor”.
Frica lui Putin jpeg
Dr.
Bine, dar de ce totuși au nevoie să-și pună la rever acest păcătos de dr.? Vanitate?
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Doar educația...
Și eu cred că responsabilitatea, respectul pentru ceilalți și hărnicia sînt valorile fundamentale pe care trebuie să le insuflăm celor ce vin după noi.
m simina jpg
Primul SMS din istorie
Fix treizeci de ani, așadar, de la primul mesaj scurt trimis (Short Message Sent) din istorie.
Iconofobie jpeg
Un demon atipic
Ambii reprezintă niște „realități” abstracte, imprecise, încărcate de mister și neclaritate semantică.
„Cu bule“ jpeg
Șofer de duminică
Popularitatea expresiei se reflectă în extinderea tiparului la alte ocupații.
HCorches prel jpg
Voi știți formula permanganatului de potasiu?
Așa era ea, o profesoară severă din cale-afară, la orele căreia nu se auzea nici musca.
radu naum PNG
Putem să vorbim despre un campionat prea mondial de fotbal?
Un minunat Panama-Oman va putea fi savurat la viitoarea Cupă Mondială. Sau un Brazilia – St. Kits şi Nevis, acolo să vezi distracţie! Nu s-au gîndit rău venerabilii.
p 7 WC jpg
Evitabila creștere a extremei drepte germane
Dar nu și în Germania, unde partidul de extremă dreapta Alternative für Deutschland (AfD) are, deocamdată, un succes neînsemnat.
Comunismul se aplică din nou jpeg
De ce se opune Austria
Mi-am adus aminte atunci și cum o cunoștință din Oetz mi-a explicat odată că pe văile mai dinspre Elveția mă puteam întîlni cu oameni nesuferiți și încuiați.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (I)
În limba engleză, termenul subject a rămas fidel sensului etimologic de supus.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Conferințele noastre, viitorul nostru
Cînd generația liceenilor de azi va ajunge la butoanele țării, sînt convins că ne va fi mai bine decît ne este acum!
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Presa acum 85 de ani și azi
Nu mai e vorba de o slujbă publică, destinată să lămurească în vreun fel pe privitor.
Frica lui Putin jpeg
Condiția de înger
abandonînd umanitatea pentru un scurt răstimp, a împrumuta aripile de la îngeri.
AFumurescu prel jpg
Interesul și fesul
Dacă nu mă credeți, întrebați-vă prietenii de pe Facebook, Instagram, Twitter, TikTok și ce alte rețele „sociale” vor mai fi fiind. În lumea virtuală.
m simina jpg
Abraham Lincoln de Ziua Recunoștinței
Abraham Lincoln este primul președinte american care a salvat un curcan de la sacrificare, dar nu cu ocazia Zilei Recunoștinței, ci de Crăciun.
Iconofobie jpeg
Întîmplări întîmplătoare
„Întîmplările” sînt piesele unui puzzle imens ce creionează o imagine aflată dincolo de puterea noastră de cuprindere.
„Cu bule“ jpeg
Vechea gașcă
Originea cuvîntului nu a fost lămurită, deocamdată.
HCorches prel jpg
Nu-i cazul să renunți
Din fericire, chiar și în cadrul acestor formări pe care le mai susținem, constatăm că numărul acestor profesori este în scădere.
p 7 WC jpg
Libertate de expresie pentru cine?
Expresia lui Musk „într-o manieră sănătoasă” permite o gamă largă de interpretări, unele dintre ele foarte restrictive pentru libertatea de expresie.
radu naum PNG
Comunismul se aplică din nou jpeg
Bucureștiul văzut cu alți ochi
Bucureștiul acela, bombardat de americani și apoi și de germani, era încă frumos și bogat.

Adevarul.ro

florica boboi 8 jpg
Florica Boboi, noua câștigătoare Chefi la Cuțite! „Îmi bate inima de mor. N-am câștigat nimic în viața mea”
Florica Boboi este câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii Chefi la Cuțite. Chiar de Ziua Națională a României, cei trei finaliști au avut o bătălie de zile mari pentru marele trofeu.
Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.