Hrană şi populism
O afirmație recentă a minsitrului Agriculturii, Achim Irimescu, a pus pe jar lumea populistă de pe rețelele de socializare. Și, deja, acesta este un lucru demn de băgat în seamă – vedeți cît de importante sînt acestea în campaniile electorale. Spunea ministrul Agriculturii că România a primit din partea Comisiei Europene o atenționare de infringement în ce privește procentul de 51% de produse provenite de pe lanțul scurt de aprovizionare.
O problemă tehnică devine însă, imediat, una politică și, mai mult, una cu consecințe psihologice extrem de grave. Pentru că, rostogolită pe rețele și comentată de diverși exaltați, problema se traduce așa: „Uniunea Europeană vrea să mîncăm produse de import, pline de chimicale, în locul produselor noastre, obținute în mod natural, după metodele – nu-i așa? – tradiționale“. În ce măsură lucrurile stau chiar așa cu produsele noastre e greu de spus – au existat numeroase cazuri dovedite în care frumoase produse de pe piața țărănească se dovedeau, în realitate, pline de chimicale. Dar asta e o altă discuție.
Povestea este mai degrabă despre mentalități. Legea, așa cum este ea, a fost inițiată de un grup de parlamentari liberali – dar asta nu trebuie să ne mire. Partidul Național Liberal a încetat de mult să mai fie un partid liberal, a încetat de mult să mai fie apărătorul întreprinzătorului și al pieței libere – și asta pe măsură ce tot mai mulți dintre exponenții săi s au dedulcit la banul public. Lunga coabitare cu PSD (sub diferite forme, începînd din 2007 și terminînd prin 2013) nu a adus un aer proaspăt de liberalism în rîndurile social democraților. În schimb, a adus o doză serioasă, paralizantă, de antiliberalism și conservatorism în rîndurile liberalilor.
Așa se face că pe scena politică nu mai există astăzi o formațiune semnificativă care să apere cu adevărat valorile liberale și ale societății deschise. Ne legănăm cu iluzia că la noi nu există partide politice populiste, care să întrunească un număr semnificativ de votanți. Dar aceasta fiindcă populismul este răspîndit peste tot în partidele mari și, astfel, micile partide populiste nu se mai pot face auzite de atîta populism. Nicicînd, în campaniile electorale de la noi, temele populiste nu au fost duse cu atîta aplomb și cu atîta nepăsare față de bun-simț și adevăr. Au legătură toate acestea cu produsele alimentare de pe lanțul scurt? Au.
Fiindcă astăzi aceia care visează la închiderea comerțului liber ne spun cît de bine o să ne fie cu mari întinderi de sere românești, înființate de stat. Desigur, mulți dintre noi am mai trăit asta – cu cît serele erau mai întinse, cu atît penuria era mai adîncă. Dar de ce îi băgăm în seamă pe acești promotori ai noii utopii economice? Pentru că influența lor asupra societății este tot mai puternică. Pentru că discursul public îi cultivă și îi încurajează. Personal, am întîlnit, în mediul real și virtual, un număr incredibil de oameni – altfel, unii dintre ei cu pretenții – convinși și astăzi că România este contributor net la Uniunea Europeană. Degeaba le arăți cifre și grafice, din surse oficiale, care arată că „plusul“ de partea României este de 26 de miliarde de euro și ar fi putut fi chiar mai mare dacă ne am fi făcut noi temele, la noi acasă. Ei rămîn la convingerea lor cum că România este o țară înrobită, transformată într-o colonie, căreia Uniunea Europeană îi suge resursele.
Și acum să recapitulăm: la inițiativa unor liberali, Parlamentul aprobă pe genunchi, cu mult entuziasm, o lege cu caracter protecționist. Aici trebuie să facem precizarea că un anumit tip de protecționism există în materie de produse alimentare. Uniunea Europeană însăși își protejează piața internă prin politica de subvenții și prin anumite standarde de calitate. Apoi, Politica Agricolă Comună favorizează prin diferite forme fermierul mic și mediu, respectarea unor reguli ecologice și, da, aprovizionarea pe lanțurile scurte, cu produse provenite din regiune.
Nu, lanțul scurt nu este antieuropean, el chiar este încurajat de legislația comunitară. Totul este ca legile naționale să fie făcute cu respectarea normelor europene – acelea cu care am fost de acord la momentul aderării. Am fi putut, desigur, negocia cu Comisia Europeană înainte de a supune dezbaterii proiectul de lege. Inițiatorii ar fi putut studia mai temeinic legislația comunitară, tocmai pentru a nu-și pune proiectul în pericol. Dar, pînă la urmă, se pare că legea nu a fost neapărat pentru a-i ajuta pe fermieri, ci pentru a atrage voturile celorlalți.
Și iată cum o lege prost întocmită ajunge să intre în atenția Comisiei Europene. Desigur, încă se mai poate negocia. Spre deosebire de guvernele românești, Comisia Europeană nu dă ordonanțe de urgență. Procedura de infringement este îndelungată și lasă loc multor compromisuri pe parcurs. Oameni competenți să avem! Tare mă tem însă că vocile competente vor fi acoperite. Și că semnalul venit de la Bruxelles va deveni un prilej numai bun pentru populiști de a-și îngroșa vocile.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.
