Gînduri la cald
Gata, a trecut. Am avut ocazia să observăm prostia politică în formă pură şi în plină acţiune: să declanşezi o confruntare cu miză imensă, pe terenul preferat al adversarului, fără nici o gîndire tactică, ştiind de la început că ai mult mai puţine trupe. Sun-Tzu le-ar da palme. Traian Băsescu le va flutura procentele pe sub nas. Este îngrijorătoare simetria cifrelor: 80% din Parlament a votat suspendarea, aproximativ 75% dintre votanţi au respins-o. Divorţul dintre putere şi legitimitate este periculos şi clasa politică va trebui să găsească o soluţie pentru a nu prelungi acest divorţ. Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană şi Dan Voiculescu au interpretat imediat absenteismul ca un blam la adresa lui Traian Băsescu. Este o schingiuire a logicii cum rar se poate vedea. Nu Băsescu a convocat acest referendum, nu el a cerut ceva populaţiei. Parlamentul a convocat referendumul, el a cerut populaţiei să accepte demiterea preşedintelui. Absenteismul poate fi interpretat în două feluri. Minimal: cei care nu au votat nu au vrut să conteze, şi-au refuzat participarea la vocea publică. Maximal: cei care nu au votat nu au răspuns apelului Parlamentului pentru demitere. Oricum ar fi, nu poţi interpreta faptul că oamenii au stat acasă la chemarea ta ca pe un mod de pedepsire a adversarului. Sondajele de la ieşirea la vot au avut avantajul că au chestionat şi opţiunile politice ale respondenţilor. Electoratul PNL, PRM şi UDMR a votat majoritar pentru respingerea demersului propriilor partide. Electoratul PC este prea mic într-un eşantion de sondaj pentru a se face inferenţe statistice pe baza sa. Electoratul PSD a fost singurul disciplinat. Pînă la urmă, Traian Băsescu a obţinut 6,2 milioane de voturi, cu peste 1 milion mai mult ca în 2004. În seara referendumului, o gaşcă de analişti din galeria Cristoiu-Badea dădea ochii peste cap cînd a auzit acest pronostic al exit-poll-urilor şi s-a chinuit vreo oră să demonstreze că e imposibil. Adversarii politici i-au oferit preşedintelui pe tavă un plus de electorat. E limpede că liderii care au pus la cale acţiunea ar trebui să răspundă politic. Altfel, vom încetăţeni ideea că poţi să comiţi o gogomănie oricît de mare, nu contează. Mircea Geoană, în care şi eu am crezut la un moment dat că poate face altceva din PSD, se dovedeşte un produs politic slab şi expirat. Călin Popescu Tăriceanu nu crede că e vreo problemă dacă 59% dintre cei care se declară votanţii tăi îţi resping un demers politic de talia suspendării unui preşedinte. El rămîne să guverneze. Apropo de sondaje, cele două institute care au ieşit cu pronosticuri înainte de vot au nimerit destul de exact trendul de opinii: trei sferturi dintre cei care vor vota îl vor lua pe NU în braţe (inspirat slogan al echipei de campanie prezidenţială). Politicieni furibunzi gen Geoană sau Guşă au înfierat sondajele. Liderul PSD a explicat la un miting electoral cum e treaba cu "sondajele aiuritoare". Cosmin Guşă, un om care e la curent cu toate conspiraţiile posibile şi imposibile, ne explica savant de ce nu pot să fi adevărate. Ar trebui să-şi dea acum singur cadou o păpuşă Pinocchio. Sondajele au supraestimat prezenţa la vot. Este un efect bine cunoscut, mereu se întîmplă aşa. Cînd omul se trezeşte la uşă cu un operator şi este întrebat dacă va merge la vot, simte că răspunsul preferabil este că va merge (doar aşa i se spune la televizor, că e bine să votezi), deci răspunde în consecinţă. Altfel, în cele două sondaje peste 65% spun că vor merge la vot şi dintre aceştia 75% spun că vor vota "Nu". Apoi, doar 45% au mers la vot şi dintre aceştia 75% au votat tot "Nu". Concluzia logică: absenteiştii reproduc statistic opţiunile celor care au votat. E din nou logica elementară care ne indică şi cum să interpretăm absenţa: în sens minimal, cum spuneam mai sus. Au ales să nu conteze, nu înseamnă că au dat vreun semnal anume în legătură cu opţiunea propriu-zisă. Traian Băsescu se întoarce învingător. Înainte de vot a venit cu o agendă destul de raţională pentru perioada următoare. A arătat că poate gîndi limpede şi pragmatic, apoi ne-a arătat că "una caldă, una rece" este expresia care i se potriveşte foarte bine. A mers în Piaţa Universităţii şi a propus să se vadă acolo cu poporul o dată la trei luni. O idee foarte proastă. E clar că preşedintelui îi place să vorbească mulţimilor, aşa cum e la fel de clar că adversarii săi se simt incomod la tribună (poate cu excepţia lui Vadim Tudor). Dar farmecul acestor adunări este că ele spun ceva despre tensiunea populară în momente de criză. A le formaliza înseamnă a institui un model politic populist, care produce tensiune fără finalitate. Nu îmi închipui cum va fi. Vine Băsescu o dată la trei luni şi spune "am greşit cînd m-am întîlnit cu ambasadorul Paraguay-ului?"; "am greşit cînd am promulgat legea cailor de rasă?". Şi poporul: "Nuuu!". Probabil că nu se va alege nimic din idee şi ar fi bine să fie aşa: Băsescu a arătat că poate să renunţe la ideile de moment, după ce îşi disciplinează puţin neuronii. Care neuroni ar avea nevoie de o disciplinare severă pentru confiscarea telefonului ziaristei de la Antena 1 şi, mai ales, pentru injuria adresată apoi: "tigancă împuţită". Mi-a fost ruşine de preşedintele RomÃniei cînd am auzit înregistrarea. Era o convorbire privată ajunsă publică. Asta e cu atît mai rău. Dacă era o gafă, puteam spune că se mai întîmplă. Dar spusă în cadru privat arată că aşa gîndeşte preşedintele în profunzimea gîndirii sale: cînd e nervos pe cineva şi crede că nu îl aude nimeni, recurge la o injurie rasistă. E trist şi se cereau scuze personale, nu un comunicat al purtătorului de cuvînt. Acesta e paradoxul Băsescu: un om care în campania electorală a avut cea mai tolerantă atitudine faţă de homosexuali, de au ajuns că îl critice la unison în numele moralei publice atît Gigi Becali cît şi social-democratul european Mircea Geoană, înjură acum cu trimiteri rasiste. Ar fi frumos să putem spune că face parte din farmecul său. Nu face. Este faţa rea a unui preşedinte reconfirmat cu 75%. Cum spune promo-ul de la filmul Spiderman 3: cea mai grea bătălie e cea cu tine însuţi. Băsescu a fost pus de adversari în situaţia de a se crede supererou. Are nevoie de un duş rece şi de cineva care să-i spună: eşti doar un om.
