Ghiţă bucătaru'
„Porcule-măgarule, Ghiţă bucătarule!“ Habar n-am care este originea cimiliturii cu pricina. O aud printre copii, şi-o cîntă unul altuia destul de des. Pare-se că primeşti gratulaţia respectivă în cazul în care ai făcut o şmecherie, ai încălcat vreo dispoziţie „a lu’ Doamna“ (învăţătoare) sau nu vrei să respecţi regulile de la leapşa sau „faţea“. În general, dacă faci un oarece gest urît, cu care comunitatea (mică şi la propriu, şi la figurat) nu este de acord. Scopul e să îl faci să se ruşineze pe nesimţit şi atît. Altceva nu prea ai avea ce să-i faci şi, oricum, nu prea ai ce negocia cu el.
Ziceam săptămîna trecută: există intenţia de a elimina de la subvenţia agricolă directă pe cei care nu fac agricultură: bănci comerciale, staţiuni turistice, aeroporturi sau circuite de golf. Băncile nu încasează nişte oarece firfirici neglijabili din subvenţii. Statistici de prin 2011 arătau sume de ordinul sutelor de milioane de euro. Păi, la aşa bănet, cred că este la mintea cocoşului că merită să înfiinţezi o societate comercială separată, avînd banca drept unic acţionar, care să se ocupe cu... dezvoltarea tehnologiilor agricole, de exemplu. Ar apărea, astfel, „XBank Agriculture Research Ltd.“, beneficiar perfect eligibil de subvenţii directe. Pe acelaşi model, aeroportul îşi face o mică firmă care să aibă în patrimoniu terenul şi care să cerceteze ce specie de ierburi să crească printre piste, astfel încît să alunge păsăretul periculos din perimetru. Tu, Comisie Europeană, poţi să le mai zici ceva? Poţi! Le zici: „Porcule-măgarule, Ghiţă bucătarule!“ Şi... gata. (Las imaginaţia dumneavoastră să ofere idei similare proprietarilor de terenuri de golf...)
Nu mă pot abţine să nu mă refer la cele două teme care au inflamat recent naţiunea: maidanezii şi Roşia Montană. În ambele situaţii, pare-se că toată lumea este Ghiţă bucătaru’. Cel puţin, astfel se gratulează reciproc, de peste gard, taberele implicate. Nu tu argumente solide, nicidecum raportare la valori sau principii zdravene. De unde negociere întru găsirea necesarului compromis? Avem, în schimb, mult afect, intoleranţă, urlete. De prin partea autorităţilor, vedem ezitări peste ezitări, pentru a nu supăra pe nimeni. Carevasazică, au uitat că, în momentul în care nu vrei să superi pe nimeni, reuşeşti, în fapt, să superi pe toată lumea.
Paradoxal, mie-mi pare că linia de demarcaţie între tabere nu mai este obligatoriu cea de partid. Oamenii de la putere sau din opoziţie sînt fie pro, fie contra, indiferent ce ar spune „linia partidului“, în momentul cînd aceasta există. Exemplul cel mai clar l-a dat însuşi premierul, care este pro-Roşia Montană ca premier, dar anti-proiect ca deputat. Căzu şi domnia sa în capcana simpatizanţilor eco, nevoiţi (cînd ajung la guvernare) să ia decizii care să producă locuri de muncă, dezvoltare, creştere economică. Hamletiană dilema, aş zice. După cum se văzu în cam toată lumea, este cvasi-imposibil să ai, simultan, locuri de muncă şi cuiburi de barză pe casă (părere exprimată, acum mulţi ani, de Helmut Kohl).
În ambele cazuri, îmi pare că dragostea de aproape este înlocuită cu dragostea de departe (vorba domnului Pleşu). Mai degrabă bunăstarea maidanezului decît siguranţa omului. Preferăm liniştea noastră sufletească, promovată în Bucureşti, bunăstării celor din Apuseni (un soi de bine cu de-a sila, de la distanţă). Noi ştim mai bine ce e mai bine, ceilalţi sînt Ghiţă, bucătari parşivi care ne duc de rîpă. Soluţii de compromis, negocierea planurilor posibile? Nţţ, n-avem timp de prostii!
Există un amănunt care separă cele două mişcări: impactul pe termen lung. Protestul ecologist la adresa Roşiei Montane riscă să aibă succes. Cel puţin, aşa se arată lucrurile la momentul în care scriu acest articol. Mă înfior la gîndul că avîntul căpătat în cazul unui succes se va transfera, în viitorul apropiat, spre exploatarea gazelor de şist. Nu de alta, dar vom trăi alt defazaj nenorocit: în timp ce tot Occidentul (căruia îi aparţinem) se îndreaptă (forţat de criza economică) spre soluţii energetice ieftine, de dragul dezvoltării economice, noi vom rămîne în Ţara lui Ghiţă Bucătaru’, care este, infantil, confundată cu Ţara lui Andrei.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
