Gaze de trist
Economiceşte vorbind, exploatarea gazelor de şist are sens. Argumentul utilizat cel mai des: America s-a trezit din şocul crizei economice punîndu-şi industria să inhaleze gaze de şist, în cantităţi din ce în ce mai mari. Americanii au început să readucă acasă locurile de muncă exportate în ultimii ani spre China, India şi America Latină. Industrii întregi, socotite prea nasoale pentru a exista între New York şi Los Angeles (a se citi: prea poluante şi tocmai bune de a fi trimise în alte ţări, cît mai sărace), aflate în pragul extincţiei în Statele Unite, renasc viguros. Între ele, petrochimia cea atît de hulită timp de decenii. Miza jocului este energia cît mai ieftină, iar gazele de şist, exploatate pe unde se găsesc, încep să facă legea preţului pe pieţele lumii. Tehnologia de extracţie nu este nouă defel. Este cunoscută de aproape un secol. Nu a fost, însă, des utilizată, deoarece este relativ scumpă şi nu merită folosită decît în caz de urgenţă energetico-industrială. Pe care fiecare ţară şi-o percepe, de la caz la caz, în funcţie de situaţiune. De exemplu, Franţa tocmai ce a refuzat prospecţiile şi extracţia. Motivul: ei nu au nevoie! Franţa obţine peste 80% din energia necesară utilizînd tehnologia nucleară. Amintesc acest caz deoarece am vaga senzaţie că exemplul Hexagonului va fi utilizat de activiştii noştri verzi, în viitorul apropiat. Polonezii au ales să devină „o a doua Norvegie“ şi să permită exploatarea gazelor de şist. În primul rînd, deoarece independenţa energetică este mult mai preţuită la ei, decît în România. Nu este un secret pentru nimeni: rusofobia polonezilor este de notorietate globală. Recent, însă, The Economist aminteşte că trei dintre cele mai mari corporaţii americane se retrag din Polonia deoarece guvernul intenţionează să impună condiţii de mediu şi împărţire a profitului, mult prea dure. Amintesc acest exemplu deoarece va fi, probabil, utilizat de fanii teoriei „Munţii noştri aur poartă... Ia-n te uită la polonezi: bravas lor!“
Aşadar, cetăţeneşte, româneşte şi economiceşte, am toate motivele să fiu de acord cu planurile Chevron. S-au întîmplat, însă, două lucruri care m-au pus pe gînduri. Două evenimente mă fac să ezit şi să mă îndoiesc de fermele-mi convingeri. Unul a fost cutremurul de acum cîteva săptămîni. Recunosc: mi-e groază de cutremure. Tehnologia utilizată de exploatatorii gazelor de şist fracturează niscai straturi în subteran, iar adversarii ecologişti ameninţă publicul cu producerea de cutremure de mai mică sau mai mare adîncime. Teoria nu este validată ştiinţific. Nu este, însă, nici indubitabil infirmată. Pur şi simplu, nimeni nu ştie exact dacă exploziile din subteran pot declanşa cutremure sau nu. Dar mie tot mi s-a făcut frică. O coincidenţă nefericită, veţi spune.
Al doilea eveniment care riscă a-mi da peste cap convingerile a fost provocat de sătenii din Pungeşti, preluat de televiziunile de ştiri de la Bucureşti. În acest caz, nu vorbim de activism de Capitală pe tema Roşia Montană. Văzurăm cu ochii noştri, la Pungeşti TV (?), băbuţe, moşulici şi gospodari de vîrstă mijlocie, încăierîndu-se cu jandarii pentru a opri utilajele americanilor. Mie, la Bucureşti, mi se face negru în faţa ochilor cînd citesc factura de la gaze. Din ce în ce mai mare, de la un an la altul. Mi-ar conveni să scadă. Dar i-am văzut pe oamenii din Pungeşti (cei din prima zi a demonstraţiilor, lucrurile au început să se cam… amestece, ulterior). Evident, i-am simpatizat. Nu puteam să ţin cu multinaţionala păzită de jandarmi!
Cred că şefii de la Chevron România ar trebui să îi concedieze rapid pe expaţii pe care i-au trimis încoace să conducă operaţiunea de imagine şi marketing. Oamenii din Pungeşti îi vor bloca pe americani (sînt sigur că nu vor începe forajele acolo) pentru că, în opinia mea, Chevron a fost mult prea arogantă şi nu a încercat să convingă nişte „idioţi de ţărani de prin curu’ ţării“… Iaca, ei au fost mai iuţi (din te miri ce motiv), iar Chevron a făcut pasul înapoi, după un prim pas făcut cu ditai stîngul. Să le fie de bine. Eu pe mine mă compătimesc, pe motive de factură la gaz, nu pe americanii care angajează nişte oameni nepotriviţi să le conducă operaţiunile din România.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: adevarul.ro
