Franţa-Italia: „scene de menaj“ nefaste pentru Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 782 din 14-20 februarie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Încerc să găsesc în diferite limbi europene un echivalent al expresiei „i s-a urît omului cu binele“. Deocamdată nu am mare succes… Înţelepciunea populară românească a captat, poate, în acest oftat metafizic, ceva ce nu reuşesc să explice nici istoricii, nici sociologii, nici filozofii… Şi anume faptul că, din cînd în cînd, oamenii sînt cuprinşi de o isterie misterioasă, autodestructivă, chiar în momente cînd o duc, de fapt, cel mai bine.

Europenii traversează în prezent o astfel de perioadă de orbire, şi nu este pentru prima dată. În 1914 ei au decis să se războiască unii cu alţii după o perioadă de pace fără precedent, care durase 40 de ani, şi pe care ei înşişi o numiseră la Belle Époque. Acum fac tot posibilul ca să demoleze ceea ce a fost une belle époque în materie de construcţie europeană.

Brexit-ul este o exemplificare atît a expresiei româneşti „i s-a urît omului cu binele“, cît şi a proverbului englez Hope for the best and prepare for the worst (Speră în mai bine, dar fii pregătit pentru mai rău).

Am găsit, în cercetările mele legate de înţelepciunea limbilor, şi un proverb francez demn de toată atenţia: Rien n’est plus périlleux que de quitter le bien pour le mieux (Nimic nu este mai periculos decît să părăseşti binele pentru mai bine). Diverse variante ale acestei reflecţii pot fi întîlnite în Europa (cum ar fi un proverb danez care spune cam aşa: ceea ce nu poţi transforma în mai bine nu transforma în mai rău). Este uimitor cîtă inteligenţă colectivă se adună în limbă, dovadă că mai toate popoarele au trăit experienţe nefaste din care limba a încercat să tragă concluziile de rigoare (dar nu şi omul).

Ce bine ar fi dacă, înainte de a comite lucruri ireparabile, înainte de a se lăsa manipulaţi sau isterizaţi de diverşi guru, europenii ar face un sejur filozofic în propriile lor limbi, ca să le asculte avertismentele. Spun acest lucru întrucît în Europa se multiplică tot felul de tentative de „divorţ“. Britanicii au „divorţat“ prin referendum pentru a intra într-un tunel din care deocamdată nu ştiu cum vor ieşi. Catalanii vor să „divorţeze“ de Spania deşi în materie de libertăţi şi de calitate a vieţii sînt de invidiat în cel puţin 170 dintre cele 200 de ţări de pe glob. În Belgia, walonii (francofoni) şi flamanzii sînt de multă vreme în „proces“ de răcire şi numai statutul special al oraşului Bruxelles (enclavă francofonă în zonă flamandă) împiedică (sau întîrzie) separarea administrativă.

Francezii şi germanii sînt mai prudenţi şi pot fi daţi ca un exemplu reuşit de „mariaj“ din interes. Chiar dacă la nivel afectiv relaţia lor nu este profundă, în contextul construcţiei europene au ştiut să formeze un cuplu relativ stabil. Iar la începutul acestui an au avut înţelepciunea de a semna un nou tratat destinat să ducă la o mai mare integrare în materie de economie, de norme juridice, de practici culturale…

Stupefiantă este însă „răceala“ intervenită de o vreme între Franţa şi Italia, două ţări latine, vecine, cu multe afinităţi, care s-au influenţat reciproc şi care, fiecare în felul ei, şi-a pus marca asupra Europei. Totul a început după venirea la putere, la Roma, a ceea ce presa franceză numeşte o coaliţie rară în istoria recentă a Europei, formată din populişti de stînga şi populişti de dreapta. Franţa a contat întotdeauna pe Italia în politica sa europeană, dar noua configuraţie a executivului italian nu i-a convenit preşedintelui francez Emmanuel Macron întrucît i-a frînat elanul în privinţa relansării construcţiei comunitare. El a şi afirmat-o în mai multe rînduri, uneori folosind expresii prea dure pe care liderii de la Roma, Matteo Salvini şi Luigi Di Maio, nu le-au putut digera. La un moment dat, explicînd faptul că populismul este o primejdie pentru Europa, Emmanuel Macron a calificat acest curent politic drept o formă de „lepră“.

Un duel verbal s-a instalat ulterior între cele două capitale, iar mişcarea „vestelor galbene“ din Franţa a intervenit ca o mană cerească pentru liderii italieni. Fapt fără precedent în ultimii 70 de ani în istoria celor două ţări, Franţa şi-a chemat pentru consultări ambasadorul de la Roma după ce Luigi Di Maio a efectuat o vizită la Paris, unde a stat de vorbă şi s-a fotografiat cu lideri ai „vestelor galbene“. „Vîntul schimbării a trecut Alpii“, a declarat şeful mişcării populiste de stînga Cinci Stele în contextul discuţiei sale cu „vestele galbene“ franceze, ceea ce pentru Paris echivalează cu o interferenţă în afacerile interne ale Franţei.

Matteo Salvini, ministru de Interne şi lider al populiştilor de dreapta, a depăşit şi el limitele declarînd: „Sper că francezii se vor debarasa de preşedintele lor care nu este bun“.

Aceste scene „de menaj“ fraco-italian sînt un exemplu deplorabil pentru Europa, cu atît mai mult cu cît cele două ţări fac parte din clubul restrîns al celor care au pus bazele construcţiei europene. Un politolog francez, Dominique Moïsi, explică într-un articol că relaţiile dintre francezi şi italieni au fost întotdeauna de ordin „emoţional“ şi că italienii sînt deseori iritaţi de un anume „aer de superioritate“ afişat de francezi. Iar faptul că în ultimii ani, pe fondul crizei migratorii, italienii s-au simţit singuri în Europa şi abandonaţi (chiar şi de către aliaţii lor tradiţionali, francezii) a amplificat cantitatea de electricitate negativă din atmosferă.

Important ar fi acum ca Parisul şi Roma să-şi normalizeze dialogul fără să se întrebe „Cine a început primul?“. Pentru că în acest caz cearta, cum se întîmplă în cazul multor cupluri, riscă să dureze o eternitate.

image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.
image png
image png
O întîlnire destinală: dna Monica Lovinescu
Îmi cer scuze, oricum, și rămîn un mare fan al minunatului cuplu parizian.
image png
Gerontocrații
Unii cred că nu peste multă vreme vom ajunge să fim conduși (fie și disimulat) de IA.
image png
image png
Kofola de catifea
Adoptat mai des, nu ar aduce decît bine.
image png
La Mamaia. În 1981
Întrucît eu păream participantul cumva „dislocat” al întîlnirilor zilnice, doamna doctor hotărî să mă includă în ecuație.
image png
Înjosire și înjoseală
O simplă substituție de sufix produce efecte stilistice majore.
image png
„Faci sau nu faci;
nu există «cum»“
Cu alte cuvinte, se victimizează, justificîndu‑și alegerile, de care nu ar fi, astfel, responsabil.
image png
Mouratoglou?
Sperînd că „hoţii” vor fi prinşi. Sperînd la altă viaţă. Sperînd. Disperînd.
p 7 Jim O Neill jpg
Ce înseamnă Sudul global?
n lipsa unei prescurtări alternative, ei vor continua să folosească termenul „Sud global”.
image png
Țara automatizărilor
Automatizările necesită aproape permanent și o asistență umană.

Adevarul.ro

image
Situație scandaloasă în Ungaria pentru mai mulți români care voiau să ajungă la Viena cu trenul. „Blesteme și înjurături”
Mai mulți români care călătoreau cu trenul dinspre București spre Viena au avut parte de o surpriză neplăcută la Budapesta. Întâmplarea a fost relatată pe rețelele de socializare de unul dintre călători.
image
Lacul din România care crește continuu, interzis. De ce nimeni nu mai are voie să se apropie de ape VIDEO
Un lac format natural, în ultimii 15 ani, într-o fostă carieră minieră din Hunedoara este considerat riscant, după ce a atins adâncimi impresionante, iar oamenii nu mai au voie să se apropie de el
image
Viața în cel mai mic sat de munte din România. Toate gospodăriile au fost îngrămădite pe un deal VIDEO
Merișoru de Munte se numără printre cele mai mici sate din România. Gospodăriile sale sunt înghesuite pe un deal, iar în sat locuiesc permanent câțiva vârstnici. Așezarea pitorească din Ținutul Pădurenilor îi atrage pe turiști.

HIstoria.ro

image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.
image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.