Fișa mea de partid

Publicat în Dilema Veche nr. 397 din 22-28 septembrie 2011
Erasmus Doi jpeg

Eu nu am fost membru PCR datorită/din cauza lui Petre Roman. El mi-a dat un 5 la laboratorul de Fluide, asta mi-a stricat media şi nu m-au mai primit. Omul nu a avut nici o vină, chiulisem tot semestrul, din binecuvîntate pricini, adică eram în brigada artistică a facultăţii. În plus, jucam şi bridge cam opt ore pe zi. Clubul de jazz din subsolul TCM-ului era şi el o preocupare constantă. Cu aşa program plin, cînd să mai ajungi la laboratorul de Fluide? Trebuia să intru în examen şi nu se putea decît dacă îmi recuperam laboratoarele. Asta am şi făcut, le-am bifat pe toate în ajun, numai că domnul Roman mi-a dat un minimal (şi firesc) 5. La examen am luat 7 pentru că profesorul a făcut media cu nota de la laborator. Adio medie, adio PCR. Sincer, la momentul acela am fost cam frustrat, deoarece ştiam că, de îndată ce voi ajunge în producţie, există o cotă de 20 de muncitori la un inginer şi că amînarea intrării în Partid îmi va complica drumul în carieră. 

Şi trecu vremea. Acum m-aş descrie în felul următor: sînt un cetăţean de vîrstă medie, aparţinînd clasei mijlocii, am o profesie liberală, lucrez într-o instituţie publică, sînt creştin, nu aparţin nici unei minorităţi (ceea ce mă include într-o altă minoritate) şi am, în general, vederi conservatoare. Altfel spus, citesc cu enormă plăcere The Economist şi mă amuză teribil snobul român de orice vîrstă care este vrăjit de Le Monde Diplo. Aş fi, carevasăzică, de dreapta. Ar trebui să votez PDL-ul sau PNL-ul. Dar nu pot. Cum să votez un partid care, deşi este în Marea Familie Populară Europeană, compusă din creştin-democraţi de varii nuanţe, propune ba susţinerea căsătoriei homosexualilor (Cristian Preda, în campania electorală pentru Parlamentul European), ba eliminarea disciplinei Religie din programa şcolară (acelaşi, după aceeaşi campanie electorală)? Spre a-mi provoca o şi mai mare confuzie ideologică, toate europarlamentarele românce din Marea Familie Socialistă Europeană (PSD-istele de toate vîrstele) ţin post înainte de Crăciun şi de Paşte. În plus, tot stînga asta românească, acum condusă de iute-purtătorul de tricou cu Che Guevara (e drept, în tinereţe), socoate că eliminarea menţiunii rădăcinilor creştine ale Europei cînd cu Tratatul Constituţional a fost o greşeală. În plus (de voie, de nevoie), Ion Iliescu era la biserică tot cam atît de des pe cît este Traian Băsescu la vreo agapă (privată sau la restaurant).

Aş vota eu cu PNL-ul, dar nu prea pot pentru că acum formează polul de centru-stînga. În principiu, dacă polul lor cîştigă, asta ar însemna impozite mai mari şi asta nu-mi convine în calitatea mea de middle class cu profesie liberală. E drept că partenerul lor, adică PSD-ul (Adrian Năstase, de dragul exactităţii), a avut prima iniţiativă a unei cote unice de impozitare, ceea ce nu l-a făcut prea popular în ochii lui Ion Iliescu. Pînă la urmă, nici dinspre impozite nu mi se arată în ce partid să mă înscriu. Să nu uit, mai am un mic motiv personal-profesional care mă împiedică să votez cu liberalii: de cîte ori au numit cîte un şef la TVR, a fost o catastrofă. Au mînă proastă în politica de cadre. În rest, avînd în vedere că sînt mai degrabă pro decît contra exploatării de la Roşia Montană (în primul rînd pentru că mă irită stupizenia militantă a argumentaţiei ecologiste româneşti contemporane), că sînt şi eu de părere că România are mult prea mulţi atîrnători la bugetul de asigurări sociale, că nu văd nici o nenorocire în comasarea a 40 de judeţe în 8 regiuni (idee mai veche, aparţinînd administraţiei Năstase în perioada negocierilor de aderare), ar trebui să votez cu PDL-ul. Mda, dar ce mă fac cu creşterea TVA-ului, că aia nu a fost politică de dreapta? 

În plus, ştiind de la Mircea Dinescu faptul că Dumnezeu i-a împărţit pe ticăloşi (dar şi pe competenţi) în mod egal pe la toate partidele, am măcar o certitudine. În calitatea mea de „middle aged“ – „middle class“ conservator, nu voi vota niciodată pe unul care se lasă filmat bînd cîteva şpriţuri şi apoi urcîndu-se la volan. Voi vota, probabil, tot cu Uniunea Armenilor, cum fac de 16 ani.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

oficiu postal modular jpg
Rusia a distrus 49 de oficii poștale în Ucraina. Japonia a reconstruit 20 chiar lângă linia frontului
În timp ce bombardamentele rusești continuă să distrugă infrastructura civilă din Ucraina, Japonia contribuie la refacerea unor servicii esențiale pentru locuitorii din apropierea frontului.
cazier Judiciar politia Romana
Certificatul de integritate comportamentală: ce este, cine are nevoie de el și cum poate fi obținut
În ultimii ani, tot mai mulți români au auzit despre certificatul de integritate comportamentală, un document solicitat în special la angajare pentru anumite profesii sau activități care implică lucrul cu copii și alte persoane vulnerabile.
u bwnedbuxc1 zodiac 8178742 1920 jpg
Zodia care își schimbă destinul pe 3 iulie. După un hop uriaș, începe una dintre cele mai frumoase perioade din viața acestui nativ
Astrele aduc vești excelente pentru una dintre zodiile care, în ultimele luni, a trecut prin provocări dificile, blocaje și momente în care a avut impresia că nimic nu se leagă.
bursa locuri de munca slatina 2023   foto alina mitran (34) jpg
Capcana din spatele noului salariu minim de la 1 iulie. Profesor de economie: „Este o aproape o certitudine ce se va întâmpla cu prețurile”
Majorarea salariului minim brut pe economie aduce venituri mai mari pentru sute de mii de angajați, dar efectele nu se opresc aici. Creșterea influențează costurile companiilor, piața muncii și, în timp, poate alimenta inflația.
banner nicu grigore jpg
Ce vis și-a împlinit Nicu Grigore, soțul Bellei Santiago, după Survivor și Power Couple? „Nu trebuie să stau la soare”
După ce și-a dorit mult timp această schimbare, Nicu Grigore a găsit în sfârșit momentul potrivit pentru transplantul de păr. Soțul Bellei Santiago spune că programul încărcat și filmările pentru emisiunile Power Couple și Survivor România de la Antena 1 l-au împiedicat până acum să facă intervenția
pariuri shutterstock 299107145 jpg
Obiceiul care distruge financiar o întreaga generație de bărbați tineri
Un expert financiar avertizează că tinerii adulți sunt tot mai expuși unor comportamente financiare riscante, în special pariurilor sportive și altor forme de „câștiguri rapide”, care pot avea efecte negative pe termen lung asupra stabilității financiare.
ardei copti istock jpg
Ce poți găti cu ardei copți vara. 7 rețete rapide, sănătoase și pline de savoare pentru întreaga familie
Ardeii copți sunt printre cele mai apreciate ingrediente ale verii, datorită gustului lor dulce, texturii catifelate și aromei ușor afumate care transformă chiar și cele mai simple preparate în adevărate delicii.
infarct boala inima durere FOTO shutterstock
Infarctul miocardic coboară dramatic ca vârstă în România. Medicul Paul Turcoman: „Inclusiv copiii ar trebui să facă un EKG și o ecografie”
Un fenomen extrem de îngrijorător lovește România: bolile cardiace grave afectează pacienți din ce în ce mai tineri, mulți ajungând la spital direct în stare critică, cu infarct miocardic.
image png
Spania - Austria, 3-0. Ibericii așteaptă un posibil duel cu Portugalia lui Ronaldo în optimile Cupei Mondiale 2026
Următoarea adversară a Spaniei, din optimi, va fi decisă de duelul dintre Portugalia și Croația.