Filozofia abstinenței

Publicat în Dilema Veche nr. 861 din 8 - 14 octombrie 2020
Iconofobie jpeg

Între mine și alcool a existat dintotdeauna, așa-zicînd, o „nepotrivire de caracter”. Abia în urmă cu cinci ani însă, mi-am luat inima în dinți, și eu – CLC – „am introdus acțiune de divorț”. Definitiv și irevocabil. Adică, din acel moment, nu m-am mai atins practic, nici măcar cu buzele, de vreo licoare etilică. Spre surprinderea mea, a fost cea mai ușoară despărțire cu care m-a confruntat existența. Am bănuiala că, pînă și la pierderea suzetei, am suferit mult mai mult. Dar ce vorbesc eu aici? Separarea de suzetă reprezintă – judecînd după experiența avută cu fiul meu la vremea respectivă – o traumă majoră. Renunțarea completă la consumul de alcool a constituit pentru mine exact opusul, semănînd mai degrabă cu o eliberare. Știu ce gîndiți acum. Bietul alcoolic! A băut cisterne de țuică la viața lui, iar actualmente, săracul, vede în sfîrșit luminița de la capătul tunelului. Iese carevasăzică din iadul etanolic. Ei bine, vă înșelați. Am menționat deja „nepotrivirea de caracter” dintre mine și alcool. Departe de a fi o vorbă în vînt. Nu mi-a plăcut niciodată să beau (ca să fiu sincer, două beri sau două pahare de vin sînt suficiente pentru a-mi produce migrene) și, ca atare, am băut mereu puțin (dacă vreodată, din neatenție, am depășit „limita” amintită mai sus, am plătit scump, simțindu-mă ulterior, invariabil, rău și regretînd enorm „luxul” celei de-a treia beri / celui de-al treilea pahar de vin). Acest amănunt mă aduce, iată, la fondul discuției de astăzi. De ce am băut totuși, fie și nesemnificativ, dacă actul în sine mi-a displăcut, și de ce văd, atît de tardiv pînă la urmă (am peste cincizeci de ani), renunțarea la un lucru neatractiv pentru mine (absolut firească: sîntem, nu-i așa, stăpînii propriilor noastre decizii) ca pe o „eliberare”, ca pe o ieșire din „marasm” așadar, un „marasm” în interiorul căruia nu m-a obligat, ultimativ, nimeni „să intru”?

Întrebare legitimă, poate, undeva în imaterialitatea abstracțiunilor filozofice, nu însă – ca să citez o faimoasă sintagmă a lui Ion Iliescu – și în „meandrele concretului” românesc. La noi, în mentalul mioritic, absența consumului de alcool din biografia unui bărbat se numește „abstinență” (echivalent al unui efort masochist deci) și ascunde secrete înfiorătoare: omul în cauză este fie extrem de bolnav, stîrnind compasiunea, fie habotnic religios, atrăgînd oprobriul public, fie alcoolic aflat în recuperare medicală, generînd dezgust, fie un tip suspect, eventual terorist (că tot sînt la modă), producînd teamă. Oricare ar fi adevărul, un asemenea ins trebuie evitat, stigmatizat, împins către periferia societății. Citeam deunăzi, în „biblia” postmodernității, pe Facebook mai precis, că o fătucă celebră (în cultura online a prezentului autohton) ar fi declarat că nu are încredere în două tipuri de indivizi: cei care nu beau și, parol, cei care nu beau. Perfect adevărat! Ăștia sînt pericolul public numărul unu în România. Sursa tuturor derapajelor societății noastre multilateral dezvoltate. Prin urmare, acesta devine și răspunsul la interogația de mai sus: de frică. De frica excluderii, a marginalizării, a respingerii, a neîncrederii nu am îndrăznit să renunț total, (mult) mai devreme, la o „activitate”, în speță la „băut” (fie el, repet, și mai curînd mimat decît genuin), care nu-mi oferea nici un beneficiu și, desigur, nici o plăcere. Recunosc faptul că, nici măcar în cei cinci ani de pretinsă libertate în raport cu băștinașele convenții, nu am avut curajul să-mi asum adevărul pînă la capăt. Participant, vrînd-nevrînd, la diverse sindrofii (academice și nu numai), m-am văzut nevoit „să joc” diverse dramolete: ba că sînt cu mașina, ba că fac nu știu ce tratament, ba că mai am o petrecere (feroce) imediat după, ba că mă grăbesc la o chestie serioasă etc.

Uneori, am tăcut pur și simplu, am acceptat turnarea sistematică a lichidelor dinaintea mea, am ciocnit, voios, cu convivii și apoi am tot ascuns paharele, precum dosea Mr. Bean biftecul tartar într-o scenetă celebră. La final, e drept, cîte un amic mă mai întreba mirat: „C-cccum s-ssse f-fface, C-cccodrine, c-ccă t-tttu e-eeești a-aaașa d-ddde f-fffresh?”. Tulburat, simulam și eu rapid bîlbîiala (însoțită de mersul nesigur) pentru a evita „o expunere” periculoasă. Da, în mod straniu, mi-a fost jenă să admit, deschis, un lucru foarte simplu: n-am chef să beau alcool și pace, nu-mi place „pileala” și basta. Complexul mentalitar („cultural”, cum ar veni) s-a dovedit mai puternic decît conștiința libertății mele personale. Detaliu care confirmă o mai veche supoziție proprie: oricît de liberală ar putea deveni o societate la un moment dat, juridic vorbind, niciodată cetățeanul ei nu va reuși să prevaleze identitar. Nu tu trăiești cultura timpului tău, ci cultura te trăiește pe tine.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.