Fermierul român laolaltă
Dacă tot m-am apucat să bombăn politica agricolă comună, considerînd că, pe alocuri, nu merge întocmai în direcţia cea mai potrivită fermierului român, nu am pregetat să şi laud, pe ici, pe colo, ceea ce e de lăudat: pînă la urmă, subvenţiile la hectar şi banii pentru dezvoltarea socială a satului nu au stricat. Luate rînd pe rînd, obiectivele afişate de comisarul Cioloş ca piloni ai planului său de reformă comunitară aduc în bătătura producătorului rural român belele, dar şi oarecari oportunităţi. Tare mi-e teamă că el (fermierul, adică) va fi mai degrabă în pericol să nu vadă avantajele şi să tragă, în schimb, din plin, ponoasele. De unde atîta scepticism pe mine? Să mă explic.
Urgenţele agricole europene pe termen scurt şi mediu ar fi (în linii mari): protecţia mediului, producţia bio, încurajarea fermierilor tineri, reducerea graduală a subvenţiei directe pentru suprafeţele foarte mari, sume suplimentare pentru zonele defavorizate, definirea fermierului activ. În plus, statele membre vor avea ceva mai multe atribuţii în dirijarea unor fonduri (între limite bine stabilite) sau în reglementarea unor detalii de normare. Mai precis, Comisia stabileşte un set minim de criterii, iar statele membre sînt libere să adauge „suplimente de reglementare“, în funcţie de interesele locale. Fie vorba între noi, din această „naţionalizare“, fie ea şi relativ limitată, a unor părţi din PAC, eu bănuiesc cît de dificile au fost negocierile purtate cu Parlamentul şi Consiliul.
Parcă nu aş pierde multă vreme plîngînd de mila celor cîţiva latifundiari multimilionari (în euro) care domină piaţa agricolă autohtonă. Cînd propunerile de reformă au fost supuse dezbaterii publice, domniile lor nu au observat. Nu şi-au spus părerea, nu au comentat şi au stat să aştepte de la Guvern reprezentarea intereselor proprii. Pentru ei, Bruxelles-ul pare a fi pe Marte. Niculae, Tărîţă, Porumboiu sau Rădulescu par a nu fi băgat de seamă că plafonarea subvenţiilor directe le va reduce veniturile. Să fie sănătoşi.
La fel de tristă-mi pare situaţiunea celorlalţi: a celor mulţi şi mărunţi, a fermierilor iubiţi de Comisie, adică a proprietarilor de terenuri sub 500 de hectare, apţi să producă bio, eco, tradiţional. E destul de clar că şansa lor este musai asocierea. Unul cîte unul, nu se pot lupta în preţuri sau strategii de marketing, nici cu supermarketurile, nici cu furnizorii de folie, îngrăşămînt, seminţe, tractoare sau irigaţii. Pot avea o şansă doar dacă formează (da, nu voi evita denumirea) Cooperative Agricole de Producţie. Pe care nu prea doresc să le înfiinţeze. Pentru că ideea de cooperativă le trezeşte amintiri neplăcute, pentru că nu au încredere unul în altul, pentru că privesc cu invidie la prosperitatea vecinului, pentru că sînt conservatori, dar, mai ales, pentru că ar trebui să plătească impozite. Aşa se face că lumea asociaţiilor de fermieri din România este populată mai degrabă de personaje pitoreşti, precum Constantin Crăciun din Vrancea (https://www.youtube.com/watch?v=_HEBf4olBPs). Înfiinţarea unor asemenea organizaţii cu ordin de la minister ar fi mai degrabă ridicolă, decît eficientă. Orientarea unor subvenţii cu bonificaţie, prioritar către asociaţiile de fermieri, poate da rezultate numai dacă respectivii trec dincolo de mimarea formală, pe hîrtie, a generoasei idei cooperatiste.
Pînă atunci, multinaţionalele care procesează laptele sau carnea vor continua să îi ciuruiască, unul cîte unul, pe micii producători individuali. Lipsa unor standarde serioase din definiţia produselor tradiţionale le va permite în continuare corporaţiilor să utilizeze (imoral, nu ilegal) denumirile, pînă la demolarea definitivă a valorii de brand, iar consumatorii vor deveni din ce în ce mai sceptici.
Aducerea laolaltă a micilor producători din România nu poate fi responsabilitatea Comisiei sau a comisarului Cioloş. Fie vorba între noi, nici Guvernul, prin ministerul de resort, nu poate să dea ucaz de cooperativizare. Politicile publice din domeniu au nevoie de fermieri interesaţi, timp şi fonduri. De ultimele se ocupă Bruxelles-ul. Pentru celelalte, cred ca ar fi nevoie de repopularea poienilor lui Iocan, pe oriunde ar fi ele.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
Foto: L. Muntean
